La Gală vor participa actorii Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, regizorul Cristian Mungiu, alături de alţi membri ai distribuţiei şi ai echipei filmului şi va fi urmată, de la ora 20:30, de proiecţia filmului 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, remasterizat cu ocazia aniversării.
Pe toată durata festivalului, cele mai aşteptate filme româneşti ale toamnei cinematografice vor fi prezentate la Cinema Muzeul Ţăranului, în cadrul secţiunii În avanpremieră, fragmente din aceste filme putând fi urmărite deja online în spotul de prezentare al secţiunii.
Secţiunea propune câte un spectacol de film românesc în fiecare seară de festival, prezentând în avanpremieră cele mai recente filme româneşti premiate în festivaluri: Soldaţii şi Pororoca (premii la San Sebastian), Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor (premii la Sarajevo), Antonio şi Catarina (Locarno) sau Scurtcircuit (Shanghai). Toate proiecţiile au loc în prezenţa echipelor filmelor.
Cel mai nou film al lui Constantin Popescu, Pororoca, favoritul criticilor la festivalul de la San Sebastian, a fost recompensat în nordul Spaniei cu Premiul pentru cel mai bun actor acordat lui Bogdan Dumitrache. Distribuit în România de Bad Unicorn, filmul spune povestea lui Tudor şi a Cristinei a căror fiică este dată dispărută.
Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor este primul lungmetraj realizat de actorul Emanuel Pârvu. Filmul a fost recompensat cu Premiul pentru regie şi Premiul pentru cel mai bun actor (Şerban Pavlu) la Festivalul Internaţional de la Sarajevo şi aduce pe ecrane povestea unui tată care caută cea mai bună cale de a rămâne alături de fiica sa. Tot film de debut în lungmetraj este şi Mariţa, semnat de regizorul Cristi Iftime, prezent la Cannes în 2012 cu scurtmetrajul Tabăra din Răzoare. Pentru Mariţa, Iftime a câştigat premiului criticii FEDEORA la Festivalul de la Karlovy Vary în 2017. Filmul povesteşte re-întâlnirea unui tată cu fiul şi fosta familie în preajma Revelionului şi îi are ca protagonişti pe Adrian Titieni, Alex Potocean şi maşina Dacia 1300, fiind un road-movie autentic.
Scurtcircuit, în regia lui Cătălin Saizescu, a fost prezentat în premieră mondială în competiţia festivalului de film de la Shanghai şi recunoscut la festivalul din China pentru realizare artistică deosebită şi aduce pe ecran o poveste inspirată de drama petrecută în 2010 la maternitatea Giuleşti.
Românca Cristina Haneş semnează regia producţiei portugheze Antonio şi Catarina, proiectată în premieră la prestigiosul festival de la Locarno, unde a primit Marele premiu Pardino d'Oro. Filmul narează într-o maniera simplă, dar plină de poezie şi intensitate, relaţia dintre un bărbat vârstnic şi claustrofob şi o tânără care aduce un strop de tinereţe şi curiozitate în viaţa lui.
În program se regăseşte şi unul dintre cele mai aşteptate filme ale toamnei - Soldaţii. Poveste din Ferentari, producţie premiată la San Sebastian cu Menţiunea Specială a Juriului Premios Sebastiane, secţiune dedicată filmelor LGBTI şi selecţionat la Festivalul de la Toronto. Filmul constituie debutul în lungmetraj al regizoarei şi actriţei de origine sârbă Ivana Mladenovic (Când se stinge lumina, Inimi Cicatrizate) - debut care îl are protagonist pe Adrian Schiop în dublă calitate, de actor şi scriitor al romanului de la baza ecranizării.
Secţiunea se va deschide cu o proiecţie inedită pentru publicul românesc - a unui film work-in-progres intitulat În pronunţare, debutul Mihaelei Popescu, care îi are ca protagonişti pe Cuzin Toma şi Dorotheea Petre, premiată la Cannes în 2006, pentru rolul Evei din filmul Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii.
Regizoarea de origine română Alexandra Bălteanu, a studiat film în Germania, iar Vânătoare este proiectul ei de absolvire, fiind deja proiectat în circuitul festivalurilor renumite precum San Sebastian (2016) sau Saarbrücken, unde a primit premiul pentru regie.
Tot la Cinema Muzeul Ţăranului este programat şi cel de-al şaptelea film regizat de Dan Chişu, Aniversarea, care va fi prezentat în curând în competiţia oficială de la Varşovia. Aniversarea este ultimul film în care a jucat regretatul actor Mircea Albulescu.
