Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de film NexT, 2016

Scurtmetrajele NexT - Competiţia Naţională 2016, Partea II


Acoperişul de sticlă, aprilie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
NexT este poate cel mai important for de afirmare a tinerelor talente locale în domeniul cinematografiei. Din peste 100 de filme înscrise, selecţionerii Irina Trocan, Oana Ghera şi Massimiliano Nardulli au ales zece scurtmetraje promiţătoare realizate de către regizori şi regizoare aflaţi la începutul carierei lor. Urmează o scurtă trecere în revistă a celor zece filme care au făcut parte din selecţia celei de-a zecea ediţii NexT.

Vera (2015, 28', r. Dorian Boguţă)

În Vera aflăm mai degrabă povestea lui Mihnea (Anghel Damian), un tip de vreo 20 care tinde să gândească destul de mult cu capul greşit. Aflat deja la al cincilea scurtmetraj - toate, realizate într-un timp destul de scurt-, prolificul Dorian Boguţă (cunoscut mai degrabă pentru activitatea sa actoricească, în roluri din Moartea domnului Lăzărescu sau Love Building) creează o poveste bazată pe episoade şi coincidenţe absurde. 

Respins de către prietenă, protagonistul nostru îşi propune că a se culca singur ar fi un eşec fundamental al acelei seri. După un periplu bizar care implică un taximetrist vulgar ce se mândreşte cu bătăile corecţionale aplicate nevestei, un cartier rău-famat şi o prostituată destul de bărbătoasă, Mihnea aproape că e destul de surmenat încat să call it a day. În casa scării îl aşteaptă însă o surpriză: o fată necunoscută, aproape inconştientă de la alcool, pe care Mihnea se decide să o ajute. (Şi, mă rog, să încerce să o bage la un moment dat în pat.) Dar excitarea aproape adolescentină a protagonistului, care în consecinţă dovedeşte minimul de fineţe în comportament, îşi găseşte naşul în inima frântă a Aurei: "Auzi, da' voi bărbaţii ştiţi aşa, să iubiţi?". Un portret (cred, un pic cam accidental) al sexismului oribil care marchează societatea noastră, Vera este o comedie citadină foarte spumoasă, cu un dialog viu şi colorat ("Ai carnet de student?" întreabă prostituata atunci când Mihnea încearcă să negocieze un preţ mai mic. Tot aşa, într-un monolog grosso modo despre femei, taximetristul deplânge faptul că "ajung acasă, mizerie, frigiderul gol, nevastă-mea işi făcea (sic) manechiura..."), dialog care va suna familiar oricărei persoane care ajunge destul de des acasă după ora 12 noaptea.

 Plan B (2015, 10', r. Simona Sava)

În care poziţia Sofiei Nicolaescu de Dakota Fanning autohtonă se solidifică. O poveste simplă şi universală despre reacţia unui copil la certurile din sânul familiei. Filmul e concis: deja din prima scena se intuieşte că există anumite nereguli în cuplul căsătorit, aflat pe drum în concediu - timp liber în care, iată, dinamicile dintre cei doi se pot desfăşura.

Aliniindu-ne cu viziunea inocentă a Mirunei, care simte că poate interveni pentru bunul mers al căsniciei, descoperim cum funcţionează atât relaţia dintre cei doi părinţi, dar şi raportul fiecăruia faţă de copil. Rolurile tradiţionale par inversate: mama dă impresia că ar fi cea distantă, în timp ce tatăl adoptă o poziţie echilibrată şi apropiată faţă de fetiţa lor. Însă, spre deosebire de poveştile pe care Miruna le fabrică în jocul cu păpuşile (un joc care oglindeşte ceea ce ea vede în comportamentul părinţilor ei), povestea reală nu pare să aibă un final cert.

Lampioane chinezeşti (2015, 17', r. Bogdan Theodor Olteanu)

O aparentă reinterpretare a povestirii La Ţigănci, în care protagonistul pare să fi intrat într-o zonă a timpului mort ca urmare a faptului că s-a lăsat atras în mrejele unor femei, însă din care lipseşte saltul în viitor. Trezit într-un pat străin după o noapte de băut, Pavel (Alex Pavel) întră în jocul dintre Nina (Crina Semciuc), tânără şi aparent foarte activă din punct de vedere sexual, şi Elvira (Ana Ularu) cea cerebrală şi cinică, două party girls ale căror intenţii se pliază una pe cealaltă ca într-un origami compus din jocuri psihologice.

