Festivalul este realizat de către asociaţiile Marele Ecran (Lucian Mircu, Richard Marius Ilie) şi Pelicula Culturală (Betty Varga, Nicoleta Ciocov), cu sprijinul lui Ionuţ Mareş - critic de film, care a realizat selecţia filmelor pentru Competiţie - şi a altor oameni apropiaţi, în regim de voluntariat! Unele persoane implicate în realizarea Ceau, Cinema! şi-au luat concediu pentru a-şi putea vedea pasiunea împlinită. Situaţii emoţionante în sine (fără să punem la socoteală ţinuta festivalului!), dar, în acelaşi timp, situaţii care arată că, la noi, valoarea e mai degrabă parte dintr-o ecuaţie haiducească, iar împlinirea ei ţine de şansă.
Timişoara vrea să fie Capitală Culturală în 2021, are oameni capabili să pună pe picioare un astfel de eveniment cinematografic, însă nu are o sală de cinema în care să fie posibile proiecţiile. În acelaşi timp, autorităţile şi-au arătat numai declarativ bucuria de a fi alături de festival, fiindcă fondurile promise întîrzie. Cu toate acestea, pe un ecran de lîngă Primărie am observat într-o după-masă că erau anunţate proiectele culturale pe care aceasta le susţine, printre ele şi Ciao, Cinema! (probabil au crezut că prezenţa lui Ceau în numele festivalului e o greşeală, aşa că au corectat-o!). Ridicarea culturală a unui oraş e o investiţie costisitoare, fără rezultate imediate în ce priveşte audienţa, însă nu poţi fi oraş european serios şi centru universitar de luat în seamă dacă proiectele administrative dedicate oamenilor sînt o echipă de fotbal adusă din Recaş, fîntîni luminoase şi cîntătoare montate pe Bega şi cîte un Jazz TM gratuit, gîndit împotriva Gărânei. Dat fiind faptul că Timişoara chiar merită să crească festivalul Ceau, Cinema! (şi încă mai susţine şi Timishort), ar fi binevenit un spaţiu de proiecţie, poate chiar unul cu două săli, una de 150-200 de locuri, una de 50-60 de locuri. Un spaţiu de proiecţie cu destinaţie culturală, în care să ruleze film european şi film independent în general, cu program de Cinematecă în paralel. În timp ar putea deveni un reper cultural naţional, iar un festival de film centrat în acest loc ar avea şi mai mult impact!
Ceau, Cinema! s-a derulat trei zile în Timişoara - cu două proiecţii din Competiţie în fiecare seară, într-o sală amenajată la Casa Artelor, - şi cu proiecţii extra realizate într-o sală a Ambasadei (clădirea fostei fabrici de pălării, reamenajată şi oferită ca spaţiu cultural, cu săli în care se pot organiza expoziţii, proiecţii, conferinţe şi cu o cafenea), în curte cu castan a Casei Artelor, într-o altă sală de la subsolul instituţiei tocmai menţionate şi într-o cafenea din oraş, Cuib. Sîmbătă şi duminică (25-26 iulie 2015), festivalul s-a mutat în comuna Gottlob, renumită pentru lubeniţele sale (marcă înregistrată) şi, mai nou, pentru că autorităţile au reuşit să redeschidă vechiul cinematograf sătesc.
În Timişoara, singurele probleme au fost cauzate de interminabilul proiect de refacere a centrului istoric al oraşului (în jurul Casei Artelor bubuiau maşinile de spart borduri şi trotuare, praful era la el acasă peste tot) şi de căldură. Excesivă. Ieşeai de la duş şi în zece minute hainele ţi se lipeau de piele. Soarele avea formă de ciocan şi te pălea imediat ce îi ieşeai în cale. Căldura a făcut un pic incomode vizionările de film - cu toate că în sală au fost aduse două aparate (mobile) de aer condiţionat. Dar, cum să zic, treaba asta cu căldura în sală e una din laturile care construiesc frumuseţea festivalieră. Chiar dacă fizic era mai puţin confortabil de cum ţi-ai fi dorit, prezenţa în sala de la Casa Artelor (arhiplină la a doua proiecţie) creştea bucuria cinefilă şi te făcea să te simţi parte dintr-un mesaj trimis autorităţilor incapabile să vadă şi să susţină potenţialul cultural local.
În cinematograful din Gottlob, sîmbătă, 25 iulie 2015, la orele 14, a fost proiectat cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, De ce eu?, în prezenţa actriţei Andreea Vasile. Au putut fi vizionate apoi două scurtmetraje semnate de Andrei Creţulescu, Bad Penny şi Kowalski. Deschiderea oficială a festivalului Ceau, Cinema! la Gottlob a avut loc la orele 18, cu proiecţia filmului documentar Paşaport de Germania, la care a fost prezent şi autorul său, Răzvan Georgescu. Seara a putut fi urmărit Comoara, în prezenţa Cristinei şi a lui Cuzin Toma, familia din realitate şi de pe ecran. Apoi, pe stadionul comunal, de la orele 22, a fost proiectat Aferim!. Ziua de duminică, 26 iulie 2015, a continuat festivalul la Gottlob cu o proiecţie pentru copii, dimineaţa, un desen animat (Moon Man), iar spre seară cu un documentar despre Zivan, un tînăr sîrb care face un festival de punk de unul singur, cu fonduri mai mici decît salariul minim din România, şi cu proiecţia documentarului Testimonial al lui Răzvan Georgescu. De la orele 22, pe stadion, a putut fi văzut filmul cîştigător al Competiţiei festivalului, Pod mocnym aniolem / Îngerul atotputernic / The Mighty Angel, producţie poloneză realizată de Wojciech Smarzowski.
Sala de cinema de la Gottlob e dreptunghiulară, cu o lungime de vreo trei ori mai mare decît lăţimea sa (lăţime pe care cred că încap zece fotolii). E complet renovată, însă nu e complet utilată. Proiectul reamenajării sălii e programat să se încheie în octombrie 2015, acum a fost un fel de preview. A fost instalat un proiector NEC high-definition, instalaţia de sunet este deja funcţională, urmează să fie aduse şi să fie montate fotoliile. Probabil şi o instalaţie de aer condiţionat. Gottlob este o comună cu 2.000 de locuitori, situată în vestul judeţului Timiş, la aproximativ 50 de kilometri de Timişoara, spre Sânnicolau Mare. Cu cinematograful nu e o chestiune mitică. Sînt fonduri europene, e un inspector tînăr din primărie, Vasi Bledea, care se ocupă de toate investiţiile primăriei şi e interesat de comunitate; proiectul cu cinematograful e cel mai mic dintre cele derulate de el. Ceea ce face să pară SF povestea din Gottlob e interesul faţă de buzunarul propriu şi de cel al partidului al celor mai mulţi administratori de oraşe; la pachet cu blegeala oamenilor în faţa prostelilor electorale puse de ei la cale - borduri, pavele, stîlpişori între ghivece de ciment, fîntîni colorate, în cel mai bun caz un asfalt (de obicei comisionate şi astea). Cei veniţi la cinema din Gottlob, în special cei tineri, nu prea ştiau cum să se comporte. Intrau la film după ce acesta începuse, ieşeau dacă se plictiseau, reintrau. Dar e în regulă, au timp să înveţe; de acum încolo au un loc prin care vor fi cu un pas mai aproape de normalitate.