Ferpectul compus - Crimen Ferpecto

Dacă la capitolul nivel de trai nu stăm prea bine, la capitolul Alex de la Iglesia, regizor-cult spaniol, ignorat aproape complet pe la noi dar adorat prin alte părţi, stăm cel puţin la fel de prost. Caramba, omul face film de vreo 15 ani fără ca măcar unul să ajungă pe marile ecrane româneşti. Până acum.

Crimen Ferpecto, ultimul opus semnat de un Iglesia cu gândul mai mult ca oricând la Hitchcock, e o comedie neagră cu puternice (chiar zdrobitoare) accente satirice la adresa consumatorilor. De orice şi de oriunde... Cam ca şi celelalte filme semnate Iglesia: fie că dă în superficialitate (Accion Mutante), fie că pune cruce Apocalipsei (El Dia de la Bestia), fie că şterge pe jos cu conceptul de „vecini cumsecade" (La Comunidad) sau face praf televiziunea (Muertos de Risa), spaniolul e, de obicei, nemilos. Excepţiile ar fi Perdita Durango, poem violent şi decadent şi 800 Balas, omagiu tandru adus lui Sergio Leone, iar excepţiile...

Revenind la Crima ferpectă... Rafael, un macho de Madrid este angajatul emblemă al raionului de dame din YeYo's, un mall aflat veşnic în reduceri. Angajat e puţin spus - omul practic trăieşte (casă, masă, tot tacâmul) în mall. Ba mai mult, noaptea petrece cu vânzătoarele. Tot ce-ar mai dori pentru ca lucrurile să fie ferpecte ar fi şefia respectivului raion. Don Antonio, responsabilul mai în vârstă, mai antipatic şi mai gay de la compartimentul bărbătesc îşi doreşte exact aceeaşi poziţie. Deşi Rafa are angajatele de partea lui, patronii îl aleg pe Antonio, susţinut de vânzări. Agonia lui Rafa e de scurtă durată: Don Antonio moare degrabă şi în mare taină, lăsându-i raionul şi propriu-i cadavru pe mână. Lucrurile par să se îndrepte, doar că există un martor. O femeie. Şi nu, nu din cele pe care le invita noaptea la cină. Dimpotrivă...

Cam atât despre subiect - restul trebuie savurat pe îndelete în sala de cinema. Iar măiestria cu care Iglesia amestecă, frenetic şi bunuelian, noir-ul, policier-ul şi comedia, charisma interpreţilor principali (Guillermo Toledo & Monica Cervera), stilul inimitabil al vechiului colaborator şi scenarist Jorge Guerricaechevarria plus muzica „bernardherrmanească" a unui cel puţin la fel de vechi tovarăş, Roque Banos, ar trebui să fie motive suficiente pentru a nu rata unul din filmele anului. De fapt, ar fi chiar o crimă să-l ignoraţi...