Dacă schema epic-vizuală propune intersectări cu impact şi / sau implozie / intensitate dozată particular şi adaptată cerinţelor: un background istoric marcat de nuanţa stridentă ca şi de simbolistica albului şi a roşului, protagonistul aşezat faţă în faţă cu anti-eroul însemnat, marcat, mormântul ca loc al ieşirii în lume pentru a doua oară, probele revelatoare, restabilirea cu orice preţ a echilibrului, există în secvenţa centrală / centrată a întâlnirii cu ursul / ursoaica, un acelaşi reflex de deturnare şi de reîncărcare cu plus-sens. Ceea ce prezintă Creangă de patru ori, în Harap-Alb, Iñárritu comprimă în 4 minute şi 7 secunde; dar, în ambele cazuri, epicul se concentrează asupra întâlnirii simbolice cu ursul, a rolului magic atribuit pieii de urs şi a metamorfozelor care decurg tocmai din trăsăturile ei fatidice.
Luând în considerare - ca repere de publicare - prima şi a doua jumătate a anului 1880, precum şi prezentarea notelor actuale referitoare la Hugh Glass - Life, Death and Back Again, ale lui Edward Ellis (în The Frontiersman. Tales of Survival: Hugh Glass, vol. 3, nr. 26, 1823) şi la Povestea lui Harap-Alb scrisă de Creangă, putem analiza şi compara două scenarii care valorizează, cu aceeaşi intensitate, dar în registre diferite, apariţia violentă (la propriu, dar şi la figurat) a ursului. De altfel, Edward Ellis aşază ursul grizzly în medalion, în dreapta jos, deferindu-i o poziţie centrală, alături de aceea a protagonistului. Din textul lui Ellis, lipsesc sintagmele axate pe cuvintele-cheie rezistenţă sau răzbunare, dar se simte o focalizare pe dobândirea unei valenţe mitice şi pe învestirea ursului fabulos cu atribute de sorginte legendară, desprinse dintr-o luare de contact care se conturează doar prin luptă, prin învingerea morţii (Harap-Alb este şi el stropit cu apă vie!), angrenate unei poveşti epice despre rezistenţă. Textul insistă asupra momentului de întâlnire frontală cu ursul, care rupe / sfâşie / perturbă / afectează rutina (cu grade cunoscute şi bine dozate de pericol a) expediţiei. O încleştare fără martori (atunci când membrii Companiei Rocky Mountain ajung la Glass, lupta se încheiase, în sensul complinirii revelaţiei ca act intim) are efecte devastatoare: sunt tovarăşi de drum care, în faţa ororii, închid ochii sau privesc în altă parte... Ellis enumeră consecinţele devastatoare ale mutilării extreme: gât rupt, gleznă sfâşiată, spate dislocat. Naratorul constată atât prezenţa însoţitorilor delegaţi pentru a-l înmormânta, dar şi abandonarea lui Glass fără niciun obiect de supravieţuire. Acesta nu dezvoltă planul intersectărilor de perspective, aşa cum le va articula, vizual, Iñárritu şi concluzionează punctual că: având răni inimaginabile, extrăgându-şi dorinţa de a trăi din forţa spiritului, asemeni unui întors din morţi (revenant), Glass nu numai că supravieţuieşte momentului întâlnirii cu ursul, dar îşi şi găseşte drumul înapoi la tabără. Iñárritu regândeşte scena în trei timpi, ofertând-o cu un plus de efect vizual: un prim atac violent, direct, un moment intermediar de mirosire, de pipăire, de aparentă calmare şi un al treilea de revenire plus-violentă, de victorie finală.
Hugh Glass este vânător de blănuri şi de piei de animale, cel mai experimentat vânător; Craiul din Harap-Alb testează gradul de maturitate al fiilor săi (sau dominanta virilă a personalităţii care consistă, între altele, în curaj, forţă, tenacitate) şi îşi ispiteşte fiii ( "tâcând molcom şi pe înserate", îmbrăcat în piele de urs, stă ascuns sub pod, deghizat într-un urs grozav). După confruntare, fiul cel mic primeşte spre folosinţă (atunci când va fi cazul), pielea de urs; prin urmare, în trei ipostaze, acela care posedă pielea, preia şi transferă şi spiritul şi forţa celui ucis.
Aşadar, viteazul care, întâlnindu-se cu ursul, refuză confruntarea directă, nu se lasă sfârtecat, marcat, împins dincolo de marginile / limitele viului, nu poate lua în posesie / înţelege şi deveni parte a originarului, a primitivului simbolic, a unei revelaţii ancestrale.
Hugh Glass este singurul care se apropie exagerat de mult de locul privilegiat, sfidează / cheamă / provoacă destinul, însumează prin strategiile în priză directă toate posibilităţile de a lua act de violenţa faţă-n-faţă, pentru a deveni merituosul posesor al obiectului: pielea de urs. Blana îl va însoţi aproape ca un trofeu şi îi va marca traseul, semnificând transferul de putere, modalitatea prin care însuşi protagonistul devine urs, învestit cu toate aptitudinile animale de a supravieţui (de la modul de deplasare, până la forma de hrănire).
În Harap-Alb, însă, impactul iñárritu-ian este ponderat (Humuleştiul nu este Hollywood sic!): îmbrăcat în pielea de urs, devenit egal, ca forţă, cu animalul fioros, protagonistul nu trebuie să îl trezească pe paznicul grădinii, sau, dacă acest lucru se întâmplă, probabilitatea de a ieşi biruitor implică aruncarea pieii de urs. Şi Hugh Glass trezeşte un spirit, o energie latentă (supralicitată la interval de Iñárritu), pentru a se identifica chiar cu ursul căruia i-a supravieţuit, ca mai apoi, prin lepădarea de piele (vezi scena în care Hugh Glass - Leonardo di Caprio îşi expune frontal rănile), să complinească o ordine şi să devină legendă.