Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Vertij

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lumina de la capătul uitării - Vertij la FNT, 2015


octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Se poate traduce degradarea psihică în trăire corporală? Cum se poate vorbi despre o boală atât de complexă şi de neînţeles ca Alzheimerul şi cum poate fi ea transformată în act artistic, fără a leza, fără a interpreta, fără a simplifica? Dar mai ales, în ce măsură poţi fi obiectiv atunci când este vorba de propria mamă?


Vertij este colaborarea dintre un regizor cu o experienţă amplă şi versatilă, două coreografe bombă, cinci corpuri dansatoare, când în armonie, când disonant şi un scenograf care, în sincron cu sunetul şi light design-ul, umplu o scenă goală şi o sală arhiplină cu lumini şi trăiri sinestezice. Rezultatul este un fractal impredictibil, coerent şi de neînţeles, întocmai ca evoluţia acestei boli, o evoluţie mereu diferită, dar sigură, în care este imposibil de tras linie între ce a fost şi ce a rămas dintr-un om. Corpurile dansatoarelor sunt în tensiune constantă, pierzând şi agăţându-se mereu de un control nesigur.

Coreografele şi dansatoarele Vava Ştefănescu şi Andreea Gavriliu creează împreună, cooperează ca un corp comun în fiecare moment, şi totuşi se diferenţiază prin energiile individuale. Sunt două părţi dintr-un întreg care ar vrea să existe, dar nu mai poate fi reunit. La fel sunt şi celelalte trei corpuri dansatoare, care apar şi dispar pe nesimţite, dimensiuni fragmentare ale identităţii în curs de destrămare.

Spectacolul aduce la lumină ceea ce este inexprimabil, ceea ce se ascunde în spatele delirurilor şi al conversaţiilor frânte, dar pline de poezie pe care vocea lui Marcel Iureş le reproduce: "- De ce are un avion nevoie ca să zboare? - De aripi şi puţină bunăvoinţă."


Scena este mereu inundată de lumină, fie ea o lumină albă, puternică şi sterilă de spital sau de lumina de un albastru bolnăvicios a neoanelor care formează o scară de neurcat. În rest, ea vine din boluri umplute cu pietricele strălucitoare, frânturi de amintiri sau fixaţii în care dansatoarele se scufundă, pe care le consumă şi de care se lasă consumate. Şi din cuburile de gheaţă care năvălesc, alunecoase şi reci, din care protagonistele încearcă să construiască o realitate - un pat, un drum, ceva confortabil - fără a reuşi.

Cuvântul vertij ar sugera în mod obişnuit o spirală descendentă, dar spectacolul lui Măniuţiu descrie o formă mult mai complexă, de necuprins în tri-dimensionalitate. Timpul, spaţiul, amintirile, relaţiile cu ceilalţi şi cu propria identitate sunt prezente şi în acelaşi timp estompate într-o confruntare deja pierdută.





 Toate articolele despre Vertij
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Ioana Brăilescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer