Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul European de Teatru Eurothalia, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sertarele memonriei - She She Pop: Schubladen la Festivalul European de Teatru Eurothalia, 2016


noiembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
It was a large room. Full of people. All kinds. 
And they had all arrived at the same building
at more or less the same time.
And they were all free. And they were all
asking themselves the same question: 
What is behind that curtain? 


You were born. And so you're free. So happy birthday.
(Laurie Anderson - Born, Never Asked)
 
Schubladen / Sertare a avut premiera în 2012, la Hebbel am Ufer, Berlin, la aproximativ douăzeci de ani de la unificarea celor două Germanii. Despre diferenţele dintre ele s-a scris şi s-a vorbit din multe, foarte multe perspective. Aceasta de faţă este încă una, propusă de compania She She Pop, o companie care se defineşte ca fiind "un colectiv feminin, existenţa unor membri sau colaboratori de sex bărbătesc influenţând foarte puţin acest lucru". Sertarele din titlu aparţin memoriei (subiective) a trei dintre performerele She She Pop (care nu se autodefinesc ca actriţe), toate trei crescute în Germania de Vest, şi a încă trei performere originare din Germania de Est. Ele stau faţă în faţă la trei mese pe care îşi împrăştie amintirile, structurate în principal pe cărţile şi muzicile care le-au definit vieţile.
 
 
Totul de desfăşoară ca un fel de joc de societate, unde cele şase femei, împărţite pe perechi, îşi prezintă una alteia experienţele de viaţă trăite în aceeaşi ţară, în acelaşi oraş, de o parte şi de alta a zidului (divagaţie: Thomas Brussig vorbeşte în romanul său, Am kürzeren Ende der Sonnenallee (tradus în limba română de Mara Yvonne Wagner cu titlul Aleea Soarelui), de o stradă din Berlin peste care s-a construit zidul, aruncând dintr-o dată vecinii şi rudele de pe ea în două ţări diferite, inaccesibile una alteia. Pe o astfel de alee ne plimbăm şi noi, alături de cele şase ghide personale, timp de două ore, descoperind - încă o dată - aceleaşi întrebări rămase fără răspuns, aceleaşi nedumeriri şi aceleaşi dezamăgiri: una din femeile din Est, de pildă, e întrebată de perechea ei din Vest cât de fericită a fost în anul în care a căzut zidul, pe o scară de la 1 la 10, iar ea răspunde: la începutul anului - 10, la sfârşitul anului - 1).


Chiar dacă perechile rămân aceleaşi pe parcursul reprezentaţiei, ele îşi schimbă mesele la care stau aşezate, ceea ce are impact asupra dinamicii întregului spectacol şi sugerează printr-un mijloc simplu, dar foarte eficient, modificările de perspectivă. Din convenţie face parte şi oprirea confesiunilor prin solicitarea de explicaţii suplimentare atunci când o nativă din Vest nu înţelege ce spune perechea ei din Est sau invers. Explicaţiile suplimentare - formale - date la cerere conţin, de cele mai multe ori, ironie şi senzaţia că unele lucruri trebuie să rămână parţial nedezvăluite, parte a unei istorii intime. Fiecare dintre femei îi pune în faţă partenerei sale cărţile relevante pentru dezvoltarea sa personală (şi sertarele sunt pline de astfel de volume), cărţi care acoperă domenii largi în Vest sau care se restrâng, în general, la câteva subiecte în Est, de obicei aceste subiecte fiind damnarea Vestului şi a unui capitalism care, până la urmă, se dovedeşte a fi relativ neînţeles chiar şi de către cele care l-au trăit dintotdeauna. Una din estice spune că a învăţat de mic copil că va trebui să se autocenzureze (să trăiască mereu cu o foarfecă în cap, aşa cum se exprimă ea, foarte plastic, pe scenă), şi să citească mereu printre rânduri, chiar şi atunci când ascultă un cântec pop sau rock, pe când vesticele ascultă cântece ale căror versuri sunt clare, fără mesaje încifrate, totul fiind la vedere.


Separarea în echipe-perechi dispare în două momente importante din spectacol: unul este cel când se aduce vorba despre Katarina Witt şi victoriile ei, deşi memoria subiectivă lucrează şi aici - atât vesticele cât şi esticele cunoscându-i programul câştigător de pe gheaţă, de la Olimpiadă, dar amestecând anii şi notele date de arbitri (ceea ce, până la urmă, nu este aşa de important, importante fiind amintirile comune despre acelaşi eveniment transmis la TV,  chiar dacă una dintre vestice nu are doar cuvinte de laudă la adresa esticei Witt), iar celălalt fiind momentul în care se vorbeşte despre reunificarea celor două Germanii. În momentul respectiv, şi apoi pentru o scurtă perioadă de timp în continuare, Estul cu Vestul se amestecă, performerele stau toate la o masă, iar discurile de vinil individuale care erau asociate cu momente concrete din viaţa fiecăreia, se transformă într-un mix-tape valabil pentru toate cele şase femei aflate în derută. Inevitabil, însă, ele se vor separa din nou, pe perechi, la scurt timp după ce euforia comună (dar totuşi neunanimă) se mai estompează. Există, însă, şi alte două momente în care cele două grupuri de câte trei se reunesc şi, la un pahar de vorbă (vodka pentru estice şi prosecco fără alcool pentru vestice) dau un sens termenilor de Ossie şi Wessie prin felul în care îşi toacă mărunt partenerele de cealaltă parte a zidului. Reunificării Germaniilor îi este, de asemenea, asociat un cântec care planează deasupra tuturor. E vorba de Born, Never Asked, al lui Laurie Anderson, care conţine întrebarea ce le macină pe toate - what is behind that curtain (*wall)? Întrebarea pare să rămână în continuare valabilă, iar umbra zidului dărâmat pare să nu se fi estompat cu totul.
 
 
Structural, spectacolul celor de la She She Pop evoluează simetric, fără a fi şi fără a se vrea a fi revoluţionar într-un fel sau altul, pe un traseu care devine evident după prima jumătate de oră, dar care nu trenează şi care menţine vie curiozitatea faţă de ceea ce urmează să se mai spună în cadrul deja fixat. Această simetrie face bine, în cazul de faţă, şi spectacolului şi spectatorilor, pentru că, odată stabilită convenţia, rămâne vie curiozitatea şi se instalează un soi de complicitate performeri-public, care se naşte din nevoia de poveste şi din faptul că şi aici, în România, Estul şi Vestul european - la o altă scară, e adevărat, şi cu tot specificul de rigoare - sunt percepute într-o oarecare măsură în mod similar. Sălile de şedinţe sau de discuţii goale - atât estice, cât şi vestice, prin felul în care sunt amenajate, proiectate pe ecrane mari în spatele performerelor, conţin în ele lipsa de sens a dezbaterilor sterile, iar chipurile proiectate în anumite momente pe ferestrele acestor săli pustii par a sugera că cei care vin cu perspectivele proprii şi cu propriile îndoieli sunt în general condamnaţi a rămâne pe margine, fără a influenţa în vreun fel marile decizii.
 

Există în spectacol şi momente de identificare, după cum există şi momente (parţial) inaccesibile publicului gazdă, dar per ansamblu, întregul demers este despre ceva care îşi poate găsi oriunde un limbaj comun cu privitorii: reconstituirea subiectivă a istoriei din istorii personale.
 
Fotografii de Ovidiu Zimcea
http://www.sheshepop.de/en.html
Spectacol prezentat în cadrul Festivalului Eurothalia 2016, Teatrul German de Stat, Timişoara

Descarcă programul Eurothalia, 2016 aici..



 Toate articolele despre Festivalul European de Teatru Eurothalia, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mircea Sorin Rusu


Alte articole

 Probă de sol Kazahstan / Bodenprobe Kasachstan la Eurothalia, 2016, Mircea Sorin Rusu
 Un spectacol cum nu prea vezi - Africa la Festivalul European de Teatru Eurothalia, 2016, Florian-Rareş Tileagă
 Despre spirite şi felul în care bântuie ele prin trupuri şi prin istorie - Dybbuk la Festivalul European de Teatru Eurothalia, 2016, Mircea Sorin Rusu
 Despre întuneric şi felul în care i se ratează misterul - Africa la Festivalul European de Teatru Eurothalia, 2016, Mircea Sorin Rusu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer