Recital de vioară la Ateneu - Violonistul Aron Cavassi şi pianista Cătălina Bordeanu

În cadrul Stagiunii de marţi seară, 15 martie 2016, doi artişti tineri ne-au oferit un recital excepţional, susţinut la sala mică a Ateneului, având în program opusuri de la Bach şi Mozart la Franck şi Ysaye. Este vorba despre violonistul Aron Cavassi în vârstă de 21 de ani, student în anul II la Universitatea de Arte din Berlin, clasa prof. Marianne Boettcher şi pianista Cătălina Bordeanu, studentă în anul II la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la clasa prof.univ.dr. Dana Borşan. Am putut contempla un nivel artistic de înaltă performanţă la cei doi muzicieni; o performanţă cât se poate de firească, lipsită de acea rigiditate academică vizibilă uneori la întâlnirea pe scenă a două şcoli de muzică - românească şi germană, în cazul de faţă.

Prima parte a recitalului a fost deschisă în sonorităţile Sonatei mozartiene nr.4 pentru vioară şi pian, înfăţişată energic, cu sunet clar şi catifelat prin nuanţele fine de pianississimo pe care violonistul Cavassi le utilizează cu precădere în tehnica sa. Aş putea spune că am asistat la o abordare vie din punct de vedere interpretativ, subordonată unei atente expuneri stilistice. În calitate de corepetitor, Cătălina Bordeanu a reuşit să menţină permanent un echilibru în ceea ce priveşte intensitatea sonoră, să evidenţieze solistul şi să creeze elementul important în cântatul în ansamblu - omogenitatea. Este cunoscut faptul că muzicienii, atunci când urmează să interpreteze lucrări din perioada barocă, de cele mai multe ori încearcă să refacă stilul epocii în care au apărut respectivele creaţii.

Astfel, stilul - cu toate rigorile sale - devine un scop în sine, împiedicând interpretul spre o viziune proprie. Acest fapt poate determina îndepărtarea de consistenţa şi profunzimea lucrării (semantica) şi poate duce interpretul spre nivelul de suprafaţă (gramatica). Este exact ceea ce Cavassi a reuşit să evite în Ciaccona din Partita nr.2 pentru vioară solo de J.S.Bach. Opusul, o solemnitate religioasă, a reprezentat o rugăciune, contribuind la crearea unei atmosfere profund umane. Sonoritatea viorii era asemeni vocii! Linia generatoare, variată în acompaniamentul său, a fost evidenţiată de către violonist prin susţinerea sunetului, sensibilitate în cânt şi tehnică precisă.

În a doua parte, protagonist a fost César Franck, urmat de Eugène Ysaye, iar în final Henryk Wieniawski. Un program solicitant, greu din punct de vedere tehnic, dar care nu a pus piedici interpreţilor. Am observat la Cavassi o atenţie deosebită asupra nuanţelor, a trăsăturii arcuşului, a respiraţiei frazelor, dar şi tehnica de cântat aerat pe vioară, toate acestea utilizate atât la Bach cât şi la Ysaye. Tot acest "stil propriu" îi oferă supleţe, lejeritate, naturaleţe în cânt şi se pliază perfect cu interpretarea lui Cavassi, mai ales când este vorba de o partitură contemporană. Precizia atacurilor şi a închiderilor, responsabilitatea în intensitatea filării sunetului, dar şi dialogul sunt câteva dintre calităţile demonstrate de către cei doi interpreţi. Nota contrastantă s-a evidenţiat prin sonorităţile transparente cu care a interpretat Sonata nr.1 pentru vioară solo de Ysaye, spre deosebire de sprinteneala atribuită Variaţiunilor wieniawskiene.

Cei doi muzicieni desăvârşiţi, deşi foarte tineri, au ajuns la o gândire matură, singura capabilă să pătrundă sensurile profunde ale opusurilor de mare dificultate din creaţia sobră bachiană şi transparent-apăsătoare ysayeană.