Soarele ieşea din ce în ce mai mult, noi înaintam încet, dar sigur. Am ajuns în Roşiori şi am schimbat spre Alexandria. Se simţea oboseala, dar era combătută de o energie care ieşea de undeva din adâncuri. Ştiam că la capăt de linie va fi şi mai cald - dar căldura va fi direct proporţională cu energia puştilor care vor umple străzile oraşului.
Aveam dreptate. Şi în câteva minute, la orice număr de taxi sunai, îţi spuneau că nu mai au maşini. Veneau cei frumoşi.
Conciato. Se simţea ca acasă. După o masă bună, ne-am îndreptat spre Casa de Cultură.
Înşiruirea aceasta de acţiuni pare oarecare. Nu şi în perioada asta. Am ajuns, am dormit, am mâncat, am mers acolo - dar imaginează-ţi încărcătura emoţională. Mi-e greu să fiu obiectivă atunci când vine vorba de Ideo Ideis. Dacă eşti un puşti pasionat de teatru, e un fenomen cu care creşti, fie că ai luat parte la experienţa asta, fie că ai auzit numai - e acolo. În momentul în care vii / revii la Alexandria, lucrurile astea simple se schimbă. Devii aproape magnetic. E o energie aparte. E plăcut. Revezi oameni şi îi strângi în braţe de parcă ţi-ai revedea familia.
Festivitatea de deschidere. Se dă drumul în sală. Inima începe să bată diferit. Logo-ul stă, ca în fiecare an, pe fundalul de scenă şi când treci prin faţa proiectorului parcă treci printr-un portal. Îţi găseşti locul în sală şi aştepţi momentul ăla. Nimeni nu vorbeşte despre el, dar cu toţii ştiu că va veni. Chiar şi cei care vin pentru prima oară.
E aici. Începe imnul. Fiori. Sala e plină. Sala asta plină se ridică şi cântă The beautiful ones. Ştiu cu toţii că e despre ei.
Ideo Ideis 12 a început, oficial. 12 ani de festival de teatru tânăr, într-un oraş fără teatru. Povestea se scrie continuu. Pas cu pas, idee cu idee. Aşa o voi urma şi eu, pentru al şaselea an. Pot să zic că am nimerit aici fix în mijlocul plăcerilor...
Ziua doi vine cu ateliere, întâlniri şi spectacole. Aruncă un ochi aici pentru program, iar de prinzi vreme, rupe-te măcar o zi şi vino să simţi cum e.