Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Temps d'Images, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Confortul nu a fost niciodată bun pentru arte - Temps d'Images, 2016


, un interviu cu ,

octombrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Magdalena şi Ludomir Franczak sunt un cuplu de artişti polonezi care lucrează interdisciplinar, îmbinând, în munca lor, artele vizuale şi performative, dar şi literatura sau istoria. Lexicon imaginar al Clujului este compus din două părţi: prima s-a desfăşurat în septembrie 2016, la White Cuib, în Cluj, constând într-o expoziţie al cărei scop principal l-a reprezentat colectarea poveştilor despre oraş de la înşişi locuitorii lui. Cea de-a doua parte a proiectului va fi inclusă în ediţia a noua a Festivalului Temps d'Images 2016 şi este descrisă drept o carte performativă, bazată pe istoriile personale şi locale colectate anterior.


Alexandra Dima: Cum v-a venit ideea Lexiconului imaginar? Povestiţi-ne câte ceva despre scopul proiectului şi despre modul în care ar trebui să se dezvolte în continuare.
Magdalena & Ludomir Franczak: Suntem mereu interesaţi de proces în sine - de felul în care opera ajunge să vadă lumina zilei. Adesea lucrăm cu proiecte site-specific, facem lucruri gândite pentru un anumit loc. Astfel, când am fost invitaţi la festivalul din Cluj, am venit cu o jumătate de an înainte pentru a realiza o cercetare pe teren. Eram interesaţi de istoria oraşului, de arhitectura lui, de diferitele etnii care l-au construit şi care locuiesc în el. Ne-am întâlnit cu o serie de persoane care aveau perspective diferite asupra Clujului: istorici, oameni de cultură, străini, arhitecţi; ba chiar ne-am apropiat de pietrele oraşului, pentru a ne face o imagine despre materialul fundamental pentru identitatea lui: piatra. La acel moment eram interesaţi de un produs performativ, poate o instalaţie în spaţiul urban. Dar ştiam deja că ar trebui să includem un fel de carte-ghid. Apoi, ne-am întors în Polonia şi am hotărât să demarăm o primă etapă în Cluj - aşa că am trimis piatra, o sculptură concepută de Magda. Este o piatră specială, fiindcă poţi să-ţi strecori mâinile în ea. Mâinile intră separat, dar în capătul cavităţilor vârfurile degetelor se ating. E şi un pic de apă acolo. Cumva, piatra asta şi contactul cu ea îi fac pe oameni să reacţioneze într-un mod special, să spună poveşti şi să dezvăluie sentimente. Am sperat că o să aibă acelaşi efect şi în Cluj. Şi aşa a şi fost. Ne-a surprins să vedem cât de multe materiale s-au strâns şi cât de profund s-au implicat oamenii în acest demers. Prin urmare, am hotărât că ar trebui să printăm o parte dintre ele, dar şi să le confruntăm cu propriile noastre poveşti bazate pe impresia pe care ne-au lăsat-o oraşul şi istoria sa. I-am spus Lexicon imaginar al Clujului, pentru că amestecă realitatea cu visele şi cu imaginaţia. De exemplu, mulţi clujeni tânjesc după mare, iar unii vorbesc despre un lac subteran - am inclus toate astea în lexicon, încercând să le găsim sursa în istoria oraşului. Lucrul la carte ne-a absorbit în mare măsură, aşa că am decis că ar trebui să capete întâietate. Am numit-o carte performativă, pentru că descrie oraşul, dar îi şi face pe oameni să caute urme lăsate de noi. Unele dintre ele sunt legate de istoria locală, precum un traseu al vechilor fântâni, altele sunt mai imaginative, ca sunetele din Grădina Botanică, sau bucăţi din piatra stelară, cu referire la meteoritul din Mociu păstrat în Muzeul de Geologie, care, în mod bizar, este şi piatra noastră...


A.D.: Cum s-a dezvoltat relaţia voastră cu Clujul?
M.&L.F.: Nu ştiam multe despre Cluj când am venit prima dată, dar am simţit foarte repede o conexiune puternică cu oraşul şi cu oamenii. E ceva în aer care îl face special. Poţi vedea asta şi în reacţiile oamenilor şi în poveştile pe care le-au scris pentru noi. Cei de aici sunt foarte deschişi şi au multe lucruri interesante de spus.

A.D.: Credeţi că există un specific local care face ca acest oraş să fie ofertant din punct de vedere performativ? Dacă da, care este acela?
M.&L.F.: Pentru noi, principalul aspect l-a reprezentat istoria oraşului şi mixtura de culturi şi, de asemenea, arhitectura. Uneori e un loc modern, alteori e de modă veche. Suntem interesaţi, mai ales, de această din urmă faţă a lui, motiv pentru care ne-am îndrăgostit iremediabil de Muzeul Grădinii Botanice şi de Hotelul Continental.

