Un spectacol atipic pentru Gigi Căciuleanu, Un minut de dans sau Uf!!!, prezentat în premieră pe scena Teatrului Mic, în cadrul Festivalului "George Enescu", sîmbătă, 6 septembrie 2015, a fost un omagiu adus profesoarei şi mentorului său, coregrafa şi dansatoarea Miriam Răducanu, invitată la eveniment, şi care a oferit, împreună cu fostul său elev, la final, un scurt moment de dans. Gigi Căciuleanu a debutat în urmă cu 50 de ani, pe scena Teatrului Mic, astfel că acum, în 2015, aceeaşi scenă a devenit locul de manifestare artistică, dar şi un spaţiu de rememorare şi de meditaţie.
Un minut de dans sau Uf!!!, un spectacol neopostmodern, metaforico-multifaţetat, aşa cum îl descrie însuşi coregraful, pe jumătate glumind, pe jumătate ironic, probabil, faţă de întrebările tipice prin care se încearcă mereu etichetarea unei producţii, este şi precizie, şi improvizaţie, şi joacă, şi efort. În acest spectacol care se doreşte a fi o odă a dăruirii artistice, Gigi Căciuleanu este, în acelaşi timp, dansator şi poet, coregraf şi filozof.
În prima parte, Căciuleanu vorbeşte despre sinestezia artelor, despre legătura intrinsecă dintre cuvînt şi mişcare, dintre inflexiunile vocii şi unduirea corpului, dintre toate acestea şi caracterul oamenilor, trăsăturile lor definitorii. Astfel, alfabetele, înşiruirea de consoane şi de vocale, pînă şi grafia literelor sînt sugestive pentru felul în care oameni din diverse locuri se exprimă şi dansează. În sudul Africii, vorbirea este tăioasă şi năvalnică, aşa cum năvalnică şi tăioasă le este viaţa, pe cînd mai sus, în nord, parcă poţi să vezi dunele de nisip în ritmul unduitor al vorbirii. Apoi, litera alef a alfabetului ebraic conţine în ea tot misterul începutului de lume, este, ca la Borges, elementul care cuprinde in nuce tot universul, tot ceea ce există şi poate exista. Cînd trece la Europa, Gigi Căciuleanu vorbeşte despre asonanţe şi aliteraţii, despre cum ceha, de pildă, a dat un nou sens consoanelor, despre cum este, de fapt, o limbă a consoanelor, în comparaţie cu româna, o limbă a vocalelor. Sau despre cum germana din Viena te face să te gîndeşti la un vals, iar germana din Bavaria la dansurile tradiţionale ale zonei.
Limba, dansul, muzica sînt arte care trebuie înţelese împreună, şi spectacolul lui Gigi Căciuleanu conţine aceste trei elemente. Limbajul ca transmiţător al unui mesaj ce capătă profunzime prin muzică şi dans, căci numai prin acestea din urmă limbajul devine universal.
În ceea ce priveşte muzica, Gigi Căciuleanu a revenit, în acest spectacol, la prima sa iubire, Mozart, astfel coloana sonoră este o adaptare după teme muzicale din Mozart, de către "omul-orchestră" Paul Ilea, cel căruia Căciuleanu i se adresează, în glumă, Paul Mozart. Ultima parte a spectacolului este, de fapt, o repetiţie cu public, o răsturnare a convenţiei dintre scenă şi spectator, pentru ca publicul să poată să vadă cît de multă muncă se ascunde în spatele unui minut de dans. La fiecare reprezentaţie, acel minut de dans este altul, coregraful lucrînd cu dansatorii săi, Irina Ştefan şi Răzvan Stoian, şi cu compozitorul Paul Ilea în timp real, pe scenă, pentru a compune sub ochii spectatorilor un moment de dans. Că ciu - leanu face din această parte a spectacolului o joacă, o "clovnerie savantă", după cum spune el însuşi, mascînd prin amuzament şi relaxare întregul efort din spatele unui minut de coordonare. Cei trei artişti trebuie să fie în perfectă consonanţă pentru ca momentul să fie reuşit, unul fără altul nu pot să transmită senzaţia de armonie, la fel cum cuvîntul, muzica şi mişcarea sînt indisolubil legate. Acel element din final, "uf!" este sugestiv pentru efortul cerut de orice moment artistic, oricît de scurt e, dar şi pentru uşurarea pe care artistul o simte la final, cînd vede că acel efort a fost concretizat, iar rezultatul poate fi oferit publicului sub forma sa omogenă, în curgerea sa armonioasă ce transmite lejeritate şi fluiditate.
Gigi Căciuleanu este, în spectacolul Un minut de dans sau Uf!!!, şi coregraf, şi dansator, şi profesor. El este acum, pentru tinerii artişti pe care i-a avut pe scenă, ceea ce Miriam Răducanu a fost pentru el: mentor şi model într-o artă în care totul trebuie gîndit şi simţit sinestezic.