Apoi, Şostakovici a adus nişte lumi cenuşii, tristeţe cu miros de fum, copaci aplecaţi, lacuri palide, sunet de paşi dispăruţi. Cădere. Oglindire. Fugă încetinită şi frunze şi scrisori şi clipe pierdute în vânt. Cioburi de amintiri care străpung tălpi desculţe şi rănite deja de la prea mult timp scurs de pe acoperiş. Un timp care a uitat să se mai evapore. Cvartetul nr. 4 în Re Major, op. 83 era şoptit de furtunile aduse de la ferestre goale, la care doar închipuiri de fiinţe transparente mai trimiteau priviri spre cerul din ele.
"Suită teatrală: Scene din "Hamlet" şi "Comedia umană" . Mâini pământii. Vis topit. Scurgeri de nisip amestecat cu sticlă verde. Miraje. Chipuri de copii cu ochi negri, mereu negri. Suflu peste poduri din case care adăpostesc în cufere parfumate inele desprinse din nori. Apoi, dansuri de lumini. Zâmbete furate.
Alfredo Perl, un invitat al închiderii notelor în cochilii de argint. Alunecând, spărgându-se între ele, notele se închideau, sonore şi delicate, în lacrimi rotunjite.
Un Enescu al universului întors şi reîntors. Un Enescu al transformării în rotund, al ecoului, al plutirii. Cvintet în la major cu pian, op. 29 şi coloane albastre desprinse din cer. Parfum de statui antice. Priviri fără adâncuri. Suflete fragmentate şi împărţite în mii de lumi cu ceruri pictate în galben întors prin verde.
Tăcerea şi ecoul. Urmărind dunga de lumină, umblai doar prin tine. Şi sfârşitul a căzut tot în tine. Greu, cu ecou, spărgându-se printre cioburi. Şi zâmbetele noastre păreau furate şi ataşate cu disperare de chipurile transformate de la prea mulţi paşi ce ne striveau ochii. Ne mângâiam privirile. Şi ne simţeam fragmentaţi. Eram împărţiţi în toate colţurile lumii şi înveliţi în cochilii odată cu stingerea ultimei note.