Fotograf de ocazie, poliglot, fost model, uneori Moş Crăciun, cu un trecut din care se hrăneşte, cu un prezent neclar, Mark e tipul de om care se descurcă. La porţile lumii educat-intelectuale newyorkeze, se află într-o permanentă luptă pentru supravieţuire. Big Apple e într-adevăr oraşul care îţi testează limitele şi care te face în acelaşi timp să visezi şi să te lamentezi. Dictonul lui Mark este Follow your bliss - but be prepared to live your nightmare. Se ştie cu toată lumea, dar aceste cunoştinţe par superficiale: indivizi care cel mult l-ar saluta, dar nu ar fi dispuşi să îl ajute cu ceva. De vreo şase ani, Mark doarme pe unde apucă şi e într-o stare continuă de tensiune. Se îmbracă bine, participă la evenimente mondene, unde de obicei face poze, agaţă tipe pe stradă pentru a le fotografia, dar nu are un acoperiş deasupra capului. Mark încearcă să supravieţuiască în această junglă unde poţi în egală măsură să îţi îndeplineşti toate visele sau să mori într-un crunt anonimat. De trei ani, doarme incognito pe blocul în care un prieten al lui are un apartament. Nu ştie asta nici prietenul lui şi nici altcineva din bloc. Dacă ar fi descoperit? Probabil că aş fi arestat, dar aşa am reuşit să pun deoparte ceva bani, spune franc.
Mark e un tip spumos, plin de viaţă, uneori chiar rafinat. Fascinant dar tulburat - sau troubled, pentru că termenul englezesc îi defineşte mai exact situaţia -, lui Mark lucrurile nu i-au ieşit aşa cum şi-ar fi dorit. Existenţa i-a jucat multe feste, în mare parte ca urmare a felului lui de a fi.
Am avut intrări, dar nu am reuşit să am realizări. Ştie că e aşa. Nu a fost în stare să facă nimic pentru mama lui - ăsta pare unul dintre regretele acelea mari, pe care le porţi cu tine toată viaţa. Ea trăieşte într-o casă, undeva în alt stat, unde Mark s-ar putea întoarce, numai că nu vrea. Încă simte că poate da marea lovitură în NY. Ştie franceză, puţină chineză, e street smart, îşi încearcă norocul peste tot şi face poze. Multe poze. Nu îşi găseşte liniştea, cu toate că visează la iubire, stabilitate şi confort. Le-ar putea avea pe toate dacă ar da norocul peste el sau dacă, pur şi simplu, nu s-ar mai împotrivi destinului, sistemului, mersului normal al lucrurilor; spuneţi-i cum doriţi.
Mark, prin felul lui de a fi, aduce aminte de personajele gândite de Jim Jarmusch în tinereţe, cu Stranger than Paradise, mai ales cu Permanent Vacation filmul lui de debut despre un hipster care o freacă intelectualist prin New York.
I'm good with bullshit. Spune Mark. Aşa şi este. Ştie să se învârtă în această junglă citadină. Numai că e lipsit de încredere, are o ură de sine, se simte frustrat - sunt atribute pe care şi le recunoaşte în acel moment de sinceritate survenit aproape de finalul unui montaj pe care Thomas Wirthensohn, acest regizor austriac aflat la debut, a ajuns.
Visele şi planurile lui Mark nu s-au împlinit. E exemplul celălalt, pe care nu îl arată aproape nimeni, a omului venit în metropolă căruia viaţa i-a refuzat marea lovitură, care nu a reuşit să trăiască visul american.
Pe lângă subiectul inspirat ales, în privinţa lui Wirthensohn trebuie subliniat ochiul pe care îl are pentru compoziţie (lucrează ca fotograf, face şi clipuri pentru lumea modei, e din branşă), predispoziţia pentru un anumit ritm, extrem de reuşit, pentru o abordare narativă echilibrată, în egală măsură empatică şi rece.
Filmul arată câţi oameni cu potenţial se ratează, pentru că nu au noroc, poate nici o anumită rigoare, nici prezenţă de spirit, poate doar talent. Care nu e de ajuns.
Mă aşteptam ca la tot pasul să dau peste un amic de-al meu din New York pe care l-am întâlnit la TIFF, fotograf, globetrotter, fost DJ, fost de toate, un om deschis şi dezinhibat pe care îl văd exact în zona asta de oraş, în tipul ăsta de context, în fix acest peisaj boem, rafinat, unde gândurile zboară, unde e greu să fii aplicat, unde uneori e dificil până şi să exişti.
E ceva special şi unic la newyorkezi - care, fie spus, majoritatea sunt deveniţi astfel prin adopţie. Autenticitatea lor e totodată o copie permanentă, o reciclare: New York e ca o fabrică, una care te transformă într-un anumit fel de om, o personalitate extrovertită, cu posibile porniri de hipster, cu multe amintiri frumoase, cu petreceri la care ai fost, cu evenimente pe care le-ai bifat, fără vreo realizare anume. E o junglă exuberantă, unde stilul personal e căutat dincolo de orice. Cine ajunge acolo, e întărâtat cu vise de mărire, cu impresia constantă că după colţ îl aşteaptă the big breakthrough. It's a mad, mad, world.
Însă Mark e un om trist. Mimează faptul că are o viaţă bună, o repetă obsesiv, pozează drept un om de un oarecare succes - cu toate neajunsurile lui -, îşi supradimensionează momentele fericite. Spune că prietenii se interesează des de situaţia lui, că de fapt ar putea dormi oriunde. Se amăgeşte. Apoi se întreabă dacă viaţa lui are rost în felul ăsta. Aparenta lui atitudine pozitivă arată cât de neprietenos e de fapt New Yorkul şi ce oameni ciudaţi numără.
It's place where winners take it all.