Un alt debut impresionant programat în festival este Un pas în urma serafimilor, în regia lui Daniel Sandu, film bazat pe experienţa regizorului într-un seminar teologic. Distribuit în România de Microfilm, lungmetrajul lui Daniel Sandu îl are în distribuţie pe Vlad Ivanov alături de o serie de actori tineri promiţători, ca Ştefan Iancu sau Ilie Dumitrescu Jr.
Anul acesta festivalul propune şi o sesiune de scurtmetraje, în care, alături de Chers Amis, în regia lui Valeriu Andriuţă (short film corner la Cannes) şi Haine negre de Octav Chelaru (în competiţie la Locarno), va fi proiectată o serie de patru filme de scurtmetraj finanţate de către partenerul Les Films de Cannes à Bucarest, BRD, în cadrul unei competiţii lansate la ediţia precedentă a festivalului.
Nu în ultimul rând, săptămâna de film românesc din cadrul festivalului se încheie cu o proiecţie specială dedicată câştigătorului Premiului Un Certain Regard din 2005, Moartea domnului Lăzărescu, în prezenţa echipei, proiecţie prilejuită de relansarea filmului pe DVD.
Les Films de Cannes à Bucarest continuă demersul iniţiat în ediţii anterioare de a sprijini o serie de proiecte ale unor asociaţii non-guvernamentale din România, prin proiecţii speciale ale căror încasări vor fi donate acestora.
Încasările de la proiecţia aniversară a filmului 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile vor fi donate Asociaţiei Ovidiu Ro, care militează pentru şcolarizarea copiilor de la cele mai fragede vârste, cele de la proiecţia filmului Vânătoare vor fi direcţionate către Asociaţia pentru drepturile animalelor Dog Rescue, cele de la Moartea domnului Lăzărescu vor merge către Asociaţia Dăruieşte viaţă, pentru proiectul primei clinici integrate de oncologie şi radioterapie de la Spitalul de Copii Marie Curie, iar duminică 22 octombrie 2017 va avea loc o proiecţie specială cu Amintiri din Epoca de Aur, partea 1, ale cărei încasări vor merge la asociaţia ActivRandom pentru susţinerea persoanelor cu statut de refugiat.
Dacă vă simţiţi apropiat de oricare din aceste cauze, sunteţi invitat să le susţineţi prin prezenţa la proiecţii şi prin donaţii suplimentare pe care le veţi putea face direct în conturile acestor asociaţii, prin intermediul unor formulare specifice puse la dispoziţie la proiecţii.
Programul complet al festivalului poate fi consultat pe filmedefestival.ro iar biletele sunt disponibile în reţeaua Eventbook.
***
Festivalul este prezentat de Orange România, partener de tradiţie al evenimentului.
Susţinut de: BRD Groupe Société Générale
Maşina oficială a festivalului: Renault
Cu sprijinul: Catena, Apa Nova, Groupama Asigurări, Silva, TASTEmakers
Cafeaua oficială a festivalului: Nespresso
Ediţia a opta a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop şi este realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti.
Les Films de Cannes à Bucarest este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Centrul Naţional al Cinematografiei şi finanţat în cadrul Programului cultural Bucureşti Oraş participativ de către Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB, cu sprijinul SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques şi al Institutului Cultural Român.
Parteneri: China Roc Pictures, Hotel Mercure, S.E.R.V.E, UPS, PiArt Vision, Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
Parteneri media: Europa FM, TVR, Zile şi Nopţi, Cinemap, Glamour, VIVA!, ELLE, News.ro, A List Magazine, Observator Cutural, Scena9, Agerpres, LiterNet, The Institute, Cinemagia, Movie News, AaRC, Cinefan, Umblat.ro, Urban.ro
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Ediţiile din cele 7 oraşe sunt realizate cu susţinerea: Braşov - proiect cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov, Cluj-Napoca - proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca şi cu susţinerea Asociaţiei Suedia, Sibiu - în parteneriat cu ASTRA Film Festival, Arad - cofinanţat de Centrul Municipal de Cultură Arad, Timişoara - cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara, Casei de Cultură a Municipiului Timişoara şi Filarmonicii Banatul, Iaşi - cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi şi al Ateneului din Iaşi şi la Suceava - cu sprijinul Primăriei din Suceava.
***
Spot-ul oficial al secţiunii În Avanpremieră: http://bit.ly/InAvanpremiera
Spot-ul oficial al ediţiei: http://bit.ly/LFDC_2017
Detalii: www.filmedefestival.ro.
Ne puteţi urmări pe Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest.