Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Le Havre

Existenţe mici şi exemplare - Le Havre


Hotnews.ro, mai 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-o lume în care toţi vor să fie celebrii sau măcar să se exprime, Aki Kaurismäki demonstrează că poţi duce o existenţa exemplară şi dacă ai o viaţă neînsemnată şi nu ştie nimeni de faptele tale bune. Le Havre, cel mai nedreptăţit film la Cannes 2011, e un omagiu adus Franţei şi cinemaului francez, dar şi unui anume mod, vag desuet, de a percepe viaţă.

Le Havre are tot ce îi trebuie pentru a nu sări în evidenţă. Acţiunea nu are nevoie de un spaţiu prea larg de desfăşurare, nu sunt multe personaje, nu se fac gesturi grandilocvente, nu există o intrigă atât de încinsă încât să crească adrenalină la borne.

Povestea se poate rezumă uşor în câteva propoziţii. "Avem" un bărbat mai în vârstă pe nume Marcel Marx (interpretat de André Wilms), care lucrează ca lustragiu în oraşul-port Le Havre, ducând o viaţă calmă şi modestă alături de soţia lui Arletty (Kati Outinen), plăpândă şi bolnavă, şi de un câine. Plus vecini şi prieteni care îşi câştigă existenţa care cum poate - ţinând o cârciumă sau o mică dugheană de cartier.

Marcel Marx (aproape toate numele personajelor, dar şi unii interpreţi, trimit spre cinematograful francez sau spre cultura franceză) se întâlneşte într-o zi cu un băiat de culoare al cărui container a fost deschis în mod neprogramat şi care, de fapt, trebuia să ajungă în Anglia (venind din Gabon).

Domnul Marx îi oferă copilului mai întâi sendvişul lui, după care încearcă să îl ajute să plece. Eforturile de a-l expedia pe Micul Prinţ gabonez spre noua lui planetă vor fi ajutate de întreaga mică comunitate în care trăieşte Marcel Marx, dar vor fi urmărite cu nas de copoi de poliţaiul Monet (Jean-Pierre Daroussin) care mai mult amuşinează decât muşcă.

Un fel de Morgen în varianta fino-franceză

La fel ca în Morgen, povestea inter-rasială din Le Havre se desfăşoară tot între lumi (un oraş-port e, cum ar spune poetul, "o fereastră deschisă spre lume"). Eroul se simte obligat să-l ajute pe imigrant pentru că aşa îi dictează un simţ moral care n-are nicio legătură cu vreo lege ("Omule, nu înţelegi că trebuie să ajungă în Germania, la băiatul lui?!", îi spune scandalizat romanul din Morgen grănicerului care tocmai l-a reţinut pe turc.).

Marcel Marx nu are nici el prea multe motive logice ca să-l ajute pe băiat, şi nici nu-i pasă de asta. Interesul lui e să-l ajute din pură omenie şi fără să aştepte ceva în schimb (o diferenţă faţă de filmul lui Marian Crişan), interesul lui Kaurismäki fiind de a arăta cum vede lumea actuală cu toată circulaţia ei nebună de oameni nedoriţi.

Cu Le Havre, regizorul s-a îndepărtat pentru prima oară de Finlanda natală, iar filmul e o combinaţie ciudată în care stilul binecunoscut al lui Kaurismäki şi trimiterile la cinematograful francez de altădată merg foarte bine împreună. Am putea spune chiar că umorul lui sec şi teatralitatea intenţionată s-au mai îndulcit, s-au mai încălzit la contactul cu Franţa.

Deşi pare actual, Le Havre poate fi perceput la fel de bine şi ca un film atemporal, situat într-un prezent etern - ca orice basm. Tot ca orice basm, orice e posibil (danezii au servit un spoiler chiar din titlul pe care i l-au dat, inspirându-se ce-i drept dintr-un film al lui Vittorio De Sica.).

Rămâne de văzut dacă filmul rezistă la a doua vizionare. La prima mână, umorul sec pică de minune peste delicateţea cu care cineastul şi-a însiropat povestea. Prima oară, filmul avea un aer fermecător şi datorită atenţiei de a nu sări în evidenţă, de a păstra măsura, iar simpatia faţă de toate personajele (inclusiv faţă de poliţist) completa umanitatea cu care îşi trata subiectul.

Le Havre e genul de film pe care îl ţii pe raft lângă filmele lui Jacques Tati (poate nu întâmplător, unul dintre personajele secundare e interpretat de Pierre Étaix, care i-a fost apropiat lui Tati o perioadă.).

El dă acestei lumi tot mai gălăgioase şi mai egoiste o replică sănătoasă, normală: există măreţie şi în existenţele anonime. Nu trebuie să intri în Cartea Recordurilor ca să ţi se confirme că ai făcut ceva extraordinar. De cel mai multe ori, oamenii cei mai interesanţi trec pe lângă noi fără să-i ştie nimeni.

Să faci elogiul anonimităţii într-o epocă în care celebritatea e, pardon de expresie, un "must", un barometru al realizării sociale, asta da anarhie.

Le Havre, de Aki Kaurismäki,
cu: André Wilms, Kati Outinen, Jean-Pierre Darroussin, Blondin Miguel, Elina Salo, Evelyne Didi, Jean-Pierre Léaud, Pierre Étaix, Roberto Piazza, Quoc-Dung Nguyen.




 Toate articolele despre Le Havre


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Poate o utopie - Le Havre, Ileana Bîrsan
 Un tablou cu o fereastră deschisă - Le Havre, Cristina Zaharia
 Aki Kaurismäki şi un film ataşant în ziua a treia la Festivalul Filmului European, 2012, Oana Hristea
 Regizorul care a boicotat premiile Oscar, Aki Kaurismäki aduce Le Havre în cinematografele din România, Comunicat de presă
 Marx lives! - Le Havre, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Le Havre


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer