Acesta adună nume şi spectacole dragi ale scenei teatrului celor doi regizori şi fondatori ai proiectului UNTEATRU-Andrei şi Andreea Grosu - dar şi o serie de concerte pentru iubitorii de muzică. Un weekend prelungit va fi dedicat celui mai important eveniment al verii pe scena teatrului şi culturii - 7 zile de spectacole, premiere, concerte, vernisaj de fotografie, târg design, dar şi o terasă plină cu actori şi prieteni ai teatrului.
"Zilele UNTEATRU este sărbătoarea noastră preferată. E ziua teatrului căruia în şase ani i-au crescut aripi de albatros călător. E ziua teatrului de la care am învăţat ce înseamnă să fii liber şi onest în tot ce faci. Pentru noi UNTEATRU înseamnă emoţie. Emoţia încercărilor, emoţia îndrăgostirii, emoţia descoperirilor, emoţie în toate formele ei. Şi pentru asta suntem recunoscători. La mulţi ani UNTEATRU şi îţi mulţumim că ne ţii în viaţă. Emoţionaţi!" (Andrei şi Andreea Grosu - regizori şi fondatori UNTEATRU.)
Momentul special al Zilelor UNTEATRU a venit că o surpriză şi pentru organizatori. Actorul Hamish Linklater, autorul piesei Vandalul va fi prezent la premiera spectacolului ce se va juca pe scena Zilelor UNTEATRU vineri, 29 iulie 2016, ora 19:30. Celebrul actor american, cunoscut din filme precum The Big Short (2015), Magic in the Moonlight (2014), ne va onora cu şederea sa pe durata întregului festival, iar sâmbătă, 20 iulie 2016, la ora 14:30, în spaţiul barului UNTEATRU, publicul va putea sta la poveşti cu Hamish Linklater.
Festivalul este deschis cu spectacolul Trădare urmat apoi de primul concert: Robin and the Backstabbers. Fiecare seară de teatru îşi va găsi finalul cu un concert în bar: Lucia, Alex Ştefănescu, Byron, Maria Răducanu, Maxim Belciug, încheind cu Alexandru Andrieş, duminică, 31 iulie 2016, ora 21:00.
3 spectacole de neratat, recomandate de către organizatori:
Vandalul de Hamish Linklater - premieră în prezenţa autorului, cu: Mihaela Trofimov, Liviu Pintileasa, Ionuţ Vişan, regie: Andreea Vulpe, scenografie: Daniel Titza. Vineri, 29 iulie 2016, ora 19.30
Hamlet după William Shakespeare - spectacol de Alina Berzunţeanu, Richard Bovnoczki, Peter Kerek. Sâmbătă, 30 iulie 2016, ora 16:00
We should have seen the lights already - spectacol de Matei Visniec, regia: J.K. Musser, cu: Vasile Flutur, Aaron Novak. Marţi, 2 august 2016, ora 20:00, Miercuri, 3 august 2016, ora 20:00, Joi, 4 august 2016, ora 20:00.
Programul festivalului
Joi, 28 iulie 2016, ora 19
Trădare, de Harold Pinter
Traducere: Sânziana Stoican
Regie: Sânziana Stoican
Scenografie: Valentin Vârlan
Cu: Sabrina Iaschevici, Ionut Vişan, Silviu Debu
A trăda = A înşela în mod voit şi perfid încrederea cuiva, săvârşind acte care îi sunt potrivnice. A fi neloial faţă de cineva sau de ceva. A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvenţă faţă de o acţiune, de o idee etc. A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înşela.
Proiectul a fost finanţat de către Primăria Sectorului 3 şi Centrul Cultural "Casa Artelor" în calitatea lor de coproducători ai primei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru Independent 2013, în cadrul căreia Teatrul UNTEATRU a câştigat următoarele premii: "Cea mai bună regie", "Cea mai bună scenografie" şi "Cea mai bună actriţă".
Joi, 28 iulie 2016, ora 22
Concert Robin and the Backstabbers
Robin and the Backstabbers este o trupă românească de rock formată în 2010 la iniţiativa lui Andrei Robin Proca. Membrii îşi descriu muzica drept "pop melodramatic".
Cu 8 single-uri #1 la Radio Guerrilla şi City FM, albumul de debut Bacovia Overdrive, vol. I: Stalingrad a fost printre cele mai bine vândute albume în prima lună de la lansare (topurile Cărtureşti şi iTunes România), propulsându-i pe Robin and the Backstabbers în atenţia publicului dornic de un suflu nou în muzica alternativă.
Câştigând distincţiile "Cel mai bun rock alternativ" şi "Artistul anului" la Gala On Air Music Awards 2013, trupa şi-a continuat activitatea live prin turnee de cluburi şi festivaluri open air (B'estfest, Ursus Evolution, Electric Castle, Peninsula, Zilele Prieteniei Bergenbier, FânFest, BlajAlive etc.). În primăvara lui 2015 au lansat mult-aşteptatul album secund, Bacovia Overdrive, vol. II: Arhanghel'sk, printr-un concert la Halele Carol din Bucureşti prefaţat de single-ul "Muzică în cântece". Noul single "Cosmonaut", lansat recent cu un videoclip nostalgic şi personal, vine să întregească povestea unui al doilea album apreciat şi controversat.
Vineri, 29 iulie 2016, ora 18
Vernisaj foto Adi Bulboacă
Un jurnal personal în fotografii din 103 trenuri
Vineri, 29 iulie 2016, ora 19.30
Vandalul, de Hamish Linklater
PREMIERĂ (în prezenţa autorului)
Coproducţie Teatrul Unteatru - TVR (Casa de producţie TVR)
Cu: Mihaela Trofimov, Ionut Vişan, Liviu Pintileasa
Regia: Andreea Vulpe
Scenografia: Daniel Titza
Premieră absolută în România, Vandalul a reprezentat debutul dramaturgic, în 2014, al lui Hamish Linklater - tânăr actor american, cunoscut publicului român din filme ca The Big Short (2015), Magic in the Moonlight (2014), The Four Fantastics (2005) sau serialul Law and Order (2012) - debut unanim apreciat ca un succes, în urma căruia autorul a devenit una dintre cele mai promiţătoare tinere speranţe ale dramaturgiei americane.
Textul lui Hamish Linklater ne vorbeşte despre singurătatea a trei fiinţe, aparţinând unor lumi diferite, fiecare cu niscaiva schelete în propriile dulapuri, cu tarele unei existenţe de câteva decenii, pe care Marele Regizor le aduce laolaltă într-o noapte îngheţată. Ce urmează, unde va duce această prietenie... nu ştim. Şi nici nu mai contează.
Vineri, 29 iulie 2016, ora 22
Concert Lucia
Lucia impresionează prin interpretare şi timbrul vocal total aparte, introducându-te încă de la primele note în atmosfera de poveste a pieselor ei. Coverul ei de debut, "Silence", a depăşit 20.000.000 de vizualizări pe Youtube, atrăgându-i legiuni de fani din toată lumea.
După succesul fulminant avut cu primul single, Lucia începe să lucreze, cu fiecare nouă piesă, la descoperirea propriului său stil indie/pop şi la punerea pe picioare a unui proiect live propriu. Piese ca "Me Over You", "Hide", "Beethoven", "Make Up Song" şi "Days", lansate pe parcursul a trei ani pigmentaţi cu sesiuni de înregistrări la Londra şi Los Angeles, vin în întâmpinarea fanilor din ce în ce mai mulţi, dornici de materiale noi şi de concerte live. Cel mai recent videoclip, "Yours", a anunţat mult-aşteptatul prim album de studio Lucia, intitulat Silence, care a fost lansat la finele lui 2015.
