Când ceasul DA-DA-ie - L'Om DAdA

Momentul acela când luminile scad lent, murmurul sălii dispare şi realizezi că domnul ce tocmai s-a aşezat în faţa ta, Mihai Şora, împlineşte fix suta de ani pe care o aniversează şi dadaismul despre care urmează să fie vorba în propoziţia dansată de Gigi Căciuleanu şi Lari Giorgescu. Propoziţia sau poezia sau silabele sau literele sau câte puţin din toate.

Dl Şora s-a născut pe 7 noiembrie 1916 într-un sat bănăţean, dadaismul cu 10 luni mai devreme, la Zurich. Seara de duminică (13 martie 2016) ce a prilejuit această întâmplare i se datorează lui Gigi Căciuleanu (68 de ani) şi celui mai proaspăt spectacol al său, L'Om DAdA de la TNB. La câteva rânduri distanţă de autorul Sării pământului, Căciuleanu era atent privit şi bucuros aplaudat de mentorul său, Miriam Răducanu (92 de ani).

În momente de soiul acesta, rare, dar, totuşi, ne-unice, Bucureştiul se învăluie de un farmec pe care martorii anonimi ai clipei nu-l prea pot uita. Şi pentru a supralicita, merită amintit că, la câteva sute de metri distanţă de clădirea Naţionalului, în proaspăt renovatul Han Gabroveni, ARCUB găzduieşte, până la finele lui aprilie 2016 (şi până la ora 22 în fiecare seară), o faină expoziţie pe nume Tzara.Dada.Etc. Acesta e cadrul, să înceapă dansul.

De fapt, nu chiar dansul. Nu doar dansul. Continuând în spiritul Un minut de dans sau UF!!!, Căciuleanu inovează, împingând clasicele graniţe ale spectacolului de dans contemporan (orice paradox de exprimare e atent căutat) din ce în ce mai departe. Pe scenă e loc de mişcare, de gest, de muzică, dar şi de tăcere, de cuvânt, de poezie rostită, de poezie repetată, de poezie aproape cântată, în română, în franceză, în rom-ceză.

Sensuri? În primul rând, prezenţa. Eşti, asculţi, priveşti. Două corpuri, două voci, o bancă, un şezlong, mai multe linii, o uşă ce se va preschimba cândva în chip.

Apoi, pesemne că vorbeşte Cronos. Curgerea timpului, în direcţia cunoscută, cu deznodământul aşteptat.

În fine, ar putea fi vorba despre complotul Tzara - Căciuleanu de a smulge câteva litere din eterna propoziţiune, veşnic înfricoşătoare, conform căreia cu toţii am fost, suntem şi vom fi infinit muritori. Cele câteva litere capturate nu vor schimba, desigur, nimic din implacabila curgere spre neant, dar joaca (de-a ascunselea) cu dânsele vârâte în sac şi apoi aşezate aleator pe hârtia de ziar e la fel de entuziasmantă acum, cum era şi acum un secol, la născocire.