The Merchant of Venice. Neguţătorul din Veneţia

Distribuţie: Al Pacino, Jeremy Irons, Joseph Fiennes, Lynn Collins, Kris Marshall, Charlie Cox, Zuleikha Robinson, Heather Goldenhersh, Mackenzie Crook.

Regie: Michael Radford
Scenariu: Michael Radford
Muzica: Jocelyn Pook
Imagine: Benoit Delhomme
Montaj: Lucia Zucchetti
Costume: Sammy Sheldon



Introducere

23 noiembrie 2003: Debutul celor nouă săptămâni de filmări, care au loc în Luxemburg şi Veneţia, Italia - proiectul este regizat de Michael Radford, şi este o adaptare după Neguţătorul din Veneţia, piesă clasică semnată de William Shakespeare.

Având drept fundal Veneţia secolului XVI, nemuritoarea comedie / dramă a lui Shakespeare prezintă destinul unui grup de nobili creştini, surprinşi prin prisma relaţiei lor cu cămătarul evreu Shylock. Antonio (Irons) împrumută bani de la Shylock (Pacino) pentru a-şi ajuta un prieten sărac, pe Bassanio (Fiennes) care vrea s-o cucerească pe frumoasa Portia (Collins). Iritat de insultele pe care i le aduce Antonio, Shylock pretinde introducerea unor clauze speciale, în cazul în care acesta nu-i va restitui împrumutul la scadenţă. În timp ce navele lui Antonio sunt scufundate de o furtună, Shylock este devastat de fuga fiicei sale cu nobilul Lorenzo (Cox). Soseşte scadenţa împrumutului, iar Shylock îşi cere dreptul, sub forma unei bucăţi din carnea lui Antonio. Bassanio încearcă cu disperarea să-şi salveze prietenul de la această soartă tragică, dar ajutorul va veni de unde nimeni n-ar fi crezut.

Scris şi regizat de Michael Radford (Il Postino), nominalizat la Premiile Academiei şi câştigător al unui premiu BAFTA, The merchant of Venice a atras o distribuţie de excepţie, cea mai notabilă apariţie fiind cea a lui Al Pacino în rolul lui Shylock. Considerat drept unul dintre cei mai prestigioşi reprezentanţi ai industriei de divertisment, Pacino a câştigat nenumărate premii pentru filme fermecătoare, de la trilogia Godfather la Scarface, Scent Of A Woman, Insomnia şi Heat.

Un alt membru al distribuţiei este Jeremy Irons, câştigător al unui Premiu al Acdemiei (Reversal of Fortune, Being Julia), în rolul lui Antonio, dar şi Joseph Fiennes Enemy at the gates, Shakespeare în love) în rolul îndrăgostitului Bassanio.



Sinopsis

Veneţia secolului 16: tânărul nobil Bassanio (Fiennes) îi cere prietenului său Antonio (Irons) să-i împrumute bani pentru a naviga către Belmont şi a o cere în căsătorie pe frumoasa Portia (Collins).

Din nefericire, banii lui Antonio sunt deja investiţi în afacerea acestuia, iar navele sale sunt plecate în porturi îndepărtate. Nu le rămâne decât să apeleze la cămătarul evreu Shylock (Pacino). Shylock îi poartă pică lui Antonio, deoarece acesta l-a lovit în piaţa publică. De fapt, Shylock conştientizează dispreţul cu care îl tratează creştinii, atât pe el cât şi pe ceilalţi conaţionali ai săi. Cu toate acestea, ceea ce-i propune Antonio este o oportunitate de afaceri şi nimic mai mult. Shylock se lasă convins, dar nu înainte de a avansa o condiţie la care nu va renunţa. Dacă Antonio nu restituie împrumutul, Shylock va lua o bucată din carnea acestuia drept plată. Este un târg dur, dar Antonio nu se îndoieşte nici o clipă că va putea plăti banii la timp, aşa că acceptă. Mai mult, în semn de amiciţie, îl invită pe Shylock să cineze cu el în aceeaşi seară. În cele din urmă, Shylock acceptă.

Shylock nu ştie că fiica sa Jessica (Robinson) s-a îndrăgostit de nobilul creştin Lorenzo (Cox). Shylock a trebuit deja să-l cedeze pe servitorul Gobbo (Crook) lui Bassanio şi nu-i mai suportă pe creştini. În timp ce Shylock este plecat la cină, ascunşi de întuneric şi de măşti, Lorenzo împreună cu prietenii săi Bassanio şi Gratiano (Marshall) o răpesc pe Jessica din casa tatălui său. Jessica mai fură şi o grămadă de bani pentru a-şi putea face un rost în noua sa viaţă. Lorenzo şi Jessica fug apoi către Belmont, unde locuieşte Portia.

În acest timp, la Belmont, Portia este din ce în ce mai nemulţumită de numărul mare de peţitori care o înconjoară. Nici unul dintre ei nu-i este pe plac, dar tatăl său a impus prin testament că cel care va ghici în care din cele trei casete (una de aur, una de argint şi una de plumb) este ascuns portretul Portiei o va lua de nevastă. Din fericire nici unul dintre ei n-a reuşit până acum. În acest moment sosesc Bassanio şi însoţitorii săi. Se îndrăgosteşte la prima vedere de el şi speră că-i va fi destinat drept soţ. Gratiano o zăreşte pe camerista Portiei, Nerissa (Goldenhersh), şi o altă poveste de dragoste este pe punctul de a se lega.

Bassanio nu pierde timpul, şi face alegerea corectă, câştigând astfel mâna fetei. Toată lumea este încântată, şi se pune la cale un impresionant ospăţ nupţial. Toţi beau şi se veselesc până când sosesc veştile de la Veneţia: se află că Antonio şi-a pierdut toate corăbiile şi întreaga avere, iar acum încearcă să plătească împrumutul pentru a scăpa cu viaţă din ghearele lui Shylock. Bassanio trebuie să se întoarcă la Veneţia pentru a-şi salva prietenul. Portia îi dă de două ori suma pe care o datora, sperând că astfel Shylock se va lăsa înduplecat. În cele din urmă, Bassanio pleacă împreună cu Gratiano.

În acest timp, Shylock şi-a pierdut minţile ca urmare a fugii fiicei sale, cu tot cu ducaţii săi (monede). Mai mult, aude tot felul de bârfe despre comportamentul fetei şi nici măcar credinciosul său Tubal (Corduner) nu-l mai poate calma. Obsedat, Shlyock nu mai vrea nimic decât bucata de carne care-i aparţine în urma împrumutului. Îşi va căpăta dreptul, oricât de mult l-ar costa acest lucru. Aşa că îl dă în judecată pe Antonio.

Pe măsură ce procesul dintre Shlyock şi Antonio avansează, se pare că acesta este condamnat, dar din fericire un avocat iscusit soseşte pe neaşteptate. Surprinzător de tânăr, el împreună cu grefierul său întorc cazul pe toate părţile. La prima vedere, se pare că-i vor permite lui Shylock să-şi ia dobânda, dar mai apoi lucrurile iau o turnură neaşteptată. I se permite să ia carnea, dar nimic altceva, nici sânge, nici piele, nici muşchi. Mai mult, trebuie să ia exact o livră de carne, aşa cum a fost stipulat în contract, nimic în plus sau în minus. Este o sarcină care nu poate fi îndeplinită. Este clar că Shylock a pierdut, şi nu numai că nu-şi mai poate recupera împrumutul, dar acum tribunalul caută la rândul său să-l pedepsească pe acest om necruţător faţă de duşmanii săi. Shylock este silit să renunţe la jumătate din averea sa, iar restul îi va reveni fiicei sale prin testament; în plus, va trebui să-şi abandoneze religia şi să devină creştin, deci să treacă în tabăra duşmanului. Este o pedeapsă cu adevărat grea.

În acest timp, Bassanio nu mai ştie cum să-i mulţumească avocatului pentru pledoaria sa. Îi promite că-i va dărui orice. Avocatul îi cere inelul pe care i l-a dăruit Portia şi pe care l-a rugat să nu-l dea niciodată jos. Se lasă greu înduplecat, dar îi este atât de recunoscător avocatului încât nu-l poate refuza. Grefierul ia inelul lui Gratiano drept plată.

