Benjamin Grosvenor şi un omagiu
Întrebat care sunt pianiştii contemporani pe care-i admiră şi care îi amintesc de Lipatti, Mark Ainley, specialist canadian în înregistrări de arhivă, cu o intensă admiraţie pentru Lipatti, a răspuns: Benjamin Grosvenor. Şi i-am dat dreptate, tocmai ascultasem noul disc al lui Benjaming Grosvenor, Homages lansat pe 9 septembrie 2016 de casa Decca, şi am remarcat măiestria acestui pianist despre care se ştie încă foarte puţin în România. Benjamin Grosvenor are câteva dintre calităţile care l-au făcut şi pe Lipatti nemuritor: capacitatea de a transmite dincolo de înregistrare frumuseţea şi tensiunea unei interpretări live, independenţa planurilor sonore, stilul echilibrat, clasic, lipsit de excese, dar plin de subtilităţi. Şi o acoperire de repertoriu pe care prea puţini o mai abordează astăzi în înregistrări. De altfel, cred că acesta este unul dintre atu-urile lui Benjamin Grosvenor - repertoriul care se întinde de la Bach la Gershwin şi Morton Gould, dar şi inteligenţa cu care îşi construieşte playlistul unui CD. Ultimele lui două albume au teme: Dances (2014) şi Homages (2016). Dacă în cazul dansurilor, e uşor de intuit repertoriul de pe CD (deşi selecţia repertorială este foarte interesantă, trecând prin Bach, Skriabin, valsuri de Granados), a doua temă are nevoie de explicaţii: Omagii. Este vorba despre alăturări ale unor lucrări semnate de compozitori care sunt legaţi prin admiraţia pe care au nutrit-o unii faţă de alţii. Astfel, creaţia lui Bach este pusă în relaţie cu lucrări de Felix Mendelssohn şi Cesar Franck, iar o barcarolă de Chopin cu "Venezia şi Napoli" de Liszt.
Chiar dacă o temă poate fi frumoasă, până la urmă însă, cred că doar muzica pe care o auzim efectiv venind din spatele acestor teme este importantă. Iar muzica trezită de Benjamin Grosvenor este în primul rând emoţionantă: nu poţi asculta cu indiferenţă, de exemplu, extraordinara sa interpretare pentru Ciaccona din Partita în re minor de Bach, transcrisă pentru pian de Ferruccio Busoni.
Ar fi greşit să considerăm că discurile lui Benjamin Grosvenor, ca şi agenda lui plină de concerte, sunt rodul unui hazard: să ne gândim că avea doar 11 ani când a fost numit de BBC tânărul muzician al anului; la 19 ani, cânta în concertul de deschidere a festivalului BBC Proms. În 2011, când a semnat contractul cu casa Decca, una dintre cele mai prestigioase din lume, era cel mai tânăr pianist din istorie care reuşea această performanţă (avea 19 ani), şi totodată, era primul pianist britanic din ultimii 60 ani care semnase un asemenea contract (deşi sediul companiei este la Londra).
Albumul Homages poate fi ascultat oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.
Daniil Trifonov - Transcendental
Nimic nu este obişnuit nici în viaţa unui alt pianist despre care se vorbeşte foarte mult în ultima vreme: Daniil Trifonov are 25 ani şi a strâns epitete care ar măguli super-vedetele, pianistul "pentru restul zilelor noastre", "fără îndoială, cel mai bun pianist tânăr din prezent". Şi nu doar epitete a strâns Trifonov în cariera sa, ci şi multe premii: s-a lansat după ce a câştigat în 2011 premiul I la Concursul Ceaikovski de la Moscova; recitalul său de debut de la Carnegie Hall din New York, a cărui înregistrare a fost editată de Deutsche Grammophon în 2013, a luat un premiu Echo Klassik şi o nominalizare la Grammy, iar al doilea disc pentru aceeaşi casă, apărut în 2015, a fost din nou nominalizat la Grammy. Am spicuit dintr-o listă foarte lungă de realizări, în care Daniil Trifonov îşi aşează, începând cu 7 octombrie 2016, când a apărut al treilea său disc pentru Deutsche Grammophon, o altă majoră reuşită: înregistrarea integralei studiilor de Franz Liszt.
Aceste lucrări sunt atât de dificile, că nu sunt prea mulţi pianiştii care şi-au luat inima în dinţi ca să înregistreze câteva dintre ele, necum toate cele 25 studii pentru pian pe care le-a lăsat Liszt. A spune că a interpreta aceste studii înseamnă să încerci îmblânzirea unei herghelii de cai sălbatici, cred că e destul de ilustrativ pentru ce înseamnă simpla abordare a pieselor, necum ce înseamnă să le interpretezi perfect, pentru un disc.
Iar Daniil Trifonov nu doar că stăpâneşte partitura, dar uimeşte şi cu senzaţia de simplitate şi lejeritate pe care o degajă. În plus, el nu uită că Liszt a scris muzică, nu o capcană pentru pianişti, aşa că nu o aridă întindere de sunete, cântate repede şi tare, se aude în interpretarea sa, ci o lume altfel, născută din înlănţuirea aproape dramaturgică a studiilor lisztiene. De altfel, Daniil Trifonov însuşi declară că pentru el "transcendental" din denumirea celor 12 studii transcendentale de pe primul disc al albumului, face referire nu la dificultatea lucrărilor, ci la capacitatea lor de a te transpune dincolo de realitate, de cotidian. Pe al doilea disc, găsim 5 studii de concert şi celebrele 6 studii inspirate de temele lui Nicolo Paganini, printre acestea din urmă, şi foarte cunoscutul "La campanella".
Cred că albumul Transcendental semnat de Daniil Trifonov este cu adevărat un eveniment: toate studiile create de Liszt pentru pian într-un un singur album, într-o interpretare excepţională, a unui pianist care spune că i-a avut model pe Rahmaninov, Cortot, Horowitz şi care are de învăţat astăzi de la Martha Argerich, Grigory Sokolov şi Radu Lupu.
Cred că apariţia lui Daniil Trifonov în festivalul Enescu 2017 va fi unul dintre (numeroasele) puncte de atracţie ale acestui festival.
Albumul Transcendental poate fi ascultat oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.
Albumele lui Benjamin Grosvenor şi Daniil Trifonov sunt disponibile şi în România, în magazinele de specialitate şi pe www.emag.ro şi www.getmusic.ro.