"Insomnia" pianistei Maria Răduţu
Mai întâi, cine este Maria Răduţu? Un nume foarte cunoscut în anii '90, când Maria Răduţu era unul dintre copiii-minune ai pianisticii româneşti. A plecat la studii la Viena şi s-a stabilit de 16 ani acolo; practic jumătate din viaţă şi-a trăit-o deja departe de oraşul ei natal, Bucureşti. În 3 iunie 2016, Maria Răduţu a lansat primul ei disc pentru casa Decca, o reuşită în sine, românii care au semnat un contract cu celebra casă de discuri putând fi număraţi pe degetele de la o mână. Este un proiect original, cu un concept aparte, intitulat "Insomnia" - şi nu, nu sunt strânse, aşa cum s-ar crede, piese liniştitoare de noapte, ci piese care să exprime chiar o noapte de insomnie, trecând prin angoase până la o stare de echilibru finală.
Am întrebat-o pe pianistă, într-un interviu, de ce tocmai o asemenea temă şi răspunsul ei a fost simplu: insomnia a făcut parte din viaţa ei, în lungile drumuri cu trenuri de noapte între Viena şi Bucureşti, pe care le-a parcurs de multe ori. Şi este, adaug eu, probabil, una dintre stările pe care adulţii de astăzi le experimentează cel mai des, din diferite motive ce ţin de agitaţia vieţii cotidiene.
Ceea ce este interesant, este repertoriul ales de Maria Răduţu pentru a exprima conceptul ei asupra insomniei: lucrări cu tentă romantică, dar şi opusuri contemporane. De altfel, momentul de climax estetic al discului este atins, cred, în piesa lui Peteris Vasks, White Scenery: Peteris Vasks este un compozitor leton de 70 ani din familia creatorilor minimalişti cu care se mândresc, de altfel, Ţările Baltice.
Este o lume foarte diversă în "Insomnia" lui Peteris Vasks: de la romantismul desuet din Pavana op.50 de Gabriel Fauré, interpretată în mod voit pe un pian vechi care sună retro, la nuanţele jazzy din ultima lucrare de pe disc, "Ohne worte", aparţinând compozitorului austriac Christoph Cech. O lume misterioasă, uneori calmă, uneori foarte agitată: lumea în care trăim de altfel cu toţii, surprinsă de o pianistă care cântă la fel de bine şi Mozart şi muzică contemporană.
Fragmente de pe discul "Insomnia" sunt accesibile aici. Un interviu cu Maria Răduţu puteţi asculta mai jos:
Discul poate fi achiziţionat şi în România, atât în versiune CD, cât şi LP.
Enescu în interpretarea violonistului Ştefan Tarara
Dacă ar fi să-l asculţi vorbind româneşte, ai spune că nu a părăsit niciodată România. De fapt, însă, Ştefan Tarara s-a născut în urmă cu 30 ani la Heidelberg, în Germania, dintr-o familie de români: el este, deci, cetăţean german şi nu a studiat deloc limba română, doar a vorbit-o acasă.
Ştefan Tarara este violonistul care în 2014 cucerea premiul I la Concursul internaţional George Enescu: deşi a reprezentat Germania în concurs, putem spune că el continuă reuşita unor nume româneşti importante, laureaţi ai Concursului Enescu - de la Ştefan Ruha la Alexandru Tomescu. A interpreta Enescu poate fi o sarcină dificilă pentru un interpret care nu a crescut sau nu a fost în contact cu universul sonor în care a apărut muzica lui Enescu, atât de intim legată de muzica tradiţională românească. Enescu, în acelaşi timp un spirit cu valoare universală, este din ce în ce mai des cântat la nivel internaţional în ultimii ani şi parte din acest reviriment al muzicii sale se datorează şi interpreţilor care au câştigat premii la Concursul Enescu, aşa cum este şi Ştefan Tarara care în 2015 a lansat un disc pe care se găsea Sonata a III-a în caracter popular românesc. În 2016, Ştefan Tarara a adus şi continuarea proiectului său Enescu, cu un disc (Childhood Impressions) ce cuprinde primele două sonate pentru vioară şi pian şi Suita "Impresii din copilărie".
Ştefan Tarara este un violonist tehnic, inteligent şi sensibil: nu întâmplător unul dintre cei mai cunoscuţi, la nivel global, profesori de vioară din timpurile noastre, Zakhar Bron, l-a ales să-i fie asistent - ceea ce în sine este o performanţă majoră pentru Ştefan Tarara. Cântă cu emfază şi este extrem de convingător; pe de altă parte, are şi capacitatea de a pătrunde adânc în măruntaiele unei partituri - aşa că versiunea sa pentru Enescu este limpede, interesantă, captivantă. În fond, Sonata I pentru vioară şi pian de Enescu este atât de rar înregistrată: versiunea lui Tarara poate fi un interesant punct de reper.
Fragmente de pe discul Childhood Impressions pot fi ascultate aici. Un interviu cu Ştefan Tarara puteţi asculta mai jos:
Noutăţi de toamnă
Lunile septembrie, octombrie şi noiembrie 2016 au fost extrem de interesante din punct de vedere al noutăţilor discografice pe care le propun.
Iată câteva exemple. În luna septembrie 2016 s-au lansat un album cu arii de Gioachino Rossini, semnat de Franco Fagioli, un contratenor care tinde să devină o vedetă a teatrului liric contemporan, şi un disc cu muzică contemporană care cuprinde chiar ultima lucrare pe care a semnat-o regretatul compozitor de muzică de film James Horner, stins din viaţă într-un accident aviatic în 2015 (James Horner a scris coloanele sonore de la Titanic şi Avatar, printre altele). Tot la finalul lunii septembrie 2016 a apărut şi un CD cuprinzând concerte pentru violoncel şi orchestră de Dmitri Şostakovici, solistă fiind extrem de talentata americană Alisa Weilerstein, recunoscută pentru interpretările sale pline de entuziasm şi energie.
În 7 octombrie 2016 a apărut mult-aşteptatul album Liszt semnat de pianistul rus Daniil Trifonov, care la 25 ani a strâns deja o colecţie impresionantă de premii ale industriei discografice: integrala studiilor de Liszt pe acest dublu CD, cu acest pianist extrem de talentat, pe care-l vom putea asculta live şi la Bucureşti, în cadrul Festivalului Enescu 2017.
Tot în luna octombrie 2016 s-a lansat şi: Ceaikovski cu Orchestra Filarmonicii Cehe, dirijor Semyon Bychkov, Dansurile slave de Dvorak cu aceeaşi orchestră, condusă însă de Jiri Belohlavek, Bach cu violonistul Nemanja Radulovic (câştigător al concursului Enescu în 2001), Concertele nr.17 şi 25 de Mozart cu pianista Mitsuko Uchida, lucrări de Giovanni Pierluigi da Palestrina cu Corul Capelei Sixtine din Roma, un disc cu lucrări clasice având ca temă Halloween-ul în interpretarea Orchestrei Simfonice din Montreal, dirijor Kent Nagano, un disc aniversar Ennio Morricone, cu ocazia aniversării a 60 ani de carieră, un disc Vivaldi cu o tânără de 17 ani care cântă excepţional la blockflote, Lucie Horsch, "Winter" cu minunatul ansamblu coral englez Voces8 şi, în fine, un disc de recital al tenorului super-vedetă Roberto Alagna, intitulat Malena, după numele fiicei sale de 2 ani şi jumătate: pe album, canzonete şi cântece italiene.
O recoltă bogată, aş zice...