martie 2016
Ilegitim
Ilegitim, în regia lui Adrian Sitaru, a avut premiera mondială pe 13 februarie 2016, în prezenţa echipei, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (11-21 februarie 2016). Filmul a fost primit cu aplauze furtunoase din partea publicului dar şi cu cronici laudative din partea jurnaliştilor internaţionali.

Publicaţia franceză Le Figaro titrează: "Sitaru, susţinut de o distribuţie remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu îşi judecă niciunul dintre personaje şi semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul Ilegitim va genera multiple dezbateri", mai scrie Le Figaro.

"Prezentat în secţiunea Forum de la Berlinale, cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, reprezintă o întoarcere a regizorului la începuturile sale în cinematografia independentă", constată Cineuropa. "Realizat fără nicio susţinere din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (unde a fost ignorat probabil din cauza subiectului său delicat), Ilegitim este atât o dramă a unei familii disfuncţionale, cât şi o analiză a psihologiilor diferite. Filmul este mai mult o poveste complicată de dragoste, decât o analiză a unui incest şi, spectatorul este atras într-o dramă familială convingătoare care demonstrează cât de uşor este să judeci din exterior şi cum perspectiva lucrurilor se schimbă atunci când eşti în centrul poveştii. Lungmetrajul jonglează şi cu limitele fine dintre acceptabil şi inacceptabil fiind evident că aceste limite sunt uşor interschimbabile" scrie Cineuropa.

Prestigioasa publicaţie Screen International titrează: "Adrian Sitaru (Pescuit sportiv, Din dragoste cu cele mai bune intenţii) redeschide subiectul avortului în cinematografia românească, şi, chiar dacă impactul său nu este atât de puternic şi tulburător precum în 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (regia Cristian Mungiu), este foarte probabil să şocheze câteva minţi mai sensibile şi să declanşeze dezbateri înverşunate despre moralitate, incest şi afecţiune fraternă. De data aceasta, dezbaterea are loc fără un context istoric, deoarece linia narativă se află în prezent", adaugă Screen International.

Ilegitim, despre care criticul român Cristina Corciovescu spune că este cel mai bun lungmetraj realizat de Adrian Sitaru şi unul dintre cele mai provocatoare filme româneşti din ultimii ani, spune povestea a doi fraţi (Alina Grigore şi Robi Urs) şi iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) şi mai multe denunţuri. O familie în care limita dintre moral şi legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Din distribuţie fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar şi actori neprofesionişti din cadrul şcolii de actorie InLight - Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

Scenariul a fost scris de Adrian Sitaru şi Alina Grigore, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silişteanu şi Alexandru Lorian Timoşca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu şi Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip şi Dan-Ştefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci.

Ilegitim este o producţie Domestic Film, în coproducţie cu Film Produkcja Polonia şi Damned Films Franţa, cu sprijinul Altex şi HBO România.


Regia: Adrian Sitaru Cu: Alina Grigore, Robi Urs, Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Cristina Olteanu, Liviu Vizitiu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus