Daniel Barenboim - un nou pian, o nouă sală de concerte
Sâmbătă, 4 martie 2017, a fost inaugurată la Berlin o nouă sală de concerte, purtând numele regretatului compozitor şi dirijor Pierre Boulez, care s-a stins din viaţă în 2016, la 90 ani. Noua sală "Pierre Boulez" este amplasată lângă clădirea Operei de Stat din Berlin şi este "inima" Academiei Barenboim-Said care funcţionează în capitala Germaniei, creaţie a lui Daniel Barenboim şi a prietenului său, Edward Said. Bazele fundaţiei au fost puse în 1999, când a fost înfiinţată Orchestra West-Eastern Divan, reunind muzicieni israelieni şi arabi.
Ocupând astăzi clădirea istorică unde cândva se păstrau decorurile Operei de Stat din Berlin, Academia Barenboim-Said are acum şi o sală de concerte potrivită, cu un design inovator realizat de arhitectul american Frank Gehry. Barenboim şi-a dorit o sală unde să nu mai existe scenă, pentru a amplifica sentimentul de comuniune dintre muzicieni şi public, şi aşa şi este sala "Pierre Boulez", circulară, cu locul muzicienilor în centru, înconjuraţi de public, aşa cum se întâmpla în teatrele antice greceşti.
Iată un nou succes pentru Daniel Barenboim, plurivalentul muzician (pianist, dirijor, mentor) care la 74 ani pune în mijlocul activităţii sale nevoia de a comunica cu publicul, prin toate mijloacele pe care reţelele de socializare le oferă. De aceea şi-a deschis şi un cont de youtube pe care postează filme educative.
Însă Barenboim nu s-a oprit aici. Impresionat de experienţa de a fi cântat, în 2011, pe un pian care i-a aparţinut cândva lui Liszt, el şi-a conceput şi un pian care-i poartă numele şi care a fost prezentat presei şi publicului larg în 2015.
Noul pian Barenboim este o combinaţie între un pian Steinway şi un pian istoric: principala diferenţă faţă de un pian Steinway modern este faptul că toate corzile pianului sunt dispuse drept, faţă de corzile încrucişate din registrul grav al pianelor moderne. Acest lucru conferă o anumită transparenţă care se potriveşte foarte bine mai ales repertoriul baroc şi clasic, poate mai puţin celui romantic, în opinia mea. Chiar Barenboim declara că nu şi-a dorit să creeze un pian care să concureze pianele Steinway care sunt în prezent cele mai bune piane de concert de pe piaţă, cerute de marii pianişti, ci şi-a dorit o alternativă. Şi comentatorii internaţionali au remarcat că nu există de fapt diferenţe dramatice între un pian Barenboim şi un pian Steinway, ci de nuanţă, însă se poate sesiza diferenţa dintre sunetul sticlos în acut al pianului Barenboim şi o mai mică omogenitate a registrelor, faţă de pianele Steinway.
Pentru a pune în valoare caracteristicile pianului care-i poartă numele, Daniel Barenboim a înregistrat un CD, apărut la casa Deutsche Grammophon pe 4 noiembrie 2016, albumul On my new piano. Repertoriul propus trece prin mai multe epoci stilistice, de la baroc la romantici: sonate de Domenico Scarlatti, 32 de variaţiuni de Beethoven pe o temă originală, Balada nr.1 de Chopin, Marş solemn din Parsifal de Wagner în transcripţia lui Liszt şi încă două lucrări de Liszt: Funerailles şi Mephisto Vals.
Dincolo de interesul de a asculta un altfel de pian, cred că acest album are un alt atu: acela de a asculta un mare pianist, convingător şi seducător, într-o formă de invidiat la 74 ani.
Albumul On my new piano poate fi reascultat oricând pe site-ul proiectului Radio România Muzical "Discurile anului 2017" aici..