Sâmbătă, 30 iulie 2016, ora 12
Livada de vişini, de A.P. Cehov
Traducerea: Raluca Rădulescu
Scenografia: Vladimir Turturica
Regia: Andrei şi Andreea Grosu
Cu: Mihaela Trofimov, Sabrina Iaşchevici, Florina Gleznea, Liviu Pintileasa, Richard Bovnoczki, Andrei Seuşan, Ionuţ Grama, Corina Moise, Bogdan Cotleţ, Cristina Casian, Constantin Cojocaru, Ionuţ Vişan
Livada de vişini a lui A.P. Cehov a devenit uşor, pe nesimţite, Livada noastră de vişini. Am căutat-o în toate felurile, am descusut-o la toate încheieturile, ne-am petrecut mult timp încercând să îi aflăm adevărul. Am înţeles că adevărul despre ea era adevărul nostru: ne-am dorit să spunem lumii despre dragoste. Şi despre familie. Iar Livada de vişini avea tot vocabularul necesar acestui drum. Nu e un spectacol despre o poveste rusească. E despre noi. Toţi. Sau unul câte unul. E un gând pentru care 15 oameni şi-au pus sufletul gaj. La 5 ani de Teatrul Unteatru, împreună cu echipa teatrului, am îndrăznit să vorbim despre familie. Pentru că aşa am simţit.
Sâmbătă, 30 iulie 2016, ora 14.30
Poveşti cu Hamish Linklater
Hamish Linklater, autorul piesei Vandalul va fi prezent la premiera spectacolului ce se va juca pe scena Zilelor UNTEATRU vineri, 29 iulie 2016, ora 19:30.
Celebrul actor american, cunoscut din filme precum The Big Short (2015), Magic in the Moonlight (2014), ne va onora cu şederea sa pe durata întregului festival, iar sâmbătă, 20 iulie 2016, la ora 14:30, în spaţiul barului UNTEATRU, publicul va putea sta la povesti cu Hamish Linklater.
Sâmbătă, 30 iulie 2016, ora 16
Hamlet, dupa William Shakespeare
Un spectacol de: Alina Berzunţeanu, Richard Bovnoczki, Peter Kerek
Hamlet - Poate fi răzbunată crima? Încercând să se răzbune pe cel care i-a ucis tatăl, Hamlet ajunge să se răzbune pe el însuşi până ce ajunge la tăcere. Spectacolul renunţă la orice privire exterioară asupra poveştii şi urmăreşte filmul acestei răzbunări imposibile strict din interiorul lui Hamlet.
Sâmbătă, 30 iulie 2016, ora 17
Concert Alex Ştefănescu - "Ziua Necunoştinţei"
"Străinul pe lângă care treci are de multe ori aceleaşi gânduri ca şi tine. Deşi viaţa lui e foarte diferită, experienţele fundamentale sunt aproape mereu similare. Micile lucruri profund umane pe care le trăim cu toţii ar trebui conştientizate căci ele ne apropie, ne fac să reflectăm, să râdem şi să simţim că facem parte din ceva mai mare decât noi. Ziua Necunoştinţei asta îşi propune să facă, fiind în acelaşi timp echivalentul a câteva sute de abdomene convertite în hohote de râs." - Alex Ştefănescu
Ziua Necunoştinţei este un concert / one-man show cu actorul Alex Ştefănescu şi chitara lui acustică. Acesta propune o călătorie muzicală pe străzile sufletului uman-urban, în ritmuri de pop, rock, reggae, hip hop şi multe altele, în încercarea de a găsi răspunsuri la întrebări profunde precum: "Voi reuşi să-mi împlinesc visurile?", "Ce este dragostea şi de ce am nevoie de ea?", "Oare de ce îşi pozează oamenii mâncarea?".