În cele din urmă se întorc toţi la Belmont, împreună cu Antonio. Dar alte noutăţi îi aşteaptă. Atunci când Bassanio şi Gratiano sunt luaţi la întrebări de către neveste, ei trebuie să mărturisească că au dat inelele cuiva. Surprinzător, Portia şi Nerissa le spun adevărul: s-au deghizat în avocat, respectiv grefier, şi l-au salvat pe Antonio de la moarte. Odată lucrurile intrate pe făgaşul normal, cuplurile se retrag, lăsându-l pe Antonio singur, pradă vieţii sale monotone. Iar Jessica rămâne să se lupte cu sentimentele pentru tatăl său, pe care l-a abandonat.



Istoricul proiectului

Fiind una dintre cele mai complexe piese ale lui Shakespeare, The Merchant of Venice i-a speriat pe majoritatea regizorilor şi producătorilor care şi-au dorit să-l ecranizeze. De fapt, regizorul Orson Wells a încercat o dată să dea viaţă acestui proiect, dar în cele din urmă a fost silit să-l abandoneze, deoarece s-a confruntat cu prea multe greutăţi. Navidi comentează: "Nimeni n-a mai făcut aşa ceva. M-am gândit că publicul va fi interesat de acest film pur şi simplu pentru că de-a lungul anilor nimeni n-a ecranizat această piesă extraordinară".

Navidi continuă povestea: "Acum câţiva ani, l-am cunoscut pe Michael Radford în LA - mi-am dorit mereu să lucrez cu el. I-am propus să facem The Merchant of Venice. Mi-a spus că i se pare interesant, dar că n-a mai lucrat niciodată la un film inspirat de Shakespeare. I-am spus că-i cu atât mai bine." Navidi i-a făcut aceeaşi propunere producătorului Cay Brokaw, alături de care lucra la un alt proiect. Brokaw, care a fost dintotdeauna fascinat de această piesă, a fost atras de ideea de a o adapta pentru ecran.

Brokaw îl cunoştea pe Radford încă din anii '80, şi şi-a dorit mereu să lucreze cu el, astfel încât atunci când Navidi l-a propus drept regizor, Brokaw a fost imediat de acord. Michael Radford îşi aminteşte cum s-au întâmplat toate. "Barry m-a abordat la o cină oficială şi m-a întrebat dacă n-aş vrea să fac The Merchant of Venice, iar eu i-am spus că nu mai m-am gândit la asta. N-am regizat nici o piesă de Shakespeare sau vreun film inspirat din opera lui, dar am citit piesa, şi i-am spus că aş vrea să particip, dacă am putea găsi un actor potrivit care să-l interpreteze pe Shylock. N-are sens să faci un film după Shakespeare dacă nu vrei să te adresezi publicului larg."

Radfor, Brokaw şi Navidi au avut o viziune comună legată de abordarea piesei. Scopul lor a fost să creeze un echilibru dinamic între elementele tragicomice ale piesei, dar în acelaşi timp să menţină acţiunea la un nivel alert şi accesibil. Poate că cea mai importantă decizie legată de adaptarea piesei The Merchant of Venice a fost cea a distribuirii complexului rol al lui legendarului Shylock, unul dintre cele mai memorabile personaje shakespeariene. Brokaw l-a propus pe Al Pacino, cu care lucra la Angels în America, iar Radford şi Navidi au fost imediat de acord. Brokaw explică: "Al şi cu mine ne-am împrietenit în timp ce lucram la Angels în America. Într-o zi, în timp ce luam prânzul, i-am propus să joace în The Merchant of Venice. Al mi-a spus că este foarte interesat de proiect, şi că tocmai se gândea că este destul de bătrân ca să-l joace pe Shylock. Ca şi mine, Al este de părere că Shylock este unul dintre cele mai importante personaje shakespeariene."

Odată ce Pacino şi-a manifestat intenţia de a participa la acest proiect, Brokaw a pus la cale o întâlnire între el, Radford şi Pacino la New York. "Al s-a împrietenit de la bun început cu Mike şi i-a plăcut foarte mult excelenta adaptare după scenariu pe care Mike deja o scrisese", îşi aminteşte Brokaw.

