Silvia Netedu: Cum te-ai simţit în legătură cu faptul că o parte din textul din spectacol este despre viaţa ta personală? Cât din spectacol este despre Kantor, de fapt?
Marta Malikowska: Practic tot textul pe care îl spun eu este textul meu şi fiecare cuvânt s-a născut în timpul repetiţiilor. Eu sunt autoarea acestui text, regizorul şi dramaturgul au curăţat textul. În ceea ce spun eu nu e niciun pic din Kantor. Doar Grzegorz spune citate din Kantor. El nu are niciun fel de intervenţie proprie.
S.N.: Care crezi că este legătura între spectacolul / instalaţia voastră şi tema festivalului, "Post-faliment"?
M.M.: Subiectul falimentului şi post-falimentului poate fi interpretat şi reinterpretat în foarte multe feluri. Spre exemplu, eu n-am avut experienţa războiului, dar el înglobează o parte din falimentele părinţilor mei şi, deci, şi din ale mele. Spectacolul din această seară a primit o semnificaţie nouă şi foarte interesantă, cred eu, având în vedere ştirea de azi-dimineaţă în legătură cu alegerile din America (alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Americii - n.n.) , un alt mare faliment. Iar eu, în timpul spectacolului, am trăit şi retrăit emoţiile acestui faliment, creând un context potrivit în care am putut să mă manifest. În lume au loc atât de multe evenimente, primim zilnic veşti din Polonia care distrug vise. Personajul meu în spectacolul acesta e un paradox. Pe de-o parte, e o actriţă care lucrează la un teatru de stat, cu carte de muncă, şi ar trebui să fie mulţumită că face parte dintr-o instituţie care are grijă de ea. Pe de alta, această actriţă vrea să îşi folosească propria voce. Iar, în acelaşi timp, sistemul instituţional este un sistem opresiv, închis.
S.N.: Crezi că teatrul, în forma lui independentă, are un impact în spaţiul social? Se simte influenţa unui mesaj rostit pe scenă, afară pe stradă?
M.M.: Categoric, eu cred doar în teatrul politic. Sunt convinsă că doar teatrul politic are rost şi doar acest gen de teatru îmi apare în minte.
S.N.: Cum te-ai simţit în acest spectacol, fiind nevoit să transmiţi un mesaj folosind cuvintele altcuiva, în contrapondere cu personajul feminin care are un text atât de personal?
Grzegorz Artman: Nu am încercat în niciun fel să interpretăm rolul lui Kantor. Punctul de pornire al acestui spectacol a fost această idee că unul dintre noi este el însuşi şi celălalt este Kantor. Redăm cuvintele lui Kantor şi încercăm să performăm o situaţie care îl priveşte, în unele puncte, pe Kantor. Totuşi, nu este o probă lineară de a reda trăsăturile lui psiho-motorice. Textul este pentru noi o trambulină pentru mai departe, o încercare de a privi din punctul în care ne aflăm, spre istorie.
S.N.: Revin cu aceeaşi întrebare. Crezi că există un impact social dinspre teatru, crezi în teatrul politic cu efect în societate?
G.A.: O întrebare bună, puternică, grea. Cu cât înaintez mai mult în vârstă, cu atât îmi pierd mai mult speranţa în teatru, dar îmi pun tot sufletul înspre acest gen de teatru. Şi viaţa mea în teatru are rost doar în fluxul acestor tipuri de încercări.