Cam singurul lucru care se înţelege clar din intenţiile acestui film este faptul că doreşte să inducă o stare de confuzie spectatorilor săi - însă nu cred că îi reuşeşte tipul de confuzie (relativ preţioasă) pe care şi-o propune. Adică, devine mai degrabă incoerent decât misterios. Dialogul este complet nerealist (referinţe gratuite şi forţate către Bergman, exprimări care ar face parte dintr-un dialog obişnuit doar dacă unul dintre interlocutori este H. R. Patapievici) şi suferă în consecinţă de poetită cronică, un fel de ciupercă a scenariului care se manifestă prin intenţia exagerată a autorilor de face un film cât mai încăcarcat de simbolic şi mai intelectualist, în defavoarea unei logici de ansamblu a lucrării. La fel cum personajul Ninei este obiectificat complet, devenind aproape doar un înveliş frumos pentru ceva care este esenţial gol (un vehicul al sexualităţii protagnistului şi atât), Lampioane chinezeşti este împopoţonat cu tot felul de zorzoane textuale care nu izbutesc să ascundă vidul său interior. Elvira ar trebui să fie periculoasă fiindcă, iată, este capabilă de a gândi într-o cheie oarecum raţională, dar care oricum devine aproximativ nulă în momentul în care şi ea decide să îşi urmeze impulsurile sexuale. Iar personajul lui Pavel, ei bine, este aproximativ la fel de interesant ca un flacon de Domestos. (Aduce într-un oarecare sens cu personajele principale din Visual Novel-urile japoneze, în care te joci din perspectiva unui mascul cu trăsături de caracter minime, iar singurul tău scop e să agăţi cel puţin una din fetele care îţi ies în cale.) Ca să închei: haideţi, vă rog, să trecem odată peste stereotipul acesta ieftin al femeii-nimfă sexuală supranaturală şi să încercăm să depunem măcar minimul de efort când construim personaje feminine, okay? Merci.

Apartament interbelic, în zonă superbă, ultracentrală (2016, 19', r. Sebastian Mihăilescu)

Bazat pe povestirea Are These Actual Miles? a scriitorului american Raymond Carver, Apartament interbelic... sondează adânc în interiorul unui cuplu care se dezintegrează sub presiunea dificultăţilor financiare cu care este confruntat. Omiţând detaliile biografice şi monoloagele interioare ale personajului său principal (Iulian Postelnicu), Mihăilescu se concentrează exclusiv pe manifestările exterioare ale unui psihic instabil, într-un omagiu stilistic adus mentorului său declarat, Cristi Puiu. 

Trimiţându-şi soţia să vândă maşina unui prieten mai vechi de-al ei, protagonistul Radu petrece o seară întreagă aşteptând un răspuns de la aceasta. Calmul cu care se uită la filme de Mizoguchi şi showuri japoneze de entertainment este unul aparent: dincolo de emoţiile pe care le are faţă de vânzarea maşinii, şi posibil cele ale noului (posibil, mai precarului) start în viaţă ale cărui ultime detalii sunt puse la punct, Radu pare măcinat de posibilitatea că soţia sa îl va înşela cu această veche cunoştinţă. Îl vedem plimbându-se ca un tigru în cuşca apartamentului care va înceta curând să îi aparţină, paralizat într-un vid care nu dă nimic de înţeles asupra mai marilor contexte care îi afectează destinul. Singurul mod prin care şi-l poate controla este prin intermediul Ioanei (Maria Popistaşu), iar chestiunea propriului ei liber arbitru devine una problematică în ochii soţului ei. Cu alte cuvinte, filmul este un studiu al unui personaj slab si nevrotic, aflat într-un moment de cotitură al parametrilor principali ai vieţii sale. Având o imagine splendidă semnată de către Eduard Pârvu, realizată fără a utiliza lumini artificiale (imaginea din ce în ce mai întunecată acţionând ca un simbol vizual al degradării cuplului), Apartament interbelic este o gură de aer tare în contextul dramelor familiale ale NCR.

Prăjitorul de pâine, (2015, 16', Cristian Pop) - câştigătorul trofeului competiţiei naţionale

O dramă contemporană şi simultan atemporală, Prăjitorul de pâine aduce faţă în faţă idealurile generaţiei Roşia Montană cu pragmatismul si deziluzia celor asimilaţi în sistem. Asemeni tuturor certurilor monumentale, conflictul dintre protagnoştii Ion (Vasile Onica) şi Andrei (Dragoş Olaru) porneşte de la un incident banal: un prăjitor de pâine care se strică fix înainte de masa de prânz. 

Cearta tânărului cumnat cu soţul surorii sale, între care există un fel de relaţie paternală-surogat devine un portret foarte sincer al generaţiilor care ating maturitatea în vremurile contemporane. Ion este aproape simbolic pentru generaţia sa: el este biciclistul moralist care îşi urăşte job-ul de la birou, visând la viaţa idilică şi armonioasă din afara oraşului, dar totodată dependent de facilităţile metropolei - surprins aici în primele momente al vieţii sale în care trebuie să ia decizii cruciale, responsabile. Andrei este deja trecut prin câteva etape-cheie ale parcursului său ca adult, dar o oarecare alură de Gen X-er încă capabil de a se înfuria pe funcţiunea societăţii răzbate prin argumentaţia sa foarte cinică. Intrând în conflict, cei doi nu se ceartă doar unul cu celălalt, ci mai degrabă aduc în confruntare două ideologii opuse (cărora, dincolo de discuţiile lor pur principiale, niciunul nu le este întru totul fidel). O comedie cu efect de duş rece, foarte compactă din punct de vedere narativ, recomandabilă spre vizionare tuturor celor care pică în categoriile de vârstă ale protagoniştilor.

Descarcă broşura NexT, 2016 aici..



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de film NexT, 2016


0 comentarii

Spacer Spacer