Frivolitatea filmului provine din faptul că, după ce David îşi reia obiceiul de a se îmbrăca în rochii (spune că îl bucura să se travestească, în privat, înainte să se însoare), asta deturnează cu totul naraţiunea pierderii unei persoane importante. Sînt multe sugestii nu foarte subtile că David încearcă să umple golul lăsat de Laura, şi chiar că se descurcă binişor, ceea ce ne lasă să o vedem pe dispărută ca fiind doar un zîmbet şi o garderobă. După ce trece de şocul iniţial, Claire pare încîntată că prin make-over-ul lui David ca femeie blondă care pune mare preţ pe stil se poate simţi şi ea mai aproape de Laura, a cărei prezenţă o admira dintotdeauna. Une nouvelle amie (tradus la noi, destul de lipsit de ambiguitate, Noua iubită) are mai multe trimiteri la Vertigo al lui Hitchcock, inclusiv deja clasica scenă în care o străină blondă, bine coafată, din mulţime, e confundată cu moarta, în fervoarea suferinţei. Însă ceea ce la Hitchock se citea drept patologic, aici e doar drăgălaş: intoxicarea cu imaginea cuiva e o formă de loialitate, de a nu-i da drumul complet înainte de vreme. Pînă şi bebeluşul, simţind mirosul hainelor mamei, se opreşte din plîns, nemaiobservîndu-i lipsa.
Cu toată deschiderea şi empatia pentru manifestări queer pe care o încurajează Ozon (aici şi în filmele lui anterioare), e foarte probabil ca reprezentarea travestiului lui David să fie jignitoare în schematismul ei pentru un privitor care într-adevăr simte discrepanţe faţă de sexul biologic. David se îmbracă în haine de femeie, dar nu e atras de bărbaţi (după toate semnele, căsnicia lui cu Laura era fericită; iar atenţia masculilor care întorc capul după el / ea îl flatează pentru că îi confirmă că poate proiecta o imagine de femelă hot) şi nici nu pare să întîmpine ostilitate în afară de firavele suspiciuni (de adulter) ale soţului lui Claire (Raphaël Personnaz), care se întreabă de ce Claire şi David petrec atît de mult timp împreună. După ce îşi depăşeşte inhibiţiile, evoluţia lui e una consumeristă - întîi se descurcă cu hainele Laurei, apoi iese din casă îmbrăcată în Ea şi îşi cumpără lenjerie intimă etc. - şi are cît de cît complexitate psihologică doar prin ecoul pe care îl provoacă în imaginea de sine a lui Claire; după ce Claire a fost cea ştearsă pe lîngă siguranţa de sine a Laurei, acum, odată cu transformarea lui David în Virginia, se feminizează şi ea. La Ozon, explorările sexualităţii rămîn întotdeauna într-o zonă empowering şi lipsită de mari pericole. În Jeune et jolie (2013), filmul său anterior, protagonista e o minoră care se hotărăşte să se prostitueze şi cel mai rău lucru pe care îl păţeşte în urma tuturor evenimentelor e că mama ei se întristează, atunci cînd află de la poliţie cu ce se ocupă fiica ei.
Altfel, Ozon e un stilist şi Une nouvelle amie poate fi consumat ca o fantezie morbidă în tradiţia lui Alfred Hitchcock (deşi mai buimacă decît dacă ar fi construit-o Hitch) sau Brian de Palma (deşi nu e la fel de meta precum cele mai bune filme ale lui De Palma - sau ale lui Ozon, de altfel). Imaginea întotdeauna glossy şi colorată, încadraturile glorificatoare şi muzica sentimentală ar trebui să împiedice pe oricine să vadă filmul ca pe o felie de viaţă. Prietenia celor două femei reiese fără mare complexitate, dar montajul pe-repede-înainte prin vreo douăzeci de ani din viaţa lor (inserat în discursul lui Claire de la înmormîntarea Laurei) are limite evidente. În scenele de make-over, Duris şi Demoustier sînt adesea decupaţi cu prim-planuri pe cîte un detaliu al fizionomiei (cînd se rujează, de exemplu) sau pe cîte un obiect vestimentar; simetria gesturilor lor, accentuată regizoral, arată cum înfloresc în acelaşi timp David şi Claire, unul în compania iubitoare a celuilalt.
Duris e o alegere îndrăzneaţă pentru David / Virginia - are gesturi efeminate, ochi zîmbitori şi picioare lungi, dar înălţimea, maxilarul lui pătrat şi barba niciodată complet rasă pretind o măsură de suspension of disbelief ca să acceptăm că trecătorii îl văd ca pe o femeie. Ne ghidăm după entuziasmul lui Claire, pe care o impresionează la fiecare nouă apariţie; simpla chimie dintre cei doi protagonişti e destul de captivantă ca să menţină interesul. Demoustier arată ca ingenuitatea întruchipată, cu pistruii ei şi ochii mari şi rotunzi, iar cel mai des joacă sfiala şi curiozitatea - deşi ni se dă de înţeles că e cea mai deschisă la minte, singura cu care David se simte în largul lui. Une nouvelle amie beneficiază de un control regizoral care demonstrează ce poate face Ozon cu fiecare film - însă nu şi ce poate face cînd e în formă maximă.