A.D.: Ce reacţii a stârnit această primă parte a proiectului?
M.&L.F.: Prima parte a proiectului a fost imersivă. Am adus sculptura din Polonia, iar oamenii au interacţionat cu ea, au putut-o atinge, ba chiar au putut pune mâinile înăuntru. Credem că a fost foarte important pentru public contactul direct cu opera de artă, acea imersiune pe care nu o poţi experimenta, în mod normal, într-o galerie de artă. Din altă perspectivă, sculptura Mănuşile de piatră este şi ea o bucată de natură şi, aici, ne putem întreba despre partea sălbatică a naturii noastre. Ce simţim când atingem apa din interiorul pietrei sau când degetele noastre se întâlnesc la capătul tunelului? Minunatul nostru mesager, care a strâns poveştile, este Oana Hodade - ea a fost, de la bun început, o persoană foarte importantă pentru acest proiect.


A.D.: Ce fel de poveşti aţi reuşit să strângeţi?
M.&L.F.: Pe de-o parte, avem poveştile adunate la expoziţia din septembrie, în urma contactului oamenilor cu piatra. Erau despre pietre, apă, locuri ascunse. Pe de altă parte, există şi poveştile ghizilor pe care i-am rugat să descrie oraşul. Ei reprezintă, de fapt, patru culturi diferite, care au construit oraşul: română, maghiară, evreiască şi germană. Iniţial, ne raportam mai ales la arhitectură, aşa că i-am rugat pe ei să ne ghideze din punct de vedere istoric. Am primit feedback de la trei dintre ei, iar modul lor de a privi oraşul a fost inclus în carte. Ne mai interesează şi elementele concrete, care au fost trasate de poveştile colectate în expoziţie - piatră, apă, plante şi sunet. Am scris şi noi înşine câteva poveşti, ce tratează în special istoria locală, care ne interesează pe noi cel mai mult, iar majoritatea sunt plasate în secolul XIX - inspirate de Grădina Botanică şi de plantele sale, de meteoritul din Mociu sau de o actriţă maghiară care s-a înecat în timp ce făcea un film. Am descoperit toate astea vorbind cu oamenii, dar şi cercetând pe internet şi pe străzile Clujului.

A.D.: Oamenii au fost, deci, dispuşi să vă împărtăşească bucăţi din vieţile lor?
M.&L.F.: Unii erau foarte deschişi, alţii nu, dar cei mai mulţi ne-au spus poveştile lor, până la urmă. A fost şi meritul Oanei, care a cules istorisirile oamenilor pentru noi. Ea a fost ca un fel de ghid spiritual al pietrei.

A.D.: Cum aţi descrie publicul din România, din perspectiva experienţei voastre de până acum?
M.&L.F.: Până acum a fost foarte cooperant, motiv pentru care am şi decis să mergem mai departe cu ideea cărţii. Am simţit că genul ăsta de experiment ar funcţiona aici. Înainte să venim la Cluj, auziserăm că aici e raiul pe pământ, că şi cele mai trăznite idei ar fi primite cu braţele deschise. S-a dovedit că aşa şi e - ha, ha, ha.

A.D.: Spuneţi-ne câte ceva despre starea artelor vizuale şi performative în Polonia contemporană. Este comună abordarea interdisciplinară?
M.&L.F.: Există o foarte mare diversitate în Polonia. Credem că ne aflăm într-un punct bun acum, din care poţi să-ţi croieşti singur calea prin artele performative. Poate că e ceva mai greu cu noua politică culturală a guvernului polonez, care se concentrează pe valori conservatoare şi pune sub semnul întrebării experimentele, dar, în acelaşi timp, confortul nu a fost niciodată bun pentru artele progresiste. Credem că mulţi oameni sesizează acum o problemă, şi anume că teatrul, în sine, nu prea mai funcţionează. Mergem la spectacole, îi auzim pe actori vorbind şi ne este greu să mai credem într-o lume astfel construită. De asta noi, şi mulţi alţii, încercăm să descoperim propriile noastre mijloace prin care să ne adresăm publicului. Există încă o problemă cu prezentarea acestui gen de proiecte. Cele mai multe festivaluri sau organizatori de festivaluri preferă "producţii normale". Dar situaţia se îmbunătăţeşte treptat - sperăm noi. În general, formele de exprimare în Polonia zilelor noastre sunt foarte variate. De exemplu, noi venim dinspre artele vizuale. Magda încă lucrează mai mult pentru galerii decât pentru teatre, iar Ludomir se concentrează, acum, pe performativitate. Dar, în acelaşi timp, amândoi folosim un limbaj comun diferitelor arte - vorbim despre lucrurile care ne interesează într-un mod benefic pentru ele. Câteodată e mai mult teatru, uneori e expoziţie, iar alteori este o carte...

Interviu realizat de Alexandra Dima
Festivalul Temps d'Images #9
7-13 noiembrie 2016, Cluj
www.tempsdimages.ro



 Toate articolele despre Temps d'Images, 2016


0 comentarii

Spacer Spacer