Discordia, episodul XII - Acasă la Adrian Enescu

Cu domnul Adrian Enescu, întâmplarea face să mă fi cunoscut în urma unui text acid pe care îl scrisesem. Dacă apăsaţi aici, puteţi urmări, într-o primă fază ulterioară acelei "confruntări", discuţia pe care am purtat-o în legătură cu ce este şi ce ar trebui să fie cinema-ul.

După acest prim episod, derulat în casa dumnealui, unde a avut amabilitatea să mă invite, a urmat un al doilea. Între aceste momente, însă, am discutat enorm la telefon, pe mail şi pe facebook. Îi spusesem că vreau să fac un film şi că aş aprecia dacă m-ar lăsa să folosesc o melodie de-a lui, pe post de muzică intradiegetică la care protagoniştii revin din când în când, tot pentru conturarea unei cadenţe. Dumnealui a fost de acord.

Prin toamnă, când am ajuns la o variantă mai digerabilă de montaj, i-am trimis-o şi domnului Enescu. I-a plăcut ideea şi a întrevăzut o posibilitate pe care, în primă instanţă, am refuzat-o energic: să montăm nişte muzică în toată schema. Nu voiam să aud aşa ceva. Doar, ştiţi, doream "realism cât mai nealterat cu putinţă". Aşa că, întrebarea mi se părea logică şi de bun simţ: cum aş putea suprapune muzică peste acţiunile derulate pe ecran?! Era un sacrilegiu pe care îl respinsesem categoric.

Domnul Enescu nu s-a lăsat atât de uşor. A insistat ca, măcar, să îl las să îmi prezinte cam la ce se gândise. Era toamnă şi am mers, în vizită, la Bucureşti. Trebuie să o spun din capul locului: nu mi-a plăcut ce am auzit. Era prea construit totul şi simţeam că o astfel de intervenţie îmi va deturna toate mizele estetic-teoretice. Mai bine sec, decât artificial, am afirmat. Aşa că, mai cu argumente, mai cu onomatopee, am încercat să îi explic că nu pot pune astfel de muzică peste imagini.

Încă o dată, domnul Enescu nu a cedat. A încercat să îmi aducă explicaţii şi, încet-încet, m-a făcut să înţeleg că proiectul, cu un anumit tip de sunete - pe care le botezasem subliminale -, ar putea avea, totuşi, de câştigat. Ar fi devenit mai închegat şi mai complet. După vreo două ore de discuţii, am acceptat, plecând de la dumnealui cu capul efectiv bubuindu-mi. A rămas că ne vom întâlni cât de curând, când va fi gata o primă propunere diegetică.

*Data viitoare, voi continua cu felul cum am ajuns la o variantă finală a ceea ce, la nivel generic, poate fi numită coloană sonoră.

Discordia este un film independent, scris şi regizat de Ion Indolean, la bază critic de film, şi produs de Hola Media. Deocamdată, Discordia nu poate fi văzut, fiind în perioada de înscriere la festivaluri. Puteţi, însă, urmări parcursul proiectului pe pagina lui de Facebook, cât şi pe LiterNet şi pagina acestuia de Facebook.