Juriul Ceau, Cinema!, format din actriţa Andreea Vasile, criticul de film Lucian Maier şi autorul blogului Cinesseur, a acordat Trofeul Festivalului filmului polonez Pod mocnym aniolem / Îngerul atotputernic / The Mighty Angel, pentru "interpretarea solidă pusă la bătaie de întreaga distribuţie şi naturalismul reprezentării efectelor generate de adicţie". Premiul în valoare de 1.000 de euro a fost oferit de compania Kathrein România.
Premiul publicului, rezultat în urma votului exprimat de către spectatori după fiecare vizionare, a revenit filmului Utóélet / Afterlife, al regizorului maghiar Virag Zomboracz. Situat la întâlnirea dintre comedie şi dramă, filmul vorbeşte despre relaţia complicată dintre un pastor şi fiul său, după moartea celui dintâi. Premiul publicului e în valoare de 500 de euro şi a fost oferit tot prin susţinerea companiei Kathrein România. Trofeele au fost create de experimentartista Lia Rădoi, după desenul lui Mircea Popescu.
În timp ce primele trei zile de Festival s-au desfăşurat în Timişoara - Grădina de vară "Capitol", Casa Artelor şi AMBASADA - în ultimele două zile, cartierul general Ceau, Cinema! s-a mutat la Gottlob. Aici a avut loc inaugurarea oficială a primului cinematograf renovat din mediul rural românesc, în prezenţa foştilor proiecţionişti din "vremurile sale de glorie". Evenimentul a fost însoţit de proiecţia filmului Paşaport de Germania / Trading Germans, al regizorului Răzvan Georgescu, filmat în această zonă a Banatului. Regizorul a participat personal la eveniment şi a răspuns la întrebări după proiecţie. Printre invitaţii speciali care au mai venit să se întâlnească cu publicul la Gottlob s-a mai numărat actriţa Andreea Vasile - care a stat la discuţii după filmul De ce eu? -, Cuzin Toma şi Cristina Toma - ambii protagonişti în filmul Comoara -, Flavius Băican - realizator al filmului Hijacking Exit - şi Zivan Pujic - subiectul documentarului Festivalul punk al lui Zivan.
Ceau, Cinema! a fost organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală şi este primul festival din Timişoara dedicat filmului european. Evenimentul a fost realizat de voluntari, cu sprijinul unor companii şi instituţii locale: Vitas România, Kathrein România, Accenture, Primăria Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Primăria Gottlob, Institutul Francez din Timişoara, Centrul Cultural German, Consulatul German din Timişoara, Leipzig DOK, Autoclub (Volkswagen Timişoara), Grolsch, [e-spres-oh], Mulberry Development, Hotel Timişoara, Smithfield România, Satimpex, DM, Adler România, Storm Media, Electronic Resistance. La identitatea vizuală a festivalului au contribuit Balamuc (Loc de joacă ş-altele), Super Smooth Studio şi Lia Rădoi. Parteneri media: Ziarul Metropolis, Radio Timişoara, TVR Timişoara, DigiTV, TION, Agenda, KissFm şi Liternet.