octombrie 2016
Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, 2016
Cinematografia spaniolă e cunoscută pentru filme care abundă în dialoguri şi e normal să fie aşa: un popor latin, deschis, care vorbeşte mult, e temperamental. Filmul începe alert şi păstrează această dinamică până la final. O familie compusă şi recompusă din actuale şi foste soţii, un soţ nervos, copii din căsnicii curente sau destrămate, toţi aflaţi într-o parcare de unde cei din urmă sunt pe cale să plece într-o excursie la ski. Între timp, adulţii rămân singuri acasă, iar povestea se dezlănţuie precum o furtună de întâmplări presărate cu umor negru şi puncte dramatice.

Foşti soţ şi soţie, Angel (un scriitor de romane poliţiste) şi Susana se pregătesc să facă un film pe baza unui roman al lui. El decide să-l cheme la discuţii pe cunoscutul actor argentinian Diego Peretti (care se joacă pe sine însuşi), dar refuză să o includă în distribuţie pe actuala soţie a lui Angel, Isabel. Actriţă ajunsă la vârsta de 40 de ani, Isabel îşi simte cariera ameninţată, şi, de aceea decide să pornească un război împotriva acestui cuplu scriitor-producător, înscenând o crimă. Aici rezidă inteligenţa regizoarei Ines Paris, care izbuteşte să lege toate situaţiile prin care trec personajele şi să confere filmului acest ritm alert.

Înscenarea se ridică la nivelul unui spectacol de teatru, există un regizor în persoana lui Isabel, iar actorii sunt fostul ei soţ, Carlos, şi actuala lui presupusă logodnică, Alex. Toate par gândite până la cel mai mic detaliu, dar apar probleme de moment, pe care Isabel nu le prevede. În mijlocul lor este actorul Diego Peretti, personaj care îşi pierde chiar vocea într-o situaţie care pare fără scăpare.


Dacă La noche que mi madre mató a mi padre / Noaptea în care mama l-a ucis pe tata este şi un meta-film, această discuţie ar putea începe de la faptul că în interiorul filmului se face tocmai un film. Protagonista este în ipostaza de a-şi demonstra calităţile de actor pe schema din exterior în interior. Ea este convinsă că dacă cei din jur o percep capabilă să facă o crimă, atunci personajului pe care trebuie să-l joace în film i se va acorda credibilitate. Ines Paris gândeşte foarte atent această schemă în care o plasează pe Isabel şi, la fel ca celelalte personaje, actriţa-divă este foarte bine construită. Pentru că personajele nu ies dintr-o schemă convenţională, şablonară, se creează o mai bună legătură film-spectator. Singurul personaj care pare ieşit din tipar e Alex - dar e mai degrabă o ieşire dintr-un tipar în trecerea spre un altul.

Singurele momente când actorii au prestaţii mai discutabile se consumă în scenele statice. De asemenea, unicul personaj conturat mai deficitar, care în consecinţă are anumite probleme de construcţie, este cel al scriitorului, Angel. Deşi cei din jurul său îi aclamă adesea calităţile de scriitor, el nu excelează decât în scena unde se vede nevoit să acopere aşa-zisa crimă a soţiei sale. Moment în care descrie înscenarea ca pe un pasaj din scrierile sale. Aceasta e situaţia în care el dezvăluie o anumită pasiune pentru literatură şi o corelează inteligent cu viaţa reală.

La noche que mi madre mató a mi padre / Noaptea în care mama l-a ucis pe tata are deja în palmares un premiu al publicului la festivalul de film de la Malaga. La Comedy Cluj, a lăsat în urmă o sală cu zâmbetul pe buze şi multe aplauze.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus