*
Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, din 17 martie 2016, a fost dirijat de Horia Andreescu şi a cuprins un program Ceaikovski: Concertul pentru vioară şi orchestra în re major, op. 35, solist David Grimal şi Simfonia «Manfred», în si minor, op. 58.A fost o seară muzicală de excepţie, fiecare moment de muzică prezentând o atractivitate specială: de la virtuozitatea solistului, spontaneitatea dirijorului, alcătuirea elevată a programului şi până la publicul venit în număr foarte mare - mulţi tineri ascultând în picioare - în sala Ateneului Român. Cele două capodopere ale muzicii romantice au fost audiate cu sufletul la gură. Sclipire, anvergură, profunzime muzicală şi emoţie artistică, într-un spectacol demn de un festival. Concertmaistrul invitat, a fost Cătălin Desagă.
David Grimal surprinde la fiecare apariţie scenică. Este un muzician cu o puternică personalitate. Dincolo de violonistica impecabilă, concepţia sa interpretativă incită, convinge şi place. În plină maturitate artistică, energia sa este covârşitoare. Pe parcursul a câtorva zile am avut ocazia să îl percep ca pe un artist complex, infatigabil. Două recitaluri cu Sonatele şi Partitele pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach, la sala mare a Ateneului, un Masterclass de opt ore, într-o singură zi, oferit gratuit pentru studenţii violonişti ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, repetiţii şi două concerte ca solist (cu inevitabilele bisuri), din nou la Ateneu. Şi toate acestea, în doar şase zile, un tur de forţă şi de calitate impresionante, un model de dăruire şi un fel de a trăi prin şi pentru muzică.
A cataliza este verbul ce-i însoţeşte gândirea acestui muzician. Am remarcat preocuparea artistului pentru calitatea sunetului emis. Dorinţa de libertate în exprimarea prin sunete, descătuşarea de rigorile unei tradiţii implacabile. Toate realizate cu o intuiţie muzicală rară. Experienţa dobândită ca fondator şi conducător al ansamblului Les Dissonances din Dijon (fără dirijor) îi sporeşte capacitatea de persuasiune, în cel mai bun sens. Îngăduinţa unor rubato-uri în redarea creatoare a «Bibliei violoniştilor»- Sonatele şi Partitele pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach este întemeiată la Grimal pe argumentul că subiectivismul tempo-ului, al constanţei lui, este mai mult decât firesc, atât timp cât în vremea cantorului de la Leipzig, nu se inventase metronomul, ca aparat torturant de măsurare. Beneficiind de sonoritatea unui Stradivarius Ex Roederer (1710), David Grimal construieşte orice idee muzicală din mişcarea interioară a sufletului şi a gândului. Cântă parcă fără efort fizic deosebit, ambele mâini colaborând admirabil, cu mişcări ample. Generează un suflu al vibraţiei sonore dintr-o mare concentrare mentală. Multitudinea şi diversitatea înregistrărilor efectuate de violinist, se reflectă în emisia caldă, fără urmă de impurităţi. A înregistrat lucrări de Bach, Schubert, Franck, Ravel, Debussy, Bartók, Strauss, Enescu şi Janáček. Lui David Grimal i-au fost dedicate lucrări ale unor compozitori precum: Marc André d'Albavie, Brice Pauset, Thierry Escaich, Jean-François Zygel, Alexander Gasparov, Victor Kissine, Fuminori Tanada, Ivan Fedele, Philippe Hersant, Anders Hillborg, Oscar Bianchi, Guillaume Connesson şi Frédéric Verrière.
Sarcina de a-l acompania pe David Grimal cu orchestra la Bucureşti, i-a revenit versatului nostru dirijor, maestrul Horia Andreescu. În concertul de Ceaikovski orice şef de orchestră "transpiră" din greu de emoţie ca să sincronizeze din mers tempo-urile. Chiar dacă la repetiţii transpare intenţia solistului, în concert este posibil să aleagă alte mişcări. Aşa s-a întâmplat şi în partea a treia a concertului. Brusc, David Grimal a luat un tempo mai rapid la un Cuplet al formei de rondo, gata să îşi surprindă în ofsaid "adversarii". Experienţa dirijorală şi concentrarea interpreţilor orchestrei a făcut ca echilibrul să fie restabilit foarte repede.
După ce violonistul Adolph Brodski căruia i-a dedicat concertul Ceaikovski, l-a cântat în premieră la Viena în 4 decembrie 1881, cei mai de seamă violonişti din secolul al XX-lea, precum şi cei din zilele noastre, au cântat acest concert, cu un succes constant, cu toate că Leopold Auer, la vremea sa, refuzase să îl cânte în primă audiţie, din cauza dificultăţilor tehnice şi a dimensiunii lucrării. Amintim astfel, pe violoniştii: Itzak Perlman, Nathan Milstein, David Oistrach, Maxim Vengerov, Jascha Heifetz, Gidon Kremer Anne-Sophie Mutter, Viktoria Mullova, Julia Fischer, Janine Jansen, Ray Chen, Marie Cantagrill, Lelia Josefowicz şi lista este cu mult mai mare.
De altfel, muzica concertului de vioară compus de Ceaikovski se regăseşte şi în centrul filmului artistic Le Concert / Concertul al regizorului Radu Mihăileanu, o producţie franco-italo-belgiano-română din anul 2009.
În Cadenţa solistică a primei părţi, Allegro moderato, dincolo de virtuozitate, David Grimal învăluia ascultătorii cu un lirism acaparant. Fiecare temă muzicală se transforma, se extindea sonor, prin rezonanţa densă a dublelor coarde şi a acordurilor măiestrit executate. Acea emisie penetrantă, încărcată de afecte romantice era susţinută de un vibrato intens. Cu ce vigoare şi imbold lăuntric a cântat solistul temele populare ruse, din finalul concertului!
La cererea publicului, David Grimal a oferit Allegro din Sonata a II-a în la minor pentru vioară solo, BWV. 1003, impresionând atât prin cursivitatea discursului alert, cât şi prin retorica polifonică. Toate acele ecouri specifice motivelor baroce erau prezentate firesc, logic şi convingător, departe de formalism.
Ce poate fi mai benefic decât a stârni interesul pentru frumosul audibil elevat? Iar David Grimal deşteaptă atenţia tinerilor, prin nonconformismul său ponderat, incitând la căutări artistice.
În partea a doua a concertului Orchestrei Filarmonicii George Enescu, desfăşurat la sala Ateneului Român, am ascultat Simfonia «Manfred», în si minor, op. 58, o lucrare monumentală. Compusă între anii 1885-1886, simfonia este inspirată de un program literar: un poem scris de Lord George Gordon Byron.
Este singura simfonie a lui Ceaikovski cu un ansamblu extins: corn englez, clarinet bas, cornete, trompete suplimentare şi două harpe.
Simfonia are un caracter programatic. Prima parte, Lento lugubre, îl înfăţişează muzical pe Manfred rătăcind prin Alpi. El Suferă o teribilă năzuinţă a sufletului, apăsat de marile întrebări ale existenţei, torturat de dorurile fără speranţă şi de amintirea crimelor trecute. Se scufundase altădată în ştiinţele oculte şi stăpânise maleficele puteri ale întunericului, şi nimic nu îi mai poate dărui uitarea la care în van jinduieşte. Amintirea lui Astarte, cea pierdută, iubită cândva cu pasiune, îi roade inima: disperarea lui Manfred este fără margini.
În partea a doua, Vivace con spirito, muzica sugerează arătarea Zânei munţilor, sub curcubeul unei căderi de apă.
**
În partea a treia, Andante con moto, Pastorale, este înfăţişată o imagine a vieţii simple, libere şi împăcate a muntenilor.În partea a patra a simfoniei, Allegro con fuoco, se prezintă palatal din adâncuri al lui Arimanes. O orgie infernală. Manfred apare în mijlocul unei bacanale. Apare spiritul lui Astarte, care îl iartă. În final, Manfred moare.
În sala Ateneului Român se revărsa o muzică consonantă, plină de pasiune, romantism pur descătuşat. Dirijorul Horia Andreescu a capacitat toate forţele muzicale ale ansamblului şi cu o profundă cunoaştere a partiturii, prin gesturi clare şi precise a reuşit să transforme intenţiile interpretative în fapt artistic, dezvăluind multitudinea sensurilor încifrate. De la primele acorduri ale instrumentelor de suflat, totul captiva prin intervenţiile grupurilor de instrumente. Era acolo o tensiune uriaşă, vijelii sonore, o ardoare de neînchipuit. Contrastele de intensitate erau îmbrăcate în timbruri când furtunoase, când duioase, acumulările nu încetau, după care răbufnirile întregii orchestre copleşeau spaţiul şi timpul de ascultare.
Trebuie menţionat aportul concertmaistrului invitat, Cătălin Desagă, un violonist excelent, dăruit cu mult talent, înzestrat cu minunate calităţi de a coordona şi cântând fără menajamente. Actualmente Cătălin Desagă este concertmaistru al Orchestrei Filarmonicii Naţiunilor din Hamburg. Totodată el este membru al Cvartetului Henschel. În 2014 a înfiinţat propria orchestră privată Desagă Solisten alături de care va participa la Festivalul George Enescu din 2017.
Am ascultat un concert simfonic deosebit de interesant, în care sentimentul idealizării realităţii a atins din plin auditoriul.
NOTE
*Imaginea a fost preluată de pe site-ul: ava.new/charming/All natural Arts
**Reproducerea tabloului Manfred on the Jungfrau pictat în 1837 de John Martin este preluată de pe Wikipedia