Sâmbătă, 30 iulie 2016, ora 19
Premieră
Liliom, de Molnár Ferenc
Cu: Ionuţ Vişan, Sabrina Iaşchevici, Corina Moise, Florina Gleznea, Liviu Pintileasa, Andrei Seuşan, Silviu Debu
Scenografia: Cristian Stănoiu
Regia: Kovács Zsuzsánna
Într-o seară, într-un colţ ascuns al unui parc, stă pe o bancă Liliom şi Julika şi tac despre ce le este atât de greu să vorbească. A doua zi încep o viaţă nouă, fără bani, fără casă, fără loc de muncă, fără viitor, împreună. Dar mirosul de salcâm, care acoperă iubirea lor trezită, dispare, iar ei pornesc pe o cale inevitabil tragică.
Sâmbătă, 30 iulie 2016, ora 22
Concert byron
Înfiinţată în 2006 la Bucureşti, byron cântă rock alternativ cu influenţe diverse. Şi-au făcut un obicei din a lansa periodic concerte filmate - în 2008 concertul 100% unplugged Acoustic Drama a fost difuzat pe MTV, în timp ce Live Underground (filmat în 2010 în Salina Turda, la 100 de metri adâncime) şi Electric Marching Band (cel mai recent, filmat în 2014 la Teatrul Naţional Cluj împreună cu Muzica Militară Bistriţa şi Corul Excelsior) au fost difuzate pe HBO România. De HBO îi leagă de altfel şi colaborarea pentru coloana sonoră a serialului Rămâi cu mine, muzica din serial regăsindu-se pe albumul Melancolic.
În februarie 2013 au deschis pentru Slash feat. Myles Kennedy & The Conspirators la Sala Palatului şi, un an mai târziu, au reprezentat România la "World Fest" în Chennai, India, în cadrul Festivalului Saarang 2014.
Prezenţă obişnuită a circuitului de cluburi şi festivaluri (Stufstock, Peninsula/Felsziget, ARTmania, Ursus Evolution, Route 68 SummerFest etc.), byron tocmai au lansat al şaselea album de studio, Eternal Return, înregistrat în High Resolution (24 bit, 96 kHz) la studiourile Windmill Lane din Dublin şi masterizat în Londra la Abbey Road.
Duminică, 31 iulie 2016, ora 14
Are nevoie de multă atenţie!, de Martin Crimp
Nerecomandat sub 16 ani
Traducerea: Sânziana Stoican
Cu: Mădălina Anea, Sabrina Iaschevici, Cristina Casian, Silviu Debu, Ionuţ Vişan
Scenografia: Valentin Vârlan
Regia: Sânziana Stoican
Spectacolul este un semnal de alarmă la adresa unei societăţi care a uitat să ofere atenţie lucrurilor cu adevărat importante. "The brighter and more cheerful it is, the more it hurts." (Martin Crimp)
Duminică, 31 iulie 2016, ora 17
Concert Maria Răducanu & Maxim Belciug
Sau, parafrazând un titlu mai vechi, sa cânţi Purcell într-o ţară a manelelor...
Dar nu vă speriaţi: nu va fi numai Purcell. Va fi şi Lorca, în ecouri de flamenco. Vor fi şi vişini înfloriţi. Şi dor. Şi jale. Zefiri şi trandafiri. Şi viersuri pe ruseşte. Poate chiar un pic de Esenin. Cântec din cântec... Bătrân cobzar, să-mi cânţi şi din chitară. Să-mi cânţi ce ştii mai bine!
Maria Răducanu - una dinte cele mai speciale voci din lume - şi Maxim Belciug - chitaristul încântărilor - se reîntâlnesc "live" pentru un regal muzical pe care afişul îl prefaţează cu versurile poetului Jorge Luis Borges: "Nimic nu e atât de vechi sub soare. Totul se întâmplă pentru prima oară, dar într-un chip veşnic". Va fi, ca de fiecare dată când cei doi s-au regăsit împreună pe scenă, o aventură unică printre muzici, epoci şi trăiri felurite, cu lacrimi dulci în murmur de chitară, cadenţe andaluze, pesnii ruseşti, baroc italian suav şi, bineînţeles, romanţe şi cântece din vechiul Bucureşti. Fericire.
Duminică, 31 iulie 2016, ora 19.30
The Sunset Limited, de Cormac McCarthy
Cu: Şerban Pavlu, Richard Bovnoczki
Traducerea: Ioana Pelehatăi
Scenografia: Vladimir Turturica
Regia: Andrei şi Andreea Grosu
Nominalizat la categoria "Cel mai bun spectacol", în cadrul Galei UNITER 2016
Proiect finanţat de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în cadrul Programului cultural "Eşti Bucureşti 2015"
The Sunset Limited e o întâlnire. O întâlnire autentică. Plină de bucurie. E felul nostru de a ne deschide. E o poveste despre fragilitate şi îndrăzneală. E despre tine. Şi despre noi. Netrucat. E despre cele mai întunecate gânduri şi despre cele mai gingaşe încercări. E despre iubire sau despre absenta ei. E despre prietenie. E despre Dumnezeu. Sau nu. E despre toate astea şi despre nimic din toate astea. Probabil e unul dintre cele mai intime spectacole care ti se pot întâmpla. Atât de personal că ti se face frică. Sau nu. Sau dor. E despre doi oameni care au nevoie. Atât. Acesta nu este o prezentare a spectacolului. E puţin mai mult. E o confesiune. Curajoasă.
Duminică, 31 iulie 2016, ora 21.30
Concert Alexandru Andrieş şi Sorin Romanescu
Marţi, 2 august 2016, ora 20 // Miercuri, 3 august 2016, ora 20 // Joi, 4 august 2016, ora 20
We should have seen the lights already, după Matei Vişniec
Colaj din: MAN WITH THE HORSE (Omul cu calul), VOICES IN THE DARKNESS II (Voci în întuneric II), THE LAST GODOT (Ultimul Godot), VOICES IN THE DARKNESS I (Voci în întuneric I), MAN WITH THE CIRCLE (Omul cu cercul), VOICES IN THE DARKNESS III (Voci în întuneric III), POCKETS FULL OF BREAD (Buzunarul cu pâine)
Distribuţia: Vasile Flutur, Aaron Novak
Regia şi scenografia: Jonathon K. Musser
Acest eveniment a fost o premieră absolută în America. Mai mult, piesa Ultimul Godot, tradusă de Vasile Flutur, a fost în premieră mondială în limba engleză. Matei Vişniec este un dramaturg român distins cu premii internaţionale, contemporan cu Eugen Ionescu şi Samuel Beckett. Cu toate acestea, în mod surprinzător, opera sa este deocamdată necunoscută de către publicul american. Această producţie are distinsul privilegiu de a introduce piesele sale în New York, iar mai apoi în tot restul Statelor Unite ale Americii.
Rezervări bilete
[email protected]
http://unteatru.ro/contact/
SMS rezervări: 0721268516
Eveniment realizat cu sprijinul: Staropramen şi BRD
Parteneri: SERVE, Hub 44, Hotel Arc de Triomphe
Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Seven, Zile si nopti, Observator Cultural, The Institute, Diva Hair, Cariere, Sub25, Urban.ro, The Celebrity Book, IQool, Eva.ro, Nicecream FM, Yorick.ro, A List Magazine, Ziarul Metropolis, Scena.ro, Oameni & Gusturi, Liternet.
Despre UNTEATRU:
UNTEATRU este un proiect cultural independent rezultat din dorinţa înfiinţării unui spaţiu dedicat activităţilor artistice. Trăsătura care conferă unicitate proiectului este obiectivul exclusiv cultural de la care organizatorii nu se abat: UNTEATRU nu serveşte scopurilor comerciale. El funcţionează din 2010 ca vitrina în care produsul cultural devine exponat, iar spectatorul vizitator. Obiectivele UNTEATRU sunt vizibilitatea şi promovarea tânărului artist, asigurarea unui spaţiu de repetiţii şi producţii independente şi educaţia prin cultură.