Teströl és lélekröl / On Body and Soul este o poveste frumoasă despre autopsia unui sentiment inepuizabil - iubirea -, plasată într-un abator. Naturalismul cadrelor care șochează prin brutalitatea cu care sângele vitelor tăiate e împroșcat direct în ochii spectatorului se împletește cu duioșia stranie a celor două personaje centrale ale filmului: un el și o ea. (atenție, sunt niște spoilere în continuare, dar nu prea contează, filmul e mult mai mult decât doar povestea sa).
El este managerul acestui abator, ea e nou venită în funcția de inspector de calitate. În urma unui eveniment neplăcut care are loc, toți angajații sunt supuși unui test psihologic pentru găsirea vinovatului. Una dintre întrebările la care trebuie să răspundă este: ce ai visat noaptea trecută? Moment în care aflăm că cei doi protagoniști, visează același lucru: el se visează cerb, ea se visează căprioară. Suspectați de faptul că ar putea fi o glumă, cei doi sunt aduși laolaltă și își ascultă răspunsurile unul altuia.
În măsura în care suntem lăsați să urmărim povestea din viața de zi cu zi a celor doi, filmul ne oferă și o înfățișare cât se poate de reală și frumoasă a viselor lor. Din momentul în care realizează că visează același vis, între cei doi se înfiripă un soi de poveste pe care am putea-o plasa la capitolul romantism cu aceeași ușurință cu care încerci să-ndeși o geacă de iarnă într-un bagaj arhiplin. Pentru că deși este o poveste de dragoste, este povestea de dragoste a doi oameni cu un fel de incapacitate de-a se calibra la o realitate concretă în care, să spunem, doi oameni se îndrăgostesc, iau cina împreună, fac dragoste, se trezesc dimineața, mănâncă micul dejun și apoi așteaptă surescitați un mesaj pe Whatsupp: când ne mai vedem?
Mária, protagonista filmului, este un copil într-un corp de adult. Cu o viața supusă unor gesturi aritmetice în care ordinea domnește, într-o discordanță totală cu realitatea palpabilă față de care pare un fel de intrusă, ea este conturată într-un mod iscusit printr-o biografie vizuală care îl face pe spectator să îi devină familiară, să aibă impresia că o înțelege și că o cunoaște. Pentru toți ceilalți angajați pare un extraterestru, însă tocmai această bizarerie căutată este ceea ce îl fascinează pe Endre, managerul abatorului. "Beteșugul" ei constă în incapacitatea de-a se rarcoda la normele sociale impuse, al lui - un braț paralizat.
Cu o memorie uriașă și extrem de dezvoltată care o ajută, prin intermediul păpușilor, să retrăiască toate dialogurile pe care la are la abator cu Endre, Máriei îi este greu să descifreze viața, așadar merge la pediatrul care o cunoaște de când era mică și care o sfătuiește că e timpul să găsească un terapeut pentru adulți. Refuză. Pentru că Mária chiar este un copil într-un corp de adult. Un copil pentru care atingerea fizică e dificilă, ba chiar imposibilă. Un copil care nu se sperie de sângele unui abator. Un copil care nu știe ce înseamnă o relație amoroasă. Un copil care n-a ascultat niciodată muzică. Un copil care nu are telefon. Un copil sârguincios, care se străduiește din răsputeri să reacționeze la semnalele unei lumi pe care nu poate să o asimileze. Un copil care se îndrăgostește când află că un altul îi visează visele. Dar nu știe ce să facă cu ceea ce simte. Un copil fatalist care în momentul în care află că nu e iubit, comite un gest aproape catastrofal. Oamenilor le e frică de pleonasme în teatru și film. Nu poți să plângi și să ai și viori pe fundal. Și totuși cadrul în care Laura Marling se aude din casetofon, în timp ce ea își taie venele pentru că a fost refuzată, e înduioșător, tragic, puternic.
Telefonul care castrează acest gest extrem și decisiv vine cu o bucurie a spectatorului asemănătoare unui cum ar fi fost dacă Cehov ar fi avut îngăduința ca în actul trei, să-l facă pe Lopahin să o ceară pe Varia în căsătorie. Povestea de iubire își găsește sfârșitul într-un mic dejun cotidian, simplu, în care cei doi realizează că visele de noapte s-au transformat într-o realitate în care cerbul și căprioara s-au regăsit și ascultă știrile la radio. Apoi merg la muncă. Vitele mor în continuare. La abator miroase a sânge. Dar vine seara și somnul are gust de viață când se prelungește într-o îmbrățișare lungă cât un vis.
Notă: Titlul e un citat din Salman Rushdie, Seducătoarea din Florența.
Descarcă catalogul aperiTIFF 2022 aici.