Apa şi Hélène Grimaud
Numele lui Hélène Grimaud este cunoscut şi românilor care au o minimă relaţie cu muzica clasică, măcar prin faptul că a fost invitată deja de mai multe ori în cadrul Festivalului Enescu. Alţii o cunosc drept pianista care iubeşte lupii, pentru că, este adevărat, Hélène Grimaud este una dintre cele mai cunoscute personalităţi care activează pentru conservarea acestei specii ameninţate în prezent cu dispariţia. Unii poate i-au citit scrierile: în 2015, Editura Polirom a publicat două romane semnate de Hélène Grimaud, Întoarcere la Salem şi Lecţii aparte.
E clar, Hélène Grimaud este un artist nonconformist, care îşi înţelege rolul în societate destul de diferit de mulţi alţi muzicieni, mai ales din lumea muzicii clasice. Iar ultimul ei disc, Water (Apă), apărut pe 29 ianuarie 2016 la casa Deutsche Grammophon, pune un accent suplimentar pe acest portret nonconformist. Pentru că albumul nu este pur şi simplu un disc, ci un adevărat manifest ecologist pro-apă, un prilej de reflecţie faţă de importanţa apei în viaţa noastră. Aşa cum punctează Hélène Grimaud, nu ne putem imagina viaţa în absenţa apei; apa este de asemenea un element surprinzător de des prezent în literatura pentru pian romantică şi impresionistă.
Înregistrarea care poate fi ascultată pe acest disc a fost realizată în decembrie 2014, în timpul unui recital live susţinut de Hélène Grimaud în cadrul unei instalaţii semnate de artistul plastic britanic Douglas Gordon la una dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din New York. De aceea, pe înregistrare se aude uneori sunetul apei care susură...
Dar ce putem auzi efectiv pe acest disc? Piese pentru pian solo care fac trimitere la apă din repertoriul contemporan (Wasserklavier de Luciano Berio şi Raintree de Toru Takemitsu), din cel romantic (Jocuri de apă la Villa d'Este de Franz Liszt, o Barcarolă de Gabriel Fauré) şi impresionist (Jocuri de apă de Maurice Ravel, Catedrala scufundată de Claude Debussy). Între aceste piese, există şi nişte tranziţii (oarecum asemănător cu ceea ce se întâmplă în Suita Tablouri dintr-o expoziţie de Musorgski), tranziţii cu muzică electronică creată de compozitorul britanic Nitin Sawhney special pentru acest proiect şi care accentuează efectul oniric al albumului.
Iată un caz în care muzica are un mesaj puternic fără a folosi niciun cuvânt, pentru că da, dupăce-l asculţi, nu doar că remarci modul inteligent în care a fost construit sau stilul interpretativ impecabil al pianistei Hélène Grimaud, dar te gândeşti că poate ar fi cazul să mai strângi robinetul care curge la baie pentru că, nu-i aşa, apa este cu adevărat importantă pentru toţi...
Discul Water poate fi ascultat oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.
Ludicul într-o familie cu trei clarinetişti
Tatăl, Ernst, are 61 ani şi este prim-clarinetist la Filarmonica din Viena; băiatul cel mare, Daniel, are 30 ani şi este de asemenea membru al Filarmonicii din Viena; iar băiatul cel mic, Andreas, are 26 ani şi este prim clarinetist la Filarmonica din Berlin. Ei sunt familia Ottensamer şi formează din anul 2005 ansamblul The Clarinotts, o consecinţă a faptului că obişnuiau să cânte, de plăcere, în familie.
Şansele ca într-o singură familie să fie trei clarinetişti, toţi trei, membri ai unor prestigioase orchestre, printre cele mai bune din lume, sunt foarte mici. Iată însă că în familia Ottensamer acest lucru a fost posibil, cu atât mai meritoriu, dacă ne gândim că cei trei desfăşoară nu numai cariere de instrumentist în orchestră, ci şi de solişti; e adevărat că cel mai cunoscut dintre cei trei este chiar mezinul, Andreas Ottensamer, care pe lângă faptul că este un muzician de mare calibru (are deja două discuri de autor apărute la casa Deutsche Grammophon şi un premiu Echo câştigat în 2015), se poate lăuda şi cu o alură de fotomodel, care, evident, este intens exploatată de echipa sa de marketing.
Pe 1 ianuarie 2016 (data nu a fost aleasă întâmplător, coincizând cu cea a Concertului de Anul Nou de la Viena, susţinut de Orchestra Filarmonicii din Viena în care cântă doi dintre membrii The Clarinotts) a fost lansat şi noul disc al celor trei, înregistrat alături de partida de coarde din ansamblul Wiener Virtuosen, înfiinţat de Ernst Ottensamer.
Să luăm deci ingredientele: trei clarinetişti excepţionali, spirit empatic de colaborare între cei trei (normal, doar sunt o familie), un repertoriu foarte puţin cunoscut publicului larg (câtă muzică pentru clarinet ştiţi? Dar pentru trei clarinete?), Viena (familia este vieneză şi a vrut să pună în lumină spiritul Vienei, legat mai ales de celebra sa operă). Ce a rezultat? Un album glumeţ, surprinzător, cu o interpretare de top care porneşte cu o foarte puţin cunoscută lucrare de Mendelssohn (Konzertstuck op.113), continuă cu trei piese care fac trimitere directă la operă (Mozart, Verdi, Rossini), din nou, piese necunoscute (Il Convegno de Amilcare Ponchielli, compozitor cunoscut mai ales pentru operele sale, şi Cantilena de Jean Françaix), pentru ca finalul să fie rezervat unor piese care au tangenţă cu lumea dansului şi a filmului (Cinema 1 de Bela Koreny, o bossa nova de Luiz Bonfa şi o piesă de Olivier Truan).
Albumul The Clarinotts poate fi ascultat oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.
Cele două discuri sunt disponibile şi în magazinele din România sau la www.emag.ro şi www.getmusic.ro.