Somnul raţiunii în familie - Lungul drum al zilei către noapte la Festivalul NETA, 2015

Piesa cu elemente autobiografice a lui Eugene O'Neill,  Lungul drum al zilei către noapte, pusă în scenă de regizorul albanez Spiro Duni, a fost jucată pentru prima oară în România în cadrul festivalului NETA 2015.
 
Lungul drum al zilei către noapte are în centru povestea unei familii. James, tatăl, este un fost actor de succes care şi-a irosit talentul jucând ani la rând o singură piesă şi ajungând să fie veşnic asociat cu acel rol. Mary, mama, are crize în care îşi pierde luciditatea, cauzate de traumele din tinereţe. Jamie este fiul ratat, care îşi risipeşte banii şi timpul pe alcool şi femei uşoare. Edmund este fiul cel mic, fiul preferat, care suferă însă de o boală foarte gravă.
 
Piesa începe într-o tensiune ce pluteşte în aer, cu presimţirea unei nenorociri care stă să se abată asupra familiei. Sunetul fantomatic, lugubru al sirenei care se aude de afară contribuie la această atmosferă. Atitudinea iubitoare dintre James şi Mary, cu micile lor alinturi, este umbrită de bănuielile lui James. Privirea lui, care o scrutează, o face pe Mary să fie neliniştită, pentru că simte că familia nu are încredere în ea. Observaţia permanentă a lui Jamie se adaugă celei a tatălui, iar membrii familiei, gravitând în jurul lui Mary, bănuiesc deja că "a început din nou."
 
Spectacolul reprezintă o explorare a relaţiilor din cadrul unei familii, bazate pe secrete şi pe vechi resentimente. Soţul şi fiii îi reproşează lui Mary crizele ei de nebunie, episoadele în care a trebuit să fie internată în sanatoriu şi care au afectat întreaga familie. Mary se simte foarte singură, iar prezenţa rudelor nu îi poate alina suferinţa, nu o poate scoate din izolare. La originea bolii ei se află nemulţumirea cauzată de faptul că nu a avut niciodată un cămin, fiind nevoită să-şi urmeze mereu soţul în deplasările sale. Dar cauza profundă este copilul care i-a murit de mic, molipsindu-se de o boală contagioasă de la fratele său, Jamie. Următorul fiu, Edmund, are o constituţie fragilă, iar Mary simte că nu ar fi trebuit să îl nască, atâta vreme cât l-a lăsat pe cel dinainte să moară. Astfel, moartea lui Edmund este frica ei supremă, este blestemul care urmează să se abată asupra ei. Şi acum, Edmund este din ce în ce mai bolnav.
 
Yllko Mujo este o Mary Tyrone cu un comportament uşor copilăresc (se entuziasmează, se lasă răsfăţată de James), care încearcă să-i destindă pe fiii săi (dar nu reuşeşte şi nici nu are cum, pentru că ea pretinde că nu ştie de ce se tem aceştia), dar dincolo de eforturile sale, se văd anxietatea sa crescândă, epuizarea, singurătatea. Yllko Mujo transmite puternic suferinţa lui Mary, durerea care o face să se refugieze în trecut, în amintirile sale fericite. De altfel, aşa cum îi mărturiseşte servitoarei pe care o reţine lângă ea şi-i dă de băut, pentru a nu fi singură, Mary ar dori să dispară pur şi simplu în ceaţă, să nu mai fie.
 
Artan Imami este distins şi sarcastic în rolul lui James Tyrone, ironia sa muşcătoare vizându-i pe fiul cel mare şi pe soţia sa. Un moment emoţionant este cel în care îi destăinuie (ce-i drept, cu sinceritate) lui Edmund greutăţile din copilărie, în acelaşi timp manipulându-l subtil pe acesta să-i ierte zgârcenia şi să meargă la tratament într-un sanatoriu mai ieftin.
 
Una dintre scenele cele mai puternice este cea în care Jamie (a cărui viaţă dezordonată este produsul resentimentelor părinţilor săi faţă de el) îi mărturiseşte fratelui mai mic că îl iubeşte şi îl urăşte în acelaşi timp şi că multă vreme a încercat să îl pervertească pe "fiul cel bun" al familiei, să-l transforme într-un tânăr plin de vicii, asemeni lui. Durerea lui Jamie, confruntat cu pierderea singurului membru inocent al familiei, fratele faţă de care se simte profund vinovat, este redată autentic de Lulzim Zeqja.
 
Scenografia este impresionantă: spaţiul scenic este împărţit pe mai multe niveluri, acoperite uneori de pânze şi de paravane. Ultimul nivel reprezintă etajul, unde Mary Tyrone umblă noaptea, "bântuie", căci nu mai poate să doarmă (acesta este primul simptom), se dă într-un leagăn dincolo de pânzele albastre, cântă la pian îmbrăcată în rochia ei de mireasă. Luminile reci şi sunetul neliniştitor al sirenei creează o atmosferă spectrală, căci ziua se scurge spre noapte, iar luciditatea lui Mary alunecă încet, încet spre nebunie.
 
Piesa arată astfel faptul că evenimentele dintr-o familie sunt interdependente: moartea copilului, cauzată involuntar de fratele mai mare, produce trauma mamei şi de aici, dezechilibrul general al tuturor. Din toate acestea se nasc alungarea, persecuţia fratelui vinovat, al cărui sentiment de damnare se întemeiază pe atitudinea părinţilor.
 
Spectacolul albanez reprezintă o punere în scenă puternică şi autentică a textului lui Eugene O'Neill, reuşind să creeze tensiunea în crescendo şi să surprindă cu rafinament raporturile din cadrul familiei.
 
Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O'Neill
Regia Spiro Duni,
Teatrul Naţional din Albania, Tirana.
Durata: 2h 12min