Festivalul Naţional de Teatru continuă să aducă în faţa publicului alte nume importante ale regiei. Tompa Gábor este prezent cu două spectacole: Medeea-cercuri după Euripide (Novisadko Pozoriste) şi Casa de pe graniţă de Slawomir Mrozek (Teatrul Naţional Radu Stanca, Sibiu). În primul, regizorul propune o meditaţie despre singurătate şi alienare. Pornind de la un text antic, este adusă în faţa noastră tragedia omului contemporan. Casa de pe graniţă vorbeşte despre consecinţe ale evenimentelor istorice în viaţa omului simplu, supus acestora fără nici un mijloc de scăpare. Într-un spectacol despre constrângerile civilizaţiei, Tompa Gábor creează o lume caricaturală dusă până la grotesc. Regele Cymbeline de Shakespeare (Teatrul German de Stat, Timişoara) poartă semnătura lui Alexander Hausvater, regizor recunoscut ca neconformist, cu o predispoziţie spre un teatru al simţurilor generat de energiile actorilor. Un spectacol care schimbă destinul luminos al regelui shakespearean. Liviu Ciulei revine în festival, alături de Marcel Iureş şi trupa Teatrului Bulandra, în Henric al IV-lea de Pirandello. Un spectacol tulburător despre tinereţea pierdută, o iubire ratată, o viaţă trăită între zidurile unui palat. Vlad Massaci pe textul lui Edmond Rostand, Romanţioşii, brodează un spectacol la Casandra, menit să evidenţieze talentul studenţilor-actori. Un regizor care în ultimele stagiuni a montat foarte multă dramaturgie contemporană, face ca o piesă clasică să strălucească prin ritmul şi tinereţea interpreţilor. Spectacolul Teatrului Foarte Mic pe un text de şi în regia Gianinei Cărbunariu, mady-baby.edu este un exemplu de asumare a realităţii imediate. Tânăra regizoare crede în sensul teatrului de a fi un discurs credibil şi direct, cu semnificaţie socială sau politică.
În România, numele lui Yuriy Kordonskiy (elev al lui Lev Dodin) este legat de câteva spectacole-eveniment montate la Bulandra: Unchiul Vanea de Cehov, Căsătoria de Gogol, Sorry de Aleksandr Galin. Inimă de câine după nuvela lui Mihail Bulgakov va fi prezent în cadrul Festivalului Naţional de Teatru la secţiunea Spectacole invitate. Recenta premieră a Teatrului Naţional din Bucureşti este un prilej pentru Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Marius Manole de a oferi adevărate recitaluri actoriceşti. Suntem martorii unui experiment ştiinţific prin care un câine va fi transformat în om. Un spectacol construit pe trimiteri directe la istoria comunismului.
Miercuri, 9 noiembrie 2005
12.00 - Teatrul ACT
Lansare de carte: Mnemosina, bunica lui Orfen de Cătălina Buzoianu (Fundaţia „Camil Petrescu" - Revista „Teatrul Azi"). Participă: Cătălina Buzoianu, Sanda Manu şi Marina Constantinescu.
18.00 - Teatrul Foarte Mic
mady-baby.edu de Gianina Cărbunariu, regia: Gianina Cărbunariu
(Teatrul Mic, Bucureşti)
19.00 - Teatrul Odeon
Medeea-circles, după Euripide, regia: Tompa Gábor
(Novisadko Pozorište)
22.00 - Teatrul Odeon
Medeea-circles, după Euripide, regia: Tompa Gábor
(Novisadko Pozorište)
19.00 - Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, Sala "Liviu Rebreanu"
Inimă de câine, după Mihail Bulgakov, regia: Yuriy Kordonskiy - Spectacol invitat
(Teatrul Naţional "I.L.Caragiale", Bucureşti)
22.00 - Studioul Casandra
Romanţioşii de Edmond Rostand, regia: Vlad Massaci
(Studioul Casandra, Bucureşti)
Joi, 10 noiembrie 2005
18.00 - Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, Sala "Camil Petrescu"
Cymbeline de W. Shakespeare, regia: Alexander Hausvater
(Teatrul German de Stat, Timişoara)
19.00 - Teatrul Odeon
Casa de pe graniţă de Slawomir Mrozek, regia: Tompa Gábor
(Teatrul Naţional "Radu Stanca", Sibiu)
19.00 - Teatrul "Bulandra", Sala Izvor
Henric IV de Luigi Pirandello, regia: Liviu Ciulei
(Teatrul "Bulandra", Bucureşti)
22.00 - Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, Sala "Camil Petrescu"
Cymbeline de W. Shakespeare, regia: Alexander Hausvater
(Teatrul German de Stat, Timişoara)
22.00 - Teatrul Foarte Mic
mady-baby.edu de Gianina Cărbunariu, regia: Gianina Cărbunariu (Teatrul Mic, Bucureşti)
22.00 - Teatrul Odeon
Casa de pe graniţă de Slawomir Mrozek, regia: Tompa Gábor
(Teatrul Naţional "Radu Stanca", Sibiu)
Notă: Ascultaţi spotul audio al Festivalului Naţional de Teatru 2005
Semnal FNT 2005