Italia cu Juan Diego Florez
Juan Diego Florez este în prezent cel mai cunoscut tenor care cântă operă belcanto, acel gen de operă practicat la începutul secolului al XIX-lea, cu arii de o remarcabilă virtuozitate. Puţini însă îşi mai amintesc că Juan Diego Florez a debutat în ţara lui natală, Peru, cântând muzică tradiţională peruană şi muzică uşoară. De la 17 ani s-a orientat însă către muzica de operă, odată cu debutul studiilor la Conservatorul din Peru. Vocea deosebită i-a deschis drumul către o carieră internaţională de invidiat: la 23 ani, în 1996, a debutat la Festivalul Rossini de la Pesaro (unde în 2016 se pregăteşte o ediţie dedicată aniversării a 20 ani de la debutul său) şi apoi toate marile teatre de operă l-au avut ca invitat, inclusiv pretenţiosul şi atât de bine promovatul teatru Metropolitan din New York.
Un artist cu o carieră de un asemenea nivel îşi poate permite uneori să fie nu mai puţin serios, aş spune, ci ludic, abordând şi un repertoriu considerat mai "light", o atitudine, de altfel, de înţeles. Pentru că publicul de astăzi poate prefera să asculte mai curând un mănunchi de canzonete celebre decât arii de virtuozitate, iar în cazul discului Italia lansat de Juan Diego Florez în septembrie 2015, chiar e de înţeles de ce.
Cum să nu asculţi cu plăcere cântece pe care cu toţii, cred, le-am auzit măcar o dată, simbol al unei Italii muzicale, cu un cântăreţ care chiar dacă nu e italian, înţelege foarte bine sufletul italian (Juan Diego Florez are, de altfel, o locuinţă la Pesaro, în Italia), într-un aranjament orchestral care aminteşte de modul cum sunt interpretate în mod tradiţional canzonetele (un ansamblu în care regăsim, de exemplu, mandolina, la care cântă singurul mandolinist nominalizat la premiile Grammy din istoria acestor distincţii, israelianul Avi Avital)?
Selecţiuni de pe acest album au putut fi ascultate la Radio România Muzical în cadrul emisiunii "Portret nonconformist" şi pot fi reascultate pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2015.
Petrică şi lupul la Hollywood
Am mai scris despre această producţie extrem de interesantă: o versiune contemporană a poveştii muzicale semnate de Serghei Prokofiev, narată de rockerul Alice Cooper, cu muzică nu doar de Prokofiev, ci şi de Mahler, Wagner, Elgar, etc. interpretată special pentru acest album de Orchestra de Tineret a Germaniei, condusă de Alexander Shelley. O poveste pentru copiii de astăzi, apărută pe 13 noiembrie 2015 la casa Deutsche Grammophon sub o dublă formă: un album audio, dar şi o aplicaţie animată pentru Ipad prin care copiii pot interacţiona cu personajele celebrei poveşti.
Versiunea originală în limba engleză a acestei producţii, însoţită de un interviu cu Alice Cooper, poate fi ascultată la Radio România Muzical luni, 30 noiembrie 2015, de la ora 19.00 şi duminică, 6 decembrie 2015, de la ora 13.05 sau oricând, după data de 2 decembrie 2015, pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2015.
Şi câteva albume mai serioase...
Recomand cu multă căldură noul album semnat de violoncelista americană Alisa Weilerstein cu muzică de cameră aparţinând lui Serghei Rahmaninov şi Frederic Chopin, înregistrat alături de pianistul Inon Barnatan. O muzică deosebit de frumoasă şi o interpretare excelent dozată aparţinând unor muzicieni care fac o carieră de invidiat în Statele Unite ale Americii. Ea, recunoscută drept una dintre cele mai importante violonceliste ale timpurilor noastre, la nivel internaţional, el, în prezent, artist in association al Filarmonicii din New York, fanion al culturii muzicale americane. Alisa Weilerstein este recunoscută pentru stilul ei pasional şi pasionat de a face muzică: într-un repertoriu romantic cameral, ar fi putut să cadă în capcana interpretării romanţioase, însă, nu, ea găseşte tonul just; iată un disc potrivit pentru o seară rece de iarnă, în singurătate, la gura sobei...
În 1 septembrie 2015, probabil cel mai cunoscut muzician japonez, dirijorul Seiji Ozawa, a împlinit 80 ani. Şi şi-a făcut cadou un disc cuprinzând lucrări pe care nu le înregistrase până atunci niciodată, surprinzător, având în vedere că Ozawa este specializat (şi) în muzica de operă, şi în repertoriul francez. Mă refer la fantezia lirică "Copilul şi vrăjile" de Maurice Ravel, o mini-operă foarte rar auzită astăzi, care se petrece tot în lumea copiilor, ca şi "Petrică şi lupul" dar într-un limbaj mai puţin accesibil celor mici, adresat mai curând celor mari. Pe acelaşi disc sunt înregistrate alte două lucrări de Ravel: celebra Alborada del gracioso şi ciclul de melodii Sheherazade, cu Susan Graham în prim plan, cea mai cunoscută mezzosoprană americană a momentului. Într-o notă mai subtilă, repertoriul ales reflectă de fapt congruenţa dintre două lumi - cea asiatică şi cea franceză - specifică şi lui Seiji Ozawa. Toate lucrările fac trimitere, muzical sau ideatic, (şi) la Asia, deşi sunt semnate de un francez, toate lucrările sunt interpretate alături de o orchestră japoneză, Saito Kinen, înfiinţată chiar de Seiji Ozawa, alcătuită din cei mai buni instrumentişti japonezi, mulţi dintre ei, membri ai unor prestigioase orchestre americane şi europene.
Discurile semnate de Alisa Weilerstein şi Seiji Ozawa pot fi reascultate oricând pe site-ul campaniei Radio România Muzical Votează discul de muzică clasică al anului 2015.
Last, but not least, semnalez apariţia unui album cu trei discuri extrem de important pentru cultura românească: integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu înregistrată de pianista Raluca Ştirbăţ, iniţiatoarea campaniei care a dus la restaurarea casei familiei Enescu din Mihăileni. Discul a apărut în octombrie 2015 la casa Hanssler Classic şi urmează a fi lansat în România pe 3 decembrie 2015 la Muzeul Enescu, unde Raluca Ştirbăţ va susţine şi un recital. Pe 4 decembrie 2015, Raluca Ştirbăţ este invitata Interviurilor Radio România Muzical, de la ora 15.30, live la Radio România Muzical, dar şi live audio-video pe site-ul www.romaniamuzical.ro, moment pentru a afla mai multe despre această integrală care include şi piese înregistrate în premieră. Mi se pare un moment important: ultima integrală a lucrărilor pentru pian de Enescu a fost propusă de Luiza Borac, cu două albume apărute în 2004 şi 2006, deci cu aproape cu 10 ani în urmă.