Nu sunt prea multe căi prin care tinerii muzicieni pot accede către o carieră internaţională, de fapt, niciodată nu au fost. Una este cea a concursurilor de înalt nivel: unele dintre ele sunt cu adevărat o rampă de lansare în viaţa mare de concert. Alta, este cea a Providenţei: să fii ascultat de persoane care ar putea lua o decizie potrivită, care ar putea să te programeze într-un concert, de pildă, sau te-ar putea recomanda unui manager dintr-o agenţie mare. Şi, în fine, să intri între artiştii unei case de discuri, direct interesată să-şi vândă produsele, deci, să-şi promoveze muzicienii.
Sunt însă destul de rare cazurile când un tânăr muzician ajunge în atenţia lumii internaţionale fără a fi câştigat concursuri de mare calibru. Dar sunt şi astfel de cazuri şi despre două asemenea cazuri găsiţi detalii în continuare.
Pianistul Jan Lisiecki - Chopin şi un copil-minune
S-a născut la Calgary, în Canada, pe 23 martie 1995 - tocmai a împlinit, deci, 22 ani. Provine, după sugerează şi numele, dintr-o familie plecată din Polonia şi acest lucru a fost, se vede, definitoriu pentru parcursul său muzical. Pentru că în patria părinţilor săi a cunoscut consacrarea: avea doar 13 ani în 2008, când a fost invitat să cânte Concertul nr.2 de Chopin la festivalul polonez "Chopin şi Europa sa" (un festival de înalt nivel, cu oaspeţi de talia Festivalului Enescu). Un an mai târziu, a cântat la Varşovia şi Concertul nr.1 de Chopin. Înregistrările ambelor concerte au fost puse pe un disc editat de Institutul Fryderyk Chopin din Varşovia. Iar discul a primit reacţii entuziaste la nivel internaţional în prima jumătate a anului 2010; în octombrie 2010 (să nu uităm, Lisiecki avea doar 15 ani!), tânărul pianist semna un contract de exclusivitate cu o celebră casă de discuri, Deutsche Grammophon. Până în prezent, Deutsche Grammophon a lansat patru discuri purtând semnătura lui Jan Lisiecki.
Cel mai nou disc a apărut pe 10 martie 2017 şi cuprinde lucrări pentru pian şi orchestră de Frédéric Chopin, însă acele opusuri mai puţin cunoscute publicului larg decât celebrele concerte pentru pian şi orchestră: Andante spianato şi Marea poloneză briantă op.22, Rondo à la Krakoviak op.14, Variaţiuni op.2 pe tema La ci darem la mano din opera Don Giovanni de Mozart, Fantezia op.13 pe teme poloneze. Înregistrările au fost realizate alături de Orchestra Elbphilharmonie a Radiodifuziunii din Hamburg, sub bagheta dirijorului polonez Krzysztof Urbanski. Discul este completat de o nocturnă de Chopin pentru pian solo.
Jan Lisiecki a fost un copil-minune, pentru că doar astfel poate fi explicată maturitatea sa interpretativă şi tehnica strălucitoare pe care o are nativ. Unul dintre precedentele sale discuri cuprindea integrala studiilor pentru pian de Chopin: doar un adolescent-minune de 18 ani ar fi putut să obţină o versiune atât de spectaculoasă, artistic şi tehnic, a dificilelelor studii chopiniene.
La 21 ani, câţi avea când a înregistrat ultimul său disc, Lisiecki avea în faţă provocări importante: să arate că a depăşit cu bine stadiul copilului-minune (şi ştim câte talente s-au pierdut după anii de copil-minune), să arate că este un artist matur, capabil să impresioneze nu neapărat prin vârsta sa fragedă, ci prin realizările sale artistice. Legătura lui Lisiecki cu Chopin e definitorie, însă el nu a mai revenit la concertele pentru pian şi orchestră, ci şi-a dorit să abordeze acest repertoriu despre care reprezentaţii Deutsche Grammophon spun că nu prea mulţi dintre artiştii lor l-au abordat. O viziune prudentă pentru Lisiecki, dar câştigătoare pentru toată lumea: publicul are acces la noi înregistrări cu acest repertoriu foarte frumos şi spectaculos, casa de discuri îşi îmbogăţeşte repertoriul, pianistul punctează o experienţă nouă.
Jan Lisiecki nu este tipul de artist care poate atrage prin excentricităţi; el este un pianist care impresionează prin frumuseţea sunetului, echilibrul concepţiei, naturaleţe şi o tehnică strălucitoare pusă doar în slujba servirii sensului muzical. Ceea ce se poate uşor descoperi la audiţia noului săi disc Chopin, disc difuzat la Radio România Muzical şi posibil de reascultat oricând pe site-ul proiectului Discurile anului 2017 (click aici).
Vanessa Benelli Mosell, Stockhausen şi Rahmaninov
Cu un alt temperament şi figură artistică este pianista italiană de 29 ani Vanessa Benelli Mosell, care în 24 februarie 2017 şi-a lansat al treilea său disc pentru casa londoneză Decca. Vanessa Benelli Mosell - nu doar o tânără blondă cu alură de fotomodel, ci o pianistă ambiţioasă, care încă de la 7 ani era acceptată, cu dispensă, la Academia Internaţională de Pian de la Imola; ulterior a studiat la Moscova, la Conservatorul Ceaikovski, cu Mihail Voskresensky şi la Colegiul Regal de Muzică din Londra, cu Dmitri Alekseev. A apărut pe scene importante din Europa; cariera ei a dobândit însă o nouă anvergură după ce şi-a găsit o marcă proprie, aceea de a fi pianista care interpretează muzica lui Karlheinz Stockhausen. În 2015 şi 2016, sub semnătura pianistei Vanessa Benelli Mosell au apărut două discuri pe care regăsesc lucrări de Karlheinz Stockhausen, care este considerat unul dintre marii compozitori ai secolului XX, un creator de avangardă. Iar interesul Vanessei Benelli Mosell pentru muzica lui Stockhausen nu este de dată recentă; compozitorul s-a stins din viaţă în 2007 şi tânăra pianistă studiase deja sub îndrumarea lui.
Însă Vanessa Benelli Mosell a fost conştientă că marea încercare este abordarea repertoriul cult consacrat; şi a înregistrat Concertul nr.2 pentru pian şi orchestră de Serghei Rahmaninov, unul dintre cele mai cunoscute concerte pentru pian, alături de Orchestra Filarmonicii din Londra, sub bagheta dirijorului ucrainean Kirill Karabits. Discul este completat de o altă lucrare de Serghei Rahmaninov: Variaţiunile op.42 pentru pian solo pe o temă de Corelli.
Vanessa Benelli Mosell nu a studiat doar muzica rusă la Conservatorul Ceaikovski, ci şi limba rusă şi afirmă că i se pare dificil de înţeles muzica rusă dacă nu cunoşti şi limba rusă. Cu siguranţă, a fi învăţat alături de maeştri ruşi ai pianului este un mare avantaj în abordarea Concertului nr.2 de Rahmaninov. Vanessa Benelli Mosell merge pe urmele altor pianişti consacraţi, cu o versiune echilibrată, foarte strălucitoare tehnic, poate un pic mai rece decât ne-am fi aşteptat, însă valabilă muzical. Şi rămâne la fel de convingătoare şi în dificilele Variaţiuni pe o temă de Corelli.
Noul disc al Vanessei Benelli Mosell poate fi ascultat oricând pe site-ul proiectului Discurile anului 2017 (click aici).