După această întâlnire cu Pacino, regizorul Radford a continuat să lucreze la scenariu. "Mă tot întrebam ce Dumnezeu aş putea să mai fac, deoarece atunci când cineva îţi cere să lucrezi la un scenariu, te aştepţi să scrii despre personaje şi să pui la punct dialoguri, dar în cazul de faţă toate acestea erau deja făcute, şi totul era perfect dramatizat". La sfatul unui prieten apropiat, Radford a părăsit Londra şi s-a îndreptat către locul în care se desfăşoară acţiunea piesei - Veneţia. "Am început imediat să-mi dau seama cum ar trebui să abordez această lucrare", comentează el. "Deoarece Veneţia a rămas, de fapt, un oraş care trăieşte în secolul 16".

Radford glumeşte: "Aşa că am scris scenariul împreună cu colaboratorul meu William Shakespeare. El n-a făcut decât să contribuie cu dialogul, intriga, povestea şi personajele, iar eu am făcut restul".

Pe măsură ce scenariul căpăta contur sub îndrumarea lui Radford, producătorii Brokaw şi Navidi i-au angajat pe Peter James şi James Simpson de la Movision, alături de producătorii Spice Factory, pentru a pune la cale ce mai rămăsese din finanţarea filmului. Producătorul de la Spice Factory, Jason Piette, explică ce l-a atras la acest proiect. "Shakespeare propune ceva ce este uşor de înţeles şi în acelaşi timp dramatic, şi nu văd nici un motiv pentru care acest film să nu fie la fel de popular ca unul mult mai comercial. În plus, The Merchant of Venice este o provocare în sine deoarece n-a mai fost adaptat pentru ecran până acum. Este o adaptare impresionantă după o piesă de succes."

Michael Cowan continuă: "Îmi amintesc că l-am întâlnit pentru prima oară pe Barry la Londra, şi de-abia apoi am citit scenariul. Trebuie să mărturisesc că n-am fost niciodată genul de adolescent care iubeşte piesele lui Shakespeare, dar dintotdeauna m-a atras această piesă deoarece mi s-a părut că abordează teme actuale pentru societatea noastră - gelozia, prejudiciul, şi emanciparea femeilor. M-am gândit că ar putea fi o peliculă de succes dacă s-ar găsi distribuţia potrivită. Mai apoi l-am întâlnit pe Michael Radford şi după o seară petrecută împreună m-am gândit că va reuşi ceea ce şi-a propus, într-atât este de pasionat".

Odată ce Spice Factory s-a alăturat echipei, proiectul a început să capete contur. "Ne mai rămăsese să punem la punct cuantumul împrumutului, taxele, drepturile de distribuţie şi alte detalii de acest gen", explică producătorul Barry Navidi. "Într-un fel, era un proiect care părea imposibil, dar eram toţi decişi să-l ducem la bun sfârşit. Întreaga echipă de producţie, din care mai făceau parte Peter James şi James Simpson, s-a concentrat zi şi noapte asupra dificilei sarcini de a definitiva acordurile de co-producţie şi finanţare, ca şi acordurile bancare care implicau nu mai puţin de şase părţi care urmau să contribuie la finanţarea peliculei. Brokaw îşi aminteşte: "Acest proces a fost extrem de dificil, mai ales cumulat cu efortul de a pregăti un film de o asemenea amploare pentru producţie. Este o puternică mărturie în favoarea caracterului şi profesionalismului tuturor celor implicaţi, care au terminat filmul şi au rămas în cele mai bune relaţii." Navidi adaugă: "nu toţi producătorii au şansa de a avea relaţii atât de apropiate cu ceilalţi membri şi, desigur, dacă Cary Brokaw nu l-ar fi cooptat pe Al Pacino, filmul n-ar fi existat deloc. El l-a adus pe Al, cu enorma sa experienţă, ceea ce a conferit filmului un prestigiu deosebit."

Navidi continuă, râzând: "Ne simţeam de parcă toată lumea era gravidă şi era un copil comun. De-asta Cary şi cu mine am lucrat atât de bine împreună, la fel cu Jason şi Michael. Aveam încredere deplină unul în celălalt şi spuneam pur şi simplu ce ne trecea prin cap. A fost ceva de vis, acum când mă gândesc la asta".



Distribuţia

Distribuirea lui Pacino în rolul lui Shylock a demonstrat că producţia începuse să atragă actori de excepţie, care au putut ridica acest proiect dincolo de limitele unei adaptări banale după una dintre piesele lui Shakespeare. Cu toate acestea, pentru a ajunge la nivelul dorit de producători, ei trebuiau să fie siguri că şi ceilalţi actori se vor simţi în largul lor cu limbajul lui Shakespeare, ca şi cu propriile personaje, şi că vor fi capabili să înţeleagă complexitatea textului.

Michael Radford comentează asupra procesului: "Distribuirea n-are nici o legătură cu scrisul, este legată de o viziune de ansamblu şi de capacitatea de a te adapta la cerinţele pieţei. Te străduieşti să găseşti pe cineva care se potriveşte imaginii pe care ţi-ai creat-o despre personajul respectiv, şi apoi o iei de la capăt, trebuie s-o faci, pentru că acum ai în faţă un om în carne şi oase, care nu se poate mula la perfecţie într-un tipar, şi cred că asta este o capcană în care cad mulţi regizori. Dacă adaptezi personajul la actor, nu vei da greş niciodată."

Pentru a contrabalansa energia lui Shylock, Jeremy Irons a fost distribuit în complexul rol al lui Antonio. Mike Radford spune: "Cred c-aş fi fost foarte supărat dacă ne-ar fi refuzat pentru că este perfect pentru rolul ăsta. Jeremy nu este doar un excepţional actor shakespearian, ci şi un mare actor de cinematograf. Este pur şi simplu minunat şi bineînţeles că abordează lucrurile într-o manieră total diferită de cea a lui Al. Al este foarte riguros, vede tragedia situaţiei, dar la Jeremy totul se rezumă la tehnică pură."

Irons n-a avut nici un dubiu legat de acceptarea acestui rol. "Am vrut să fac acest lucru deoarece Mike şi cu mine am discutat în trecut despre multe proiecte, şi nici unul dintre ele nu s-a concretizat. Îl cunosc pe Al, dar n-am lucrat niciodată cu el. Sunt un mare admirator de-al său, şi cred că este o mare şansă să apar într-un film inspirat de opera lui Shakespeare. Este cel mai complex dramaturg. Este un scriitor fantastic, care descrie perfect condiţia umană, astfel încât alegerea mea a fost una uşoară."

Pe lângă aceşti monştri sacri ai cinematografiei, producătorii au trebuit să-i aleagă şi pe ceilalţi membri ai distribuţiei. Producătorul Barry Navidi rememorează experienţa: "Sharon Howard-Field a făcut o treabă grozavă ocupându-se de distribuţia acestui film. Niciodată n-a mai petrecut atât de mult timp alegând o distribuţie, deşi este expertă în acest gen de pelicule, deoarece a fost director de casting pentru Teatrul Naţional timp de cinci ani. I-a intervievat pe toţi, toţi actorii britanici care păreau potriviţi pentru roluri, dar Michael n-a fost prea încântat de ei, aşa că am început să căutăm în State şi ea a descoperit-o pe Lynn Collins care ne-a uimit pe toţi."

"Rolul Portiei este mai amplu decât cel al lui Shylock în ceea ce priveşte numărul de replici, astfel încât a fost o alegere importantă", este de acord producătorul Jason Piette.

De fapt, această actriţă americană relativ necunoscută a fost revelaţia întregii distribuţii. Michael Radford n-are decât cuvinte de laudă pentru felul în care a jucat. "Cred că Lynn Collins este cea mai bună actriţă shakespeariană din generaţia ei. Este pur şi simplu extraordinară. A dat probă pentru un rol mic, şi de-asta este atât de important procesul de distribuţie, pentru că vezi pe cineva şi realizezi că are nişte capacităţi fantastice. "Pentru Collins, care şi-a început cariera dramatică cu rolul Ofeliei, şansa de interpreta una dintre cele mai interesante eroine ale lui Shakespeare, alături de unele dintre cele mai mari talente ale industriei de divertisment, a fost o onoare pe deplin meritată.

În comparaţie cu provocarea distribuirii rolului Portiei, interpretul lui Bassanio a fost extrem de uşor de găsit. După cum îşi aminteşte producătorul Brokaw, "Joe Fiennes a fost prima şi singura noastră opţiune pentru rolul lui Bassanio, încă de la început. Din prima zi de repetiţii, a folosit toate acele inflexiuni pe care ne doream să le regăsim în personaj."

Celelalte roluri au fost şi ele distribuite încetul cu încetul. Barry Navidi ne spune povestea încă odată. "Gratiano a fost destul de greu de distribuit, dar Kris Marshall a fost la înălţime. De fapt, el venise tocmai din Scoţia pentru probe, şi a fost destul de agresiv în felul în care a cerut rolul. Mi-a plăcut acest lucru. A venit, a citit şi a fost splendid."

Sharon Howard Field l-a mai îndrumat pe Radford să-i aleagă pe Mackenzie Crook în rolul lui Lancelot Gobbo, pe Heather Goldenhersh în rolul Nerissei, Charlie Cox drept Lorenzo, iar pe Zuleika Robinson ca Jessica.

Teme în Negutatorul din Veneţia

"Este o poveste de dragoste, este o romanţă, are umor dar în acelaşi timp este o poveste profundă, tragică, de o intensitate magică, despre discriminare, prejudiciu şi răzbunare. A fost o adevărată provocare să menţinem în echilibru aceste tonuri disparate", reflectă producătorul Cary Brokaw.

De fapt, ca în majoritatea pieselor lui Shakespeare, autorul abordează o abundenţă de teme pe care le pune laolaltă, astfel încât complexitatea naraţiunii este o provocare pe care nu mulţi producători îşi permit să şi-o asume. Însuşi Pacino a fost atenţionat asupra uneia dintre principalele probleme legate de această piesă: "Am simţit mereu că există un punct slab al acestei piese, şi anume anti-semitismul, şi cred că acest lucru se regăseşte şi în lumea contemporană. Am simţit că are o amploare foarte mare în această piesă aşa că n-am ştiut dacă să accept rolul, dar în acelaşi timp mi-am dat seama că piesa nu poate fi dată deoparte. Apoi, pe măsură ce am analizat piesa cu mai multă atenţie, am văzut relaţia dintre ea şi lumea actuală, am realizat că în centrul ei este acest personaj care a fost persecutat, şi care are o reacţie exagerată faţă de această persecuţie, la care oricine ar fi putut fi supus."

"Aceasta este o piesă despre anti-semitism", afirmă Brokaw. "Despre discriminare şi despre prejudiciu, dar nu este şi anti-semită. Shylock este un personaj cu care simpatizezi imediat. Îi înţelegem durerea, simţim discriminarea cu care s-a confruntat de-a lungul întregii sale vieţi şi ne dăm seama de ce se comportă într-un fel atât de răzbunător."

În ceea ce-l priveşte pe Michael Radford, el crede că tot acest conflict a fost iscat de faptul că Shakespeare face distincţia dintre evrei şi creştini, deoarece în ceea ce-l priveşte piesa nu se reduce la diferenţe religioase, ci vorbeşte despre fiinţe tarate. Producătorul Jason Piette vede lucrurile foarte simplu: "este în principal o piesă care vorbeşte despre iertare, şi nu despre faptul că Shylock este sau nu evreu. Trăim într-o societate măcinată de rasism, aşa că este normal că acest aspect al piesei va fi extrem de comentat, dar în ceea ce mă priveşte nu la asta se reduce totul. Este clar că Shakespeare scrie despre rasism, dar el nu este rasist, şi nici piesa nu se înscrie în acest curent. Este o mărturie despre o cultură care trece printr-o perioadă specifică."

Allan Corduner a văzut şi el aceleaşi aspecte ale piesei. "Este o piesă despre intoleranţă, gelozie şi oameni care merg prea departe."

Actriţa Lynn Collins crede că profunzimea piesei lui Shakespeare nu poate fi trivializată din prisma rasismului. "Vreau ca oamenii să înţeleagă că este o poveste despre iertare, despre faptul că ne putem depăşi condiţia, putem să trecem dincolo de diferenţe. Nu sunt creştinii contra evreilor. Este o poveste umană şi personală."

Piette continuă: "Mesajul acestei piese poate fi redus la faptul că iertarea este piatra de temelie a oricărei societăţi; în relaţiile dintre indivizi, în viaţa lor sentimentală şi în viaţa de zi cu zi. Fără iertare, societatea ar deveni una criminală."

Şi de fapt, aceasta este situaţia în care se regăseşte Shylock, căruia i se dă ocazia de a ierta, dar care lasă frâu liber urii, nu este capabil de milă, iar ura sa va sfârşi prin a se întoarce împotriva lui, luându-i tot ce are mai de preţ în viaţă. Dar confruntarea finală rămâne ambiguă, deoarece nici societatea creştină nici cea evreiască nu se alege cu nici o victorie de pe urma evenimentelor. Poate că Shylock a pierdut bătălia, dar cât de justă poate fi pedeapsa pe care o primeşte un om care a fost deja atât de persecutat. "Shakespeare a fost un sceptic", dezvoltă actorul John Sessions. "A fost un om care a pus sub semnul îndoielii toate certitudinile morale şi toate valorile acceptate de toţi. A fost primul care a examinat cu atenţie presupusa morală creştină şi care i-a văzut toate defectele".

Un alt aspect al The Merchant of Venice pe care Michael Radford vrea să-l discute, fără a-l sublinia prea tare, este relaţia dintre Bassanio şi Antonio. "Am vorbit mult despre relaţia homo-erotică dintre Antonio şi Bassanio", explică Radford. "Nu ştim cu siguranţă dacă au făcut dragoste vreodată, dar este clar că atunci când Bassanio vine şi spune că are de gând să se însoare, este ca şi cum ar înfige un pumnal în inima lui Antonio. Acesta nu mai are nici un motiv pentru care să trăiască." Ambiguitatea scrisului lui Shakespeare permite ca această scenă să fie interpretată în mai multe feluri, membrii distribuţiei având păreri diferite asupra acestui fapt.

"Nu cred că este o relaţie de circumstanţă", meditează Fiennes. "Cred că este ceva tangibil şi mai cred că sexualitatea în perioada elizabetană era foarte diferită de cea din vremurile noastre. Cred că filmul este în esenţa sa o poveste de dragoste, dar autorul nu ne spune dacă este o dragoste homosexuală sau pur şi simplu o relaţie tată-fiu; publicul cred ce vrea, eşti liber să citeşti printre rânduri. Cred că în societatea contemporană avem tendinţa de a deveni obsedaţi de sexualitate".

"Cred că suntem prea tentaţi să reducem sexualitatea la doar două dimensiuni", este de acord şi Jeremy Irons. "Prieteniile masculine în perioada elizabetană erau privite ca cea mai deplină formă de prietenie. Astfel încât ne întâlnim cu această legătură ciudată, tip tată-fiu, în care un om mai în vârstă este prieten cu unul mai tânăr, de care se poate chiar îndrăgosti, într-un fel platonic, poate împrumta bani dacă cel tânăr are nevoie, îl ajută şi într-un fel se teme de ziua în care tânărul se va îndrăgosti şi-şi va face propriul drum în viaţă. Aşa se comportă taţii cu fiii lor."

Kris Marshall rezumă complexităţile piesei. "Este destul de paradoxal. Este o tragedie, dar este şi o comedie în acelaşi timp. Este o poveste de iubire, dar care vorbeşte despre ură. În linii mari, acoperă întreaga gamă a emoţiilor umane: invidie, gelozie, încredere, iubire, bani, rasism şi frumuseţe. Discută despre atâtea lucruri diferite, printre care face slalom fără nici un efort. Iar Antonio, neguţătorul din Veneţia, este un fel de temă principală care leagă toate aceste povestiri la un loc. Cred că el este punctul central al piesei."