Ryna, cîştigătoarea de la capătul lumii

Cottbus, o zi obişnuită de festival. Un public apatic, profesionişti ai festivalurilor sau cinefili împătimiţi încep să privească absenţi povestea Rynei, fată a cărei existenţă se desfăşoară în spaţiul închis dintre ape, într-un sat din Deltă. Filmul intră prin cotloanele vieţii unei adolescente, terorizată de un tată autoritar, care-i neagă pînă şi feminitatea, tunzînd-o regulat şi aruncîndu-i rochiile. Prima reacţie pe care o simţi venind din partea publicului este o oarecare nelinişte, un freamăt în faţa unui lucru încărcat de exotism local, dar ale cărui asperităţi încep să zgîrie retina atît de mîngîiată de confort vizual a spectatorului occidental. Dacă totul s-ar fi oprit aici, probabil că filmul ar fi fost o peliculă oarecare, proiectată într-un festival oarecare. Proiecţia însă îşi urmează cursul şi ceea ce părea doar un film cu o puternică cromatică locală devine povestea unei evadări, a luptei crîncene, sîngeroase pentru desprinderea din iţele autorităţii paterne. Ryna începe să rupă păienjenişul de minciuni, încearcă să găsească fisura din carapacea lumii în care este prizonieră, iar publicul începe supus să o ur-meze. În acest punct devine perceptibilă şi mîna regizorală a Ruxandrei Zenide, în intuiţia cu care reuşeşte să aducă o poveste de la capătul lumii, străină de experienţa unei existenţe comode, răsfăţată de fast-food-uri vizuale şi existenţiale, în zona de interes a spectatorului. Este momentul în care încordarea publicului devine o realitate a proiecţiei iar reacţiile sale viscerale, provocate de experienţele extreme ale eroinei, se strîng ca într-un spasm.

Povestea eroinei continuă, lupta cu himerele tatălui devine suportul pe care creşte ca o excrescenţă cumplită, durerea şi trauma fizică a violului - boala sangvină a eroinei este o metaforă a suferinţei fizice, a pierderii vitalităţii.

Tatăl sever şi autoritar, în aparenţă iubitor, îşi vinde fiica pentru un pumn de alte iluzii. Dar tocmai aici, sub acest edificiu şubred al dragostei paterne, Ryna găseşte crevasa prin care fuge spre o altă lume poate cu nimic mai bună decît cea din care a plecat.

Este momentul unei totale reconsiderări a poveştii şi a simbolisticii sale; drama fetei se transformă în drama invidului prizonier într-o lume totalitară, hrănit cu porţii gigantice de minciuni ideologice şi cu firimituri de iluzii. Premiul Special al Juriului de la Festivalul Filmului Est-European a răsplătit tocmai acest efort de a face vizibilă o dramă istorică prin fereastra unei căsuţe din Deltă.

Mulţi dintre criticii prezenţi la festival s-au întrebat de ce sunt atît de puţine femei în filmul unei regizoare. La o simplă contabilizare sunt doar patru eroine, faţete posibile, proiecţii virtuale în diferite secvenţe de timp ale Rynei. Răspunsul este relativ simplu: filmul Ruxandrei Zenide nu este consemnarea unei bătălii psihologice, pe frontul emancipării feministe, ci tragedia unei perioade, o bucăţică de istorie vizibilă prin existenţa unei fete oarecare, de la capătul lumii.

La sfîrşitul proiecţiei am simţit sala încordată ca un arc, poate nu mîngîiată şi răsfăţată în orgoliile sale de specialişti într-ale cinema-ului, ci atinsă de magia suferinţei. Şi asta înseamnă enorm pentru o regizoare debutantă.