Gidon Kremer - Preghiera la 70 ani
În 27 februarie 2017, violonistul leton Gidon Kremer a împlinit 70 ani; la Bucureşti am avut ocazia să-l ascultăm ultima oară în septembrie 2016, în cadrul festivalului RADIRO al Orchestrelor Radio. Gidon Kremer a vizitat de mai multe ori România, mai ales ca oaspete al Festivalului Enescu, însoţit de ansamblul pe care l-a înfiinţat în urmă cu 20 ani, în 1997, şi care-i poartă numele: Kremerata Baltica.
Gidon Kremer este un nume foarte respectat în lumea muzicii clasice, care a impus prin inteligenţa cu care şi-a construit cariera şi repertoriul. Pentru că pe lângă marile opusuri ale muzicii culte, Gidon Kremer a optat pentru căile mai puţin bătătorite ale muzicii moderne şi contemporane: printre numeroasele sale înregistrări găsim şi un disc dedicat lui George Enescu, cu foarte frumoase versiuni ale Octetului op.7 şi Cvintetului op.29. În repertoriul lui Gidon Kremer şi al Kremeratei Baltica există însă şi Piazzolla, Philip Glass, Mieczyslaw Weinberg, Arvo Pärt: la ediţia precedentă a premiilor Grammy, albumul său Mieczyslaw Weinberg a fost nominalizat la categoria Best Classical Compendium.
De aceea, poate părea surprinzător că pentru a-şi aniversa 70 ani de viaţă, Gidon Kremer a optat pentru un album Serghei Rahmaninov care a apărut la Deutsche Grammophon, casa cu care colaborează de aproape 40 ani, în 24 februarie 2017. În paranteză fie spus, Deutsche Grammophon a prezentat în octombrie 2016 un cofret cu înregistrările lui Gidon Kremer, în total, 22 de discuri.
Discul apărut pe 24 februarie 2017 se intitulează Preghiera, preluând numele piesei care deschide albumul, o transcripţie realizată de Fritz Kreisler după tema părţii lente din Concertul nr.2 pentru pian şi orchestră de Rahmaninov. Următoarele lucrări de pe disc sunt cele două trio-uri elegiace scrise de un foarte tânăr Rahmaninov sub influenţa lui Piotr Ilici Ceaikovski: nr.1 în sol minor şi nr.2 op.9 în re minor. Al doilea trio este scris chiar în perioada când Rahmaninov era vizibil afectat de moartea lui Ceaikovski, aşa că poartă o anumită nuanţă funerară.
De ce Rahmaninov pe un disc Gidon Kremer? Pentru că a venit timpul, afirmă chiar Gidon Kremer. A venit timpul pentru opusuri mai puţin cunoscute din muzica de cameră, interpretate alături de muzicieni pe care el însuşi i-a ales: pianistul Daniil Trifonov, care la 26 ani este o adevărată senzaţie, şi violoncelista Geidre Dirvanauskaite, cu care Kremer colaborează încă de la înfiinţarea ansamblului Kremerata Baltica.
Preghiera are două atu-uri: al unui repertoriu foarte frumos, dar mai puţin cunoscut publicului larg, şi al unei interpretări de mare clasă, cu o nuanţă de interiorizare şi cu doza potrivită între lirism, patos, durere şi resemnare. Este cu adevărat un album-semnătură pentru un mare artist ajuns la o vârstă respectabilă, dar, aş adăuga, şi un album al marilor speranţe: pianistul Daniil Trifonov se dovedeşte aici un redutabil partener de muzică de cameră, ridicându-se la înălţimea reuşitelor sale anterioare discografice, unde apărea în recital solo sau în postură de solist al unei orchestre. Una dintre revelaţiile internaţionale ale ultimilor ani, Daniil Trifonov a evoluat pentru prima dată pe o scenă românească în septembrie 2017, la Festivalul Enescu.
Albumul Preghiera poate fi ascultat oricând pe site-ul proiectului Radio România Muzical "Discurile anului 2017" aici.