martie 2017
Premiile Gopo, 2017
Peste 900 de invitaţi au participat aseară, 21 martie 2017, în Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti "Ion Luca Caragiale", la cea de-a XI-a ediţie a Galei Premiilor Gopo.
Evenimentul a fost transmis în direct pe TVR 2, TVR 3, TVR HD dar şi la Radio România Cultural.

Dana Dogaru, Medeea Marinescu, Rodica Lazăr, Alina Grigore (nominalizate la categoria "Cea mai bună actriţă în rol principal"), Vlad Ivanov, Petru Ciubotaru (nominalizaţi la categoria "Cel mai bun actor în rol secundar"), Florin Piersic Jr, Diana Cavallioti, Dorian Boguţă, Margareta Pâslaru, Adelin Petrişor, Ana Ularu, Alec Secăreanu, Ada Galeş, Claudiu Bleonţ, Magda Catone, Constantin Cotimanis, Rona Hartner, Smiley, Bromania sunt doar câţiva dintre invitaţii care au păşit pe covorul roşu din centrul capitalei.

Sieranevada, filmul cu cele mai multe nominalizări, şi-a adjudecat şase statuete, printre care cele mai importante trofee ale serii: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Cristi Puiu), premiu oferit de Banca Transilvania, Cel mai bun scenariu (Cristi Puiu), Cea mai bună actriţă în rol principal, premiu oferit de Aqua Carpatica (Dana Dogaru), Cea mai bună actriţă în rol secundar (Ana Ciontea) şi Cel mai bun montaj (Letiţia Ştefănescu, Ciprian Cimpoi).


Şase trofee Gopo a câştigat şi Câini, filmul regizat de Bogdan Mirică: Premiul pentru cel mai bun film de debut, Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, premiu oferit de Audi România, (Gheorghe Visu), Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (Vlad Ivanov), Premiul pentru cea mai bună imagine (Andrei Butică), Premiul pentru cea mai bună muzică originală (Codrin Lazăr, Sorin Romanescu), Premiul pentru cel mai bun sunet (Sam Cohen, Sebastian Zsemlye, Herve Buirette).


Un trofeu Gopo pentru Cea mai bună imagine, acordat lui Marius Panduru, a fost adjudecat şi de pelicula Inimi cicatrizate. Filmul lui Radu Jude a mai câştigat alte trei statuete la categoriile: Cele mai bune decoruri (Cristian Niculescu), Cele mai bune costume (Dana Păpăruz) şi Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură, premiu oferit de MAC Cosmetics România (Bianca Boeroiu şi Domnica Bodogan).

Doar o răsuflare, filmul regizat de Monica Lăzurean-Gorgan, a câştigat trofeul pentru Cel mai bun documentar iar premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj a fost câşţigat de 4:15 P.M. Sfârşitul lumii (regia Cătălin Rotaru, Carmen Virginia Şarga).

Trofeul Tânără Speranţă a fost câştigat de producătoarea filmului Ilegitim, Anamaria Antoci.

La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniştilor din cinematografie şi ale criticilor de film au mers către Fiul lui Saul / Saul Fia, distribuit în România de Transilvania Film.

Momente memorabile, atât pe covorul roşu, cât şi în cadrul Galei, au fost prilejuite de câştigătorii Premiilor Gopo pentru Întreaga Activitate (Valentin Uritescu) dar şi Întreaga Carieră oferit de Primăria Municipiului Bucureşti prin Creart (Ion Dichiseanu). Un premiu special i-a fost oferit şi pirotehnistului Constantin Petre.



Premiul publicului oferit de Carrefour România, pentru filmul românesc cu cel mai mare succes de box office în 2016 a fost împărţit de lungmetrajele: #Selfie69 (regia Cristina Iacob) şi Două lozuri (regia Paul Negoescu).

Nominalizările la Premiile Gopo 2017 au fost stabilite de un juriu format din 11 profesionişti din domeniu: Gabriel Achim (regizor), Oana Iancu (producător), Doru Ana (actor), Raluca Mănescu (scenarist), Tudor Mircea (operator), Nita Chivulescu (monteur) şi criticii de film: Dana Duma, Ileana Bîrsan, Andrei Şendrea, Dragoş Marin şi Doru Pop.

Câştigătorii Premiilor Gopo au fost decişi de aproximativ 500 de membri activi din industria cinematografică românească, printr-un sistem de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România.

Premiile sunt marcate cu bold.

Listă Premiilor Gopo, 2017

Cel mai bun film (lungmetraj)
Bacalaureat, producător Cristian Mungiu (Mobra Films), regia Cristian Mungiu
Câini, producător Marcela Ursu (42KM Film), regia Bogdan Mirică
Două lozuri, producător Dragoş Bucur (Actoriedefilm.ro), regia Paul Negoescu
Inimi cicatrizate, producător Ada Solomon (Hi Film Productions), regia Radu Jude
Sieranevada, producător Anca Puiu (Mandragora), regia Cristi Puiu

Cel mai bun regizor (lungmetraj)
Cristian Mungiu pentru filmul Bacalaureat
Bogdan Mirică pentru filmul Câini
Adrian Sitaru pentru filmul Ilegitim
Radu Jude pentru filmul Inimi cicatrizate
Cristi Puiu pentru filmul Sieranevada

Cel mai bun actor într-un rol principal (într-un film de lungmetraj ficţiune)
Adrian Titieni pentru rolul ROMEO din filmul Bacalaureat
Gheorghe Visu pentru rolul HOGAŞ din filmul Câini
Bogdan Dumitrache pentru rolul GEORGE din filmul Dublu
András Hatházi pentru rolul LUCIAN din filmul Orizont
Mimi Brănescu pentru rolul LARY din filmul Sieranevada

Cea mai bună actriţă într-un rol principal (într-un film de lungmetraj ficţiune)
Medeea Marinescu pentru rolul Monica din filmul 03.Bypass
Maria Drăguş pentru rolul Eliza din filmul Bacalaureat
Alina Grigore pentru rolul Sasha din filmul Ilegitim
Rodica Lazăr pentru rolul Andra din filmul Orizont
Dana Dogaru pentru rolul Nuşa din filmul Sieranevada

Cel mai bun actor într-un rol secundar (într-un film de lungmetraj ficţiune)
Petre Ciubotaru pentru rolul Viceprimar Bulai din filmul Bacalaureat
Vlad Ivanov pentru rolul Samir din filmul Câini
Adrian Titieni pentru rolul Victor din filmul Ilegitim
Şerban Pavlu pentru rolul Doctorul Ceafalan din filmul Inimi cicatrizate
Sorin Medeleni pentru rolul Tony din filmul Sieranevada

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar (într-un film de lungmetraj ficţiune)
Judith State pentru rolul SANDRA din filmul Sieranevada
Ana Ciontea pentru rolul TANTI OFELIA din filmul Sieranevada
Tatiana Iekel pentru rolul TANTI EVELINA din filmul Sieranevada
Cătălina Moga pentru rolul LAURA din filmul Sieranevada
Viorica Geantă Chelbea pentru rolul MĂTĂSICA din filmul Miracolul din Tekir

Cel mai bun scenariu (lungmetraj ficţiune)
Cristian Mungiu pentru filmul Bacalaureat
Bogdan Mirică pentru filmul Câini
Paul Negoescu pentru filmul Două lozuri
Radu Jude pentru filmul Inimi cicatrizate
Cristi Puiu pentru filmul Sieranevada

Cea mai bună imagine (lungmetraj)
Andrei Butică pentru filmul Câini
Pătru Păunescu pentru filmul Dublu
Marius Panduru pentru filmul Inimi cicatrizate
Oleg Mutu pentru filmul Orizont
Barbu Bălăşoiu pentru filmul Sieranevada

Cel mai bun montaj (lungmetraj)
Mircea Olteanu pentru filmul Bacalaureat
Roxana Szel pentru filmul Câini
Mircea Olteanu, Theo Lichtenberger pentru filmul Ilegitim
Cătălin Cristuţiu pentru filmul Inimi cicatrizate
Letiţia Ştefănescu, Ciprian Cimpoi pentru filmul Sieranevada

Cel mai bun sunet (lungmetraj)
Constantin Fleancu, Mircea Olteanu, Olivier Do Huu pentru filmul Bacalaureat
Sam Cohen, Sebastian Zsemlye, Hervé Buirette pentru filmul Câini
Ioan Filip, Dan Ştefan Rucăreanu pentru filmul Ilegitim
Dana Bunescu, Cristinel Şirli pentru filmul Inimi cicatrizate
Jean Paul Bernard, Filip Mureşan, Christophe Vintrignier pentru filmul Sieranevada

Cea mai bună muzică originală (lungmetraj)
Mircea Florian pentru filmul 03.Bypass
Codrin Lazăr, Sorin Romanescu pentru filmul Câini
Jean Paul Wall pentru filmul Dincolo de calea ferată
Flora Pop, Alin Zăbrăuţeanu pentru filmul Două lozuri
Cristian Lolea pentru filmul Orizont

Cele mai bune decoruri (lungmetraj ficţiune)
Vali Ighigheanu pentru filmul Afacerea Est
Simona Pădureţu pentru filmul Bacalaureat
Augustina Stanciu pentru filmul Câini
Cristian Niculescu pentru filmul Inimi cicatrizate
Cristina Barbu pentru filmul Sieranevada

Cele mai bune costume (lungmetraj ficţiune)
Elena Stozanova pentru filmul Câini
Mălina Ionescu pentru filmul Două lozuri
Dana Păpăruz pentru filmul Inimi cicatrizate
Carmen Cristea pentru filmul Miracolul din Tekir
Maria Pitea, Doina Răducuţ pentru filmul Sieranevada

Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură (lungmetraj ficţiune)
Nicoleta Toader, Andreea Dardea pentru filmul #Selfie 69
Gabriela Creţan pentru filmul Câini
Gina Dan, Ada Radu pentru filmul Două lozuri
Bianca Boeroiu, Domnica Bodogan pentru filmul Inimi cicatrizate
Stefanija Roso, Mojca Gorogranc pentru filmul Sieranevada

Cel mai bun film de debut (lungmetraj)
Câini (regia Bogdan Mirică)
Discordia (regia Ion Indolean)
Dublu (regia Catrinel Dănăiaţă)

Cel mai bun film documentar
Camera obscură, producător Liviu Mărghidan (Scharf Film), regia Gheorghe Preda
Doar o răsuflare, producători: Monica Lăzurean-Gorgan, Hanka Kastelicova, Alina David, Andra Radu (Manifest Film, HBO Europe), regia Monica Lăzurean-Gorgan
Imagini din vis, producători: Claudiu Mitcu, Sorin Luca, Monica Lăzurean-Gorgan (Wearebasca), regia Sorin Luca
În căutarea tatălui pierdut, producător Tudor Giurgiu (Libra Film), regia Ionuţ Teianu
Varză, cartofi şi alţi demoni, producători: Alexandru Iordăchescu, Şerban Georgescu, Heino Deckert (Kolectiv Film, Elefant Film, Ma.ja.de Filmproduktion), regia Şerban Georgescu

Cel mai bun scurtmetraj
4:15 PM Sfârşitul lumii, producători Adina Sădeanu, Cătălin Rotaru (Axis Media Production, Flama Booking) regia Cătălin Rotaru, Gabi Virginia Şarga
Mă cheamă Costin, producători Claudiu Mitcu, Ioachim Stroe, Robert Fiţa (Wearebasca), regia Radu Potcoavă
Ninel, producători Ada Solomon, Călin Peter Netzer (Parada Film), regia Constantin Popescu
Pipa, sexul şi omleta, producător Carla Fotea (UNATC "I.L.Caragiale" Bucureşti), regia Ana-Maria Comănescu
Proiecţionistul, producător Anda Ionescu (CitiZenit, Alien Film), regia Norbert Fodor

Tânără speranţă
Matei Lucaci-Grunberg pentru regia scurtmetrajului Oase pentru Otto
Anamaria Antoci pentru producţia filmului Ilegitim
Carla Fotea pentru producţia scurtmetrajului Pipa, sexul şi omleta
Ilinca Hărnuţ pentru rolul din Inimi cicatrizate
Lucian Teodor Rus pentru rolul din Inimi cicatrizate

Cel mai bun film european
Saul Fia / Fiul lui Saul (regia László Nemes), Distribuitor: Transilvania Film
Toni Erdmann (regia Maren Ade), Distribuitor: microFilm
La Isla Minima / Mlaştina (regia Alberto Rodríguez), Distribuitor: Transilvania Film
Hrútar / Rams / Despre oameni şi oi (regia Grímur Hákonarson), Distribuitor: Transilvania Film
En duva satt på en gren och funderade på tillvaron / A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence / Un porumbel cugetând pe o ramură (regia Roy Andersson), Distribuitor: Clorofilm

Gala Premiilor Gopo 2017 - ediţia a 11-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul: Centrul Naţional al Cinematografiei, Teatrul Naţional, Ministerul Culturii, Babel Communications

Co-producători: TVR 2 şi Radio România

Sponsori principali: Banca Transilvania, Audi România, Apa Nova Bucureşti, Carrefour România

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, MAC

Parteneri: IQOS, Empire, Melkior, Evidence, Intercontinental, Prosecco Bar, Nomad

Servicii profesionale furnizate de: PwC Romania

Parteneri media: Zile şi Nopţi, Cinemap, News.ro, Viva, Unica, A List Magazine, Cinemagia, All About Romanian Cinema, Cinefan, Scena 9, Ziarul Metropolis, Bucharest City App, LiterNet
Partener de monitorizare: Media Trust

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus