Două hituri, în interpretarea Lisei Batiashvili
Sunt două dintre cele mai cunoscute şi des interpretate concerte pentru vioară şi orchestră: Concertul op. 35 în Re major de Piotr Ilici Ceaikovski şi Concertul op. 47 în re minor de Jean Sibelius. Şi pare ciudat, dar, da, şi Lisa Batishvili, şi dirijorul Daniel Barenboim au înregistrat pentru prima dată în cariera lor Concertul de Ceaikovski pe discul apărut în 4 noiembrie la casa Deutsche Grammophon.
Georgiana Lisa Batiashvili (37 ani) este una dintre cele mai căutate violoniste ale prezentului: are un stil sobru, clasic, discursul ei este perfect tehnic şi plin de căldură; în plus, ea se subsumează perfect devizei lui Daniel Barenboim: "emoţie şi sentimente, nu sentimentalism". Daniel Barenboim a aflat de Lisa Batiashvili când a ascultat-o la televizor, cântând într-un concert; a căutat-o şi au stabilit concerte împreună. În ultimii 10 ani, celebre concerte Opera pentru toţi (40.000 de oameni la fiecare eveniment) organizate la Berlin de Daniel Barenboim au avut-o de patru ori solistă pe Lisa Batiashvili.
Am ascultat-o şi eu de mai multe ori live pe Lisa Batiashvili şi înţeleg perfect magia pe care o crează în jurul ei: pare fragilă şi delicată, însă emană forţă şi încredere; niciun sunet nu iese din contextul general muzical creat cu inteligenţă şi minuţiozitate. La fel este şi în concertele de Ceaikovski şi Sibelius de pe acest CD, unde se simte şi influenţa lui Daniel Barenboim care impune nişte tempo-uri mai aşezate care permit savurarea şi înţelegerea mai bună a acestei muzici complexe. Iar rezultatul final este că asculţi cu sufletul la gură ambele interpretări, descoperind mereu lucruri noi în aceste partituri cântate de mii de ori înainte.
Evident, există şi avantajul unei orchestre foarte calitative: Capella de stat din Berlin, pe care Barenboim, unul dintre cei mai mari dirijori ai prezentului, o conduce din anul 2000.
Şi există şi avantajul cunoaşterii în profunzime a partiturilor; să ne gândim că Lisa Batiashvili s-a lansat pe orbita unei cariere internaţionale la 16 ani, când a cucerit premiul al doilea la Concursul Jean Sibelius, interpretând acest concert de Sibelius, la care a revenit apoi de foarte multe ori pe parcursul agitatei ei vieţi profesionale, cu o medie de 2-3 concerte live pe săptămână. Şi pentru cei interesaţi, Lisa Batiashvili, Capella de stat din Berlin şi Daniel Barenboim vor cânta împreună la Berlin Concertul de Anul Nou al Operei de Stat berlineze, pe 31 decembrie, în program figurând Concertul de Ceaikovski.
Cei care nu vor fi la Berlin au însă oricând disponibile înregistrările de pe acest disc pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.
Un incendiar Şostakovici cu violoncelista Alisa Weilerstein
Nu o spun eu, ci Paul Robinson de la "Classical Voice North America": cu acest nou disc, Alisa Weilerstein "arată că este cea mai importantă violoncelistă pe care a dat-o America de Yo Yo Ma încoace". Şi această afirmaţie nu este deloc puţin lucru pentru o violoncelistă de 34 ani, în contextul atât de competitiv al Americii muzicii clasice.
Sigur, Alisa Weilerstein nu este nici pe departe ceea ce am putea numi "o debutantă": o recomandă numeroasele ei reuşite anterioare, inclusiv ale discurilor pe care le-a semnat deja pentru casa londoneză Decca. Discul ei Şostakovici apărut pe 23 septembrie este al cincilea apărut la Decca; albumul ei de debut, cu concerte de Carter şi Elgar, a fost numit în 2014 discul anului la categoria Concert a BBC Music Magazine Awards.
Concertele de Şostakovici sunt printre cele mai dificile partituri gândite pentru violoncel şi orchestră, poate tocmai pentru că i-au fost dedicate unui mare violoncelist al secolului XX, Mstislav Rostropovici, care le-a interpretat în premieră. Alisa Weilerstein a studiat Concertul nr.1 de Şostakovici chiar cu Mstislav Rostropovici, când avea 22 ani, şi de atunci, a interpretat de atât de multe ori această partitură, că poate fi considerată un soi de alter ego al violoncelistei. Este o partitură spectaculoasă, căreia Alisa Weilerstein îi imprimă un ritm demonic, pe care prea puţini muzicieni ar avea curajul să-l abordeze: are şi avantajul Orchestrei Radiodifuziunii Bavareze din Munchen, conduse de tânărul, dar foarte talentatul dirijor spaniol Pablo Heras Casado care urmăreşte cu atenţie toate intenţiile muzicale ale solistei.
Concertul nr.2 este mai puţin cunoscut şi cântat decât Concertul nr.1: este o muzică mai puţin accesibilă, interiorizată; scris în 1966 în Crimeea, concertul reflectă atât de bine nişte realităţi care rămân, din păcate, şi astăzi la ordinea zilei.
Aş vrea să mai notez un gând: apreciez foarte mult interpreţii tineri care au curajul de a aborda partituri importante, de atâtea ori cântate înaintea lor, supunându-se inevitabil comparaţiei cu predecesorii lor legendari. Aşa cum cred că fiecare epocă are proprii ei eroi, iar tumultoasa Alisa Weilerstein poate fi un model pentru secolul XXI. Şi cred că e bine să-i cunoaştem pe oamenii care pot fi modele pentru generaţia de acum şi cea care va veni...
Noul disc al Alisei Weilerstein poate fi ascultat oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.
Ambele discuri prezentate sunt disponibile şi în România, în magazinele de specialitate sau pe site-urile www.getmusic.ro şi www.emag.ro.