Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Carousel

Îngerii din scrînciob - Carousel


Observator Cultural, martie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Îl ştiţi pe Andrei Şerban. E regizorul acela care a experimentat alături de Peter Brook, a reinventat, la un moment dat, limbajul tragediei greceşti, ne-a luat minţile cu producţii ca Unchiul Vania sau Strigăte şi şoapte, încărcate de viaţă şi grele de sens. Cine ar fi crezut că de la Trilogia greacă o să ajungă la musical? Cine s-ar fi gîndit că un regizor din categoria "greilor" s-ar putea reinventa? Şi ştiţi ce e cel mai greu de crezut? Că-i iese. Şi încă ce bine, măiculiţă Doamne!

Mai întîi, despre prejudecăţi: ani şi ani, cînd la noi nu exista nimic în domeniu, m-am tot întrebat ce-or găsi unii la musicaluri. Povestea, asumat inautentică, debordează de sirop. Dă senzaţia irepresibilă că ceea ce se întîmplă pe scenă e doar pretext pentru cîntecelele de după. Ce mai, futilitate fără margini! Pînă cînd am apucat să văd ceva producţii străine. Şi, brusc, am înţeles: nu să fluture marile adevăruri pe la nasul spectatorului ar fi scopul, ci să injecteze în el o tonă de energie. Treaba regizorului cum o face, cum jonglează cu convenţia şi cu munţii de artificial! Oricum, riscurile sînt mari. Cînd cusăturile nu sînt bune şi actorii nu tocmai performanţi, cînd, în loc de muc şi sfîrc, se întinde o peltea cu însăilări prin care scapă energia, respectiva tonă poate să lase locul, cît ai clipi, unei imense plictiseli. Cam aşa aş rezuma orizontul de aşteptare cu care am plecat la Bulandra, la Carousel, montarea lui Andrei Şerban după piesa Liliom de Ferenc Molnár şi filmul cu acelaşi titlu al expresionistului Fritz Lang. Hotărît lucru, un asemenea spectacol iese bine întîi şi întîi prin devotamentul faţă de convenţia care face ca totul să pară uşor şi plăcut, să stîrnească simpatie şi delectare.

Printre căluţii de lemn din foaier, în tricou de clovn, un animator cu faţa sulemenită în alb s-a cocoţat lîngă taraba cu sucuri ca să adune oamenii la cabaret. Cîntă. Canţonete. Actorii dansează în linie, înainte şi înapoi, bîţîindu-se ca la bîlci. Pe scenă, în decorul lui Octavian Neculai, aceiaşi căluţi se reflectă în fundalul plin de oglinzi. Piesa începe în forţă, cu o ceartă zdravănă între dame. Tipologia, uşor recognoscibilă, se aşază lesne în imaginarul Broadway / Hollywood de început de secol. Două tinere (Ana Ularu şi Ana Covalciuc) inocente, sărace, pesemne recent sosite de la ţară, sînt atrase de mirajul caruselului şi, mai ales, de talentatul şi charismaticul său animator, Liliom (Vlad Ivanov). Care, evident, nu se abţine să-i facă avansuri uneia dintre ele. În contrapunct cu prospeţimea lor, patroana locului de vis şi de plăcere, văduvă plină de nuri care ştie cum se ţes iţele, dar şi cum să-şi strunească angajatul, sigură că banii cîştigă orice dispută, se oţărăşte, geloasă, la fete. Excelentă, Maria Obretin îşi umple personajul de viaţă, ferocitate şi căldură. Experienţa a învăţat-o pe femeia interpretată de ea, aprigă şi voluptuoasă, cum să se bată pentru ceea ce consideră proprietatea sa afectivă şi cînd să lase laţul mai moale pentru ca Liliom cel macho să nu se simtă strîns în chingi.

Nenumărate sînt referinţele culturale pentru schema şi genul de caractere vehiculate de Andrei Şerban. Zeci şi zeci de personaje, de la cinematografia hollywoodiană la Fellini, au slujit cu mîndrie reţeta respectivă. Spectatorul le recunoaşte, le asimilează pe loc şi nu se poate împotrivi să le iubească. Aşa se întîmplă şi în cazul patroanei, personaj exemplar, cu o lungă istorie în spate: două treimi de scorpie şi una de femeie vulnerabilă, un strop de băţoşenie, unul de omenie... Mariei Obretin îi iese ireproşabil. Genul care ar face orice pentru ca bărbatul iubit să se întoarcă la ea. Farmece, negociere, bani, pedala pe forţă a stăpînei..., în sfîrşit, nimic nu e prea puţin pentru ca femeia înşelată să-şi recîştige amantul.

În tiparul uşor recognoscibil, regizorul pune o minuţie de artizan. Doar că tot acolo se mai infiltrează şi o picătură de detaşare ludică, plus şansonetele cîntate de actori, care merg drept la inimă; apoi, veselie şi multă căldură. Cea din urmă sporeşte în progresie geometrică şi datorită interpretării - 50% firesc + 50% omenie - a lui Vlad Ivanov. Personajul său, Liliom, e plămădit după o linie infailibilă: îl înfurie nedreptatea şi, ori de cîte ori poate, sare în ajutorul celorlalţi. Decît să ucidă, preferă să se sinucidă. Om bun, dar slab, se lasă tîrît de deprinderile mahalalei. În caz că-i vine prea tare să-şi mîngîie iubita, îi aplică nişte scatoalce. Cu toată dragostea, desigur! Mai ales după ce pierde banii la joc. Dar are bunătate şi magnetism personal, cu care cîştigă publicul de bîlci, iar femeilor le rupe inima. Brînză bună în burduf de macho, Liliom atrage simpatia oricui. În interpretarea lui Vlad Ivanov, seducţia şi mitocănia fac casă bună cu poezia. Doar că entertainer-ul se lasă tîrît în diferite malversaţiuni de prietenul său, viermele răului, interpretat de Cătălin Babliuc, ultramalefic, dar vital, cu o spumă de detaşare jucăuşă care aduce seninătate şi savoare.

Aleasa lui Liliom, spălătoreasa plină de demnitate (Ana Ularu, cu o construcţie atent lucrată), săracă, dar morală, predispusă la sacrificiu mai întîi pentru soţ, apoi pentru copil, nu va ceda nici un centimetru din principii. Nici nu-şi va trăda dragostea pentru peţitorul neiubit (Şerban Gomoi, într-o apariţie nuan­ţată). În costumele cu linia gracilă, zveltă şi elegantă a Liei Manţoc, tripleta feminină continuă prin frumuseţea retro a Anei Covalciuc. Actriţa, care împrăştie un adevărat fluviu de magnetism scenic, captează necontenit aten­ţia în femeiuşca prostuţă, dar bună la suflet, de un comic luminos. Maria va avea noroc în căsnicia cu evreul prosper în afaceri, care avansează de la portar la proprietarul unui lanţ de cîrciumi. Jocul din poignet al lui Radu Iacoban nu face decît să întărească delectarea pe care o dă spectacolul: comic, radios, fără griji, cu nici un pic de întuneric.

Ei, întrebarea e cum faci să împrospătezi o schemă clasică, în care istoria genului consemnează de-a valma zeci de personaje. Probabil cu un incredibil instinct scenic şi o experienţă pe măsură. Cam de genul acesta de talent îl bănuiesc pe Andrei Şerban, care găseşte toate resorturile pentru un spectacol din cale afară de tonic. O sumedenie de detalii personalizează şi însufleţeşte schema, apropie personajele de spectatori şi le îndepărtează rezistenţa critică. Cel mai bun exemplu ar fi ludicul pe care se construieşte cuplul Maria - Linzmann. Felul în care cei doi, la orice vîrstă, se prostesc, se gîdilă, se înghiontesc ţese în jurul lor un întreg halou de familiaritate.

Linia contrastantă e asigurată de personajul principal feminin (Ana Ularu), prietenul malefic al lui Liliom (Cătălin Babliuc), plus scenele dedicate birocraţiei din administraţie, repetate întocmai, atît în cer cît şi pe pămînt. Cu sentimente aprige bine construite şi bine jucate, dar şi cu detaşări amuzante, dramoleta prinde spectatorul în mreje. Summum-ul detaşării e vocea regizorală, care anunţă, înaintea părţii a doua, tăietura în mentalul şi ethosul popular. Unde, ştim cu toţii, fantasticul se află în elementul lui. Accentele vesele în care cei ce triază în universul eschatologic se disting şi în scenele comisarilor de poliţie, interpretaţi de aceiaşi actori, cu acelaşi joc al ştampilelor, sinecdocă perfectă pentru birocraţia şi absurdul administrativ de oriunde. Iar îngerul emoţionat de cei ce, trimişi pe pămînt o dată la 16 ani, reuşesc să contabilizeze o faptă bună este de-a dreptul delicios. Ca şi pendularea între lume şi purgatoriu, demnă de Almodóvar. Uşor, uşor, spectacolul va cuprinde şi viaţa, dar şi planul eschatologic, într-un ethos care permeabilizează graniţa mundan / transmundan, culpă / redempţiune. Amplificînd perspectiva, regizorul adaugă fermentul ideatic, iar montarea cîştigă deopotrivă în consistenţă şi poezie, veselia musicalului (în agreabila viziune coregrafică a lui Arcadie Rusu) completîndu-se cu omenie şi cu un abur fantastic.

Să presupunem că acum aţi aterizat în teatrul românesc şi că nu ştiţi nimic despre Andrei Şerban. După cîte dintre producţiile marilor noştri regizori - repet, dacă nu i-aţi cunoaşte - aţi mai exclama: "Genial!"? După Carousel, sigur da!

 
 Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra", Bucureşti (Sala "Liviu Ciulei"), Car(o)usel
Adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima, după piesa Liliom de Ferenc Molnár şi filmul cu acelaşi titlu de Fritz Lang
Direcţia de scenă: Andrei Şerban
Decor: arh. Octavian Neculai
Costume: Lia Manţoc, acompaniament muzical compus şi interpretat de Raul Kusak,
Dramaturg şi regizor asociat: Daniela Dima
Lumini: Alexandru Darie şi Andrei Şerban
Coregrafia cîntecelor: Arcadie Rusu
Cu: Vlad Ivanov, Alexandra Fasolă /Ana Ularu, Rodica Lazăr / Maria Obretin, Cătălin Babliuc, Ana Covalciuc / Silvana Negruţiu, Radu Iacoban, Mirela Gorea, Adela Bengescu, Şerban Gomoi, Andrada Corlat / Simona Pop



 Toate articolele despre Carousel


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristina Rusiecki


Alte articole

 Palma care nu doare - Car(o)usel, Mihai Brezeanu
 Musicalul şi închisoarea-heterotopie - Marmură şi Car(o)usel la Teatrul Bulandra, Silvia Dumitrache
 (Car)o(usel) - Car(o)usel, Mihai Brezeanu
 Omul cel rău din Ivanov - Carousel, Mihai Brezeanu
 Miracolul suprafeţelor, supremaţia iluziei - Repetiţii deschise la Carousel de Andrei Şerban, Beatrice Lăpădat
 Toate articolele despre Carousel


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer