Comedia pură - La noche que mi madre mató a mi padre / Noaptea în care mama l-a ucis pe tata la Comedy, Cluj, 2016

După atâtea aşteptări şi speranţe puse în legătură cu Comedy Cluj 2016, iată şi o satisfacţie. Nu singura, e drept, dar oricum raportul e îngrijorător. Începusem să-mi pierd nădejdea. Poate şi alegerea mea vizavi de proiecţiile din ediţia 2016 e de vină. Ştiţi cum e. Nu le nimereşti din prima... După pelicule subţirele de vezi prin ele vidul artistic afişat dezinvolt sau cu ostentaţie, după dramolete neconvingătoare şi ecranizări care nu aveau ce căuta la un festival, totuşi, de comedie - nu-i aşa? - (cum e Inimi cicatrizate în regia lui Radu Jude), după comedii căznite, umplute cu umor găsit în tomberoane cu gaguri alterate, după debutanţi ce-şi caută drumul şi producţii realizate cu buget minim, cu interpreţi amatori, iată şi o comedie săvârşită în legea comediei şi încadrată ca atare: La noche que mi madre mató a mi padre, adică Noaptea în care mama l-a ucis pe tata! Titlu lung cât o zi de post, à la Vişniec sau Arthur Kopit (care a scris piesa O, tată, sărmane tată, mama te-a spânzurat în dulap iar eu mă simt atât de trist). Seamănă, nu? De reţinut că mama e criminală în ambele titluri! Cu diferenţa că filmul spaniol nu are extincţie în conotaţii criminale, violente, metafizice, nu alunecă în simboluri şi alte sofisticării. Nici nu se vrea altceva decât o comedie la care se râde. Şi am râs, pe bune!


Plonjăm ex abrupto în lumea filmului. Actriţe, producători, regizori, scenarişti. Lupte de culise pentru promovări, pentru obţinerea unui rol, pentru menţinerea pe val. Luptă acerbă care presupune imaginaţie şi intuiţie, şiretenie, curaj, şantaj şi câte altele. Chiar crime! Mai multă imaginaţie şi intuiţie decât se cere pentru scrierea unui scenariu, ne sugerează Inés Paris. Ba mai mult, lupta asta este ea însăşi un scenariu de film prevăzut cu capcane şi promovat de profesionişti. Actorii se joacă pe ei înşişi cu o pasiune ce concurează realitatea.

Totul se întâmplă în familie. Filmul e copilul crescut, ocrotit şi educat în familia de cineşti de care se serveşte toată lumea, e profesia din care trăiesc toţi. Adevăraţii copii ai familiei sunt scoşi din joc, îndepărtaţi pe toată perioada weekend-ului. Scena rămâne liberă pentru punerea în aplicare a planului diabolic prin care Isabel vrea să-şi convingă soţul că merită să primească rolul râvnit în filmul pus la cale de Angel, actualul soţ (scriitor de romane poliţiste şi scenarist) şi producătoarea filmului, Susana, fosta soţie a lui Angel. Aşa că Susana este invitată la cină. Înscenarea are loc în casa soţilor Isabel şi Angel. Ea este o actriţă de 40 de ani pe cale de a pierde rolul care ar relansa-o, Belén Rueda e perfect distribuită pentru a susţine ambiţia personajului. El este un scriitor de romane poliţiste şi autor de scenarii care nu e convins că soţia sa ar putea juca rolul respectiv. Îndârjit în acţiunile personajului se arată Eduard Fernández în Angel, care numai înger nu e. Susana, interpretată adecvat situaţiei de Maria Pujalte, fosta soţie a lui Angel, producătoarea viitorului film, face tot posibilul pentru a o îndepărta pe Isabel de rolul râvnit. Dar festa jucată lui Angel şi Susanei se dovedeşte a fi mai ingenioasă, mai productivă decât imaginaţia scriitorului.

Organizarea scenelor şi a întregului subiect este făcută cu mână sigură de regizoarea Inés Paris, care conduce cu abilitate echipa de actori prin suita de întâmplări hazoase, puse la cale de Isabel şi de fostul ei soţ, Carlos, interpretat de Fele Martinez, care dă buzna în casa lor, însoţit de Alex, superba Patricia Montero, noua lui iubită, o dentistă obraznică. Odată cu intrarea lor în scenă intră şi comicul de situaţie, menţinut la cote înalte, într-o înlănţuire de secvenţe ilare. Carlos se lasă otrăvit de Isabel, chipurile, cu otravă pentru şoareci. Înscenarea ia prin surprindere spectatorul, ea nefiind deconspirată decât pe parcurs, treptat, cu dibăcie şi cu adevărată conştiinţă profesională, în aşa fel încât montajul să nu aibă fisuri. Şi nu are. Fiecare cadru care elucidează enigma scenei precedente începe acolo unde trebuie şi vorbeşte de la sine. Suspansul e bine întreţinut până la sfârşitul filmului. De tot hazul e participarea la serată a invitatului din Argentina, celebrul Diego Peretti, care joacă în film cu numele lui real. Imaginile în care Diego îşi pierde vocea din cauza şocurilor la care a fost supus sunt geniale. Trebuie să ceri mai mult unei comedii pure?