Poate că, la origine, piesa fraţilor Presniakov este o metaforă comică ce vorbeşte despre dorinţa nătângă a tinerilor / noului de a aruncă la coş bătrânii / vechiul şi despre incapacitatea primilor de a aşeza în locul cu greu curăţat ceva coerent, ceva purtător de semnificaţie, orice altceva în afara unui haos intens alcoolizat & heroinizat. Poate că un alt regizor în afara lui Alexandru Dabija ar fi exploatat potenţialul sever & didactic al textului, arătând apăsat cu degetul înspre lipsa de consistenţă şi de orizont a prezentului şi a celor care îl populează. Poate că ar fi fost loc şi de perspectiva melancolică a acelor părinţi, eventual văduvi, pentru care existenţa confuz-ratată a copiilor e motiv suficient de ştreang.
Din fericire, regizorul Linoleum-ului de la Naţionalul clujean este Alexandru Dabija, prin urmare montarea e o comedie dement-demenţială, negru-absurdă, colcăind de poante mişto, de hohote necontrolate, de situaţiuni delicioase. Un Dabija în mare formă, care speculează întreg potenţialul umoristic al textului, ba îl şi amplifică, graţie muzicii Adei Milei (refresh binevenit în cariera ardelencei, a cărei muzică de teatru era marcată, în vremea de pe urmă, de un soi de stereotipie) şi trupei de actori.
În rolurile titulare, trio-ul Cătălin Herlo - Radu Lărgeanu - Ionuţ Caraş propune trei tipuri diferite de umor care se completează de minune şi asigură dinamismul spectacolului. În ipostaze secundare desprinse parcă din cromatica şi imaginarul afrimiene, Anca Hanu, Matei Rotaru, Patricia Brad, Adrian Cucu, Cristian Rigman, Sânziana Tarţa, Diana Buluga şi Alexandra Tarce creează câteva memorabile scene de grup în care privirea spectatorului poate cu greu să cuprindă multitudinea de gaguri care i se oferă. În fine, există două personaje, cadavrul (Cristian Grosu) şi băiatul din aeroport (Sorin Leoveanu), ale căror monologuri pun comedia între paranteze şi mintea la lucru. Apoi, caruselul comic reîncepe.
Dincolo de câteva momente în care ritmul trenează, spectacolul captivează. Pofta celor care l-au realizat şi a celor care îl joacă pluteşte în aer şi e molipsitoare. Deşi rusesc şi contemporan, textul fraţilor Presniakov pare să fi avut asupra lui Dabija acelaşi efect benefic-spectaculos ca şi basmele şi poveştile româneşti pe baza cărora şi-a construit marile sale comedii de la Act, Iaşi, Piatra Neamţ şi Cluj. Lângă care Linoleum stă cu drepturi depline.