După Marele Premiu de la Motovun (Croaţia) în luna iulie şi participarea, tot în iulie, la Festivalul de Film European de la Bruxelles, în competiţia Festivalului de la Copenhaga, Moartea domnului Lăzărescu a primit Marele Premiu al Juriului. La acelaşi festival, Ioan Fiscuteanu a fost declarat cel mai bun actor. Va, vis et deviens de Radu Mihăileanu a fost declarat cel mai bun film, iar Radu Mihăileanu a primit premiul pentru scenariu.
Pînă în 27 august, lungmetrajul lui Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu a participat şi într-o secţiune necompetitivă a Festivalului de la Sarajevo, după care va pleca în septembrie peste Ocean, la două manifestări importante. Din 8 septembrie el va fi prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de la Toronto, mai exact în importanta secţiune "Contemporary World Cinema", care scanează "la crème de la crème" a anului. Filmul lui Puiu are alături aproximativ 60 de titluri, printre care filmul unui alt român, Radu Mihăileanu (Va, vis et deviens), Battle in Heaven de Carlos Reygadas (prezentat la Cannes) şi Carmen in Khayelitsha de Mark Dornford-May, cîştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Berlinalei. Festivalul de la Toronto, ce se va desfăşura pînă în 17 septembrie, strînge aproape tot ce înseamnă valoare în producţia anuală de film, reuşind să contracteze şi mai multe premiere mondiale, necesare pentru o ediţie rotundă, a 30-a. Vor avea loc, astfel la Toronto, premierele mondiale ale celor mai recente filme semnate de Stephen Frears (Mrs. Henderson Presents), Guy Ritchie (Revolver) sau Stanley Tong (The Myth), la care se adaugă premiera americană a debutului lui Tommy Lee Jones în regie, The Three Burials of Melquiades Estrada, după succesul din competiţia canneză.
După Toronto, filmul lui Cristi Puiu va pleca la Festivalul Internaţional de la New York, a cărui a 43-a ediţie va debuta pe 23 septembrie. După cum anunţa la jumătatea lunii Richard Pena, care e preşedintele selecţionerilor, filmul lui Puiu ilustrează "renaşterea cinematografului din Estul Europei", alături de Moartea domnului Lăzărescu mai fiind invitate I Am de Dorota Kedzierzawska din Polonia şi Something Like Happiness, realizat de cehul Bohdan Slama. Festivalul de la New York a mai inclus în selecţie cel mai recent film al lui George Clooney, Good Night, Good Luck, Breakfast on Pluto de Neil Jordan, Bubble de Steven Soderbergh. Va fi o ediţie concentrată pe temele istorice, chiar dacă acest lucru nu a fost a priori o ţintă a selecţionerilor.
Mult aşteptata premieră românească a filmului lui Cristi Puiu va avea loc în această toamnă, ea fiind amînată din iunie pentru simplul motiv că vara e sezon mort şi nu poţi omorî un film de valoare scoţîndu-l pe ecrane atunci cînd aproape toată lumea e în vacanţă.