februarie 2016
Un etaj mai jos
La sfîrşitul lunii ianuarie 2016, am primit din partea Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc, invitaţia de a înscrie ultima noastră producţie, filmul Un etaj mai jos, în competiţia pentru Premiile Gopo. Am răspuns atunci prompt organizatorilor, că nu dorim să înscriem filmul şi că nu ne interesează să participăm la Gala Premiilor Gopo, începută ca o iniţiativă de promovare a noului cinema românesc, dar transformată în ultimii ani într-un eveniment monden care emulează premiile unor industrii cinematografice puternice, într-o ţară care nu are, după părerea noastră, o industrie cinematografică reală şi în care filmele pot fi vizionate aproape exclusiv în shopping mall-uri.

Nu am primit atunci nici un răspuns oficial din partea organizatorilor, dar am aflat din presă că filmul a intrat fără voia noastră în vederile juriului de preselecţie, fiind nominalizat la mai multe categorii.

Considerăm abuzivă înscrierea forţată a filmului Un etaj mai jos într-o competiţie cu care nu dorim să ne asociem, şi rugăm organizatorii să retragă numele filmului din lista filmelor nominalizate.

(Radu Muntean - regizor şi scenarist, Dragoş Vîlcu - producător)

****

Poziţia Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc referitor la prezenţa între filmele nominalizate a filmului Un etaj mai jos:


Filmul Un etaj mai jos, conform regulamentului Premiilor Gopo, a fost eligibil pentru a fi nominalizat la ediţia 2016, pentru categoria filmelor de lungmetraj nefiind necesare înscrieri.


Regizorul Radu Muntean ne-a comunicat că nu doreşte să participe la eveniment şi nu e de acord ca filmul său să fie luat în considerare pentru nominalizare. În consecinţă, organizatorii nu au primit un DVD al filmului pentru a-l pune la dispoziţia juriului Gopo 2016, pentru a fi vizionat în vederea jurizării.


Organizatorii au comunicat juriului poziţia regizorului Radu Muntean şi astfel, o parte din membrii juriului s-au abţinut de la vot. Ceilalţi însă au luat notă de prevederile regulamentului şi au decis să nominalizeze filmul la categoriile deja anunţate în presă.


***

Precizare LiterNet: Consider că lansarea unui film în cinematografe dă dreptul oricui să nominalizeze şi / sau să premieze diverşi participanţi la realizarea filmului. Consider că sabotarea Galei Premiilor Gopo de către unii dintre cei mai importanţi regizori, producători şi actori nu ajută nimănui şi în nici un caz nu ajută prestigiului filmului românesc. Nu cred că acest gest de retragere a unui film din competiţie, gest care apare an de an, ajută la construirea unei industrii cinematografice reale sau a unor cinematografe în care să ruleze filmele româneşti. Poate că dacă ar exista mai multă coeziune în lumea cinematogafiei, s-ar putea face mai multe lucruri decît se fac acum. (Răzvan Penescu, fondator LiterNet, manager al procesului de votare pentru premiile Gopo)
Regia: Radu Muntean Cu: Teodor Corban, Iulian Postelnicu, Oxana Moravec, Ionuţ Bora

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus