Simetrii şi contemplare - Testről és lélekről / Despre trup şi suflet

Un film îţi cade bine sau nu. Sigur, contează şi aşteptările pe care le ai, criteriile, sensibilitatea, abilitatea de a sesiza "sufletul poveştii", un gest, o intonaţie, o privire, o tăcere. O mişcare (sau o imobilitate) de aparat. O ambianţă creată şi de muzică. Un semiton. Şi, nu mai puţin, filmele din repertoriul cinematografelor pe care le frecventezi. Ori din play list-ul personal. Entuziasmul privitorului - atunci când e şi atâta cât mai e - se hrăneşte mai cu seamă din bucuria de a descoperi aceeaşi căutare, acelaşi ideal. În Testről és lélekről / Despre trup şi suflet, idealul este comuniunea sau "iubirea cea mare" pe care numai neatenţia şi graba noastră ne determină să-l considerăm o "vechitură", o "racilă" a unor timpuri deloc pragmatice. În fond, pragmatismul (ca şi meseria de măcelar sau de lucrător într-o măcelărie, asemenea personajelor filmului) nu ţine de o epocă sau alta. Întotdeauna au existat deopotrivă "păguboşi" (greu adaptabili) şi "profitori". Întotdeauna "păguboşii" - "o specie existentă în toate seminţiile" (Miron Radu Paraschivescu) hotărâtă să nu se adapteze la viaţă într-un mod pragmatic - au fost în minoritate. Eroismul lor, patetic şi frumos, le oferă un rar privilegiu: acela de a-şi alege, ca printr-o sită, destinul.


Atipica poveste de dragoste regizată de Ildiko Enyedi în A.D. 2017 transmite o emoţie extrem de puţin populară, o insinuare a unei stări de asceză (ca pregătire) fără de care nu poţi primi întreaga bucurie a întâlnirii cu "sufletul-pereche". Drumul spre asceză e presărat şi aici cu capcane pe care unii le-ar numi "frumuseţe străină" (o fostă iubită - în cazul lui; fantasme soppy sau erotic-hardcore - în cazul ei). Şi, tot capcană, gândul că eşti stăpân absolut pe propriul trup, că sufletul nu există, că-ţi poţi face felul atunci când ceea ce ţi se-ntâmplă nu-ţi vine la socoteală. La final, cei doi îndrăgostiţi trăiesc pentru întâia oară serenitatea pe care, fiecare dintre ei, o cunoscuse în vis doar. Acelaşi vis, aveau să descopere, în care el e un cerb, iar ea o căprioară ce se adapă din apa unui pârâu, într-o zi geroasă de iarnă. Şi ce frumoasă simetrie: el cu braţul stâng paralizat, este ocrotit de ea, cu braţul stâng bandajat după tentativa (eşuată) de sinucidere. Din prea multă dragoste, fireşte. Poate prea convenţional condus către happy end, Testről és lélekről / Despre trup şi suflet mi-a amintit de mirarea şi necuvintele versurilor lui Nichita Stănescu: