Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Un beau soleil intérieur

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Conjugările verbului a iubi - Un beau soleil intérieur


februarie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Prezentat în 2017 la Cannes, în secţiunea Quinzaine des réalisateurs, Un beau soleil intérieur este descris în programul cinematografelor din România ca o "comedie dulce amară". Regizoarea Claire Denis, premiată de către SACD (Société des auteurs et compositeurs dramatiques) spune în interviurile pe care le-a acordat că nu s-a gîndit nici o clipă să facă o comedie şi că este mai degrabă o "agonie".

Inspirat de eseul lui Roland Barthes Fragments d'un discours amoureux (publicat în 1977 şi tradus în româneşte în 2007), filmul este o succesiune de scene cărora le lipseşte uneori intensitatea, dar care converg totuşi coerent în construirea personajului şi a profilului său emoţional. Deşi filmul se sprijină pe dialoguri, nu acestea sînt punctul forte în scenariu, căci uneori replicile sînt excesive şi cad în verbiage. Un beau soleil intérieur trenează pe alocuri, dar îşi păstrează tonul simplu, rămînînd înduioşător şi viu. În bună măsură, datorită unuia dintre cele mai bune roluri pe care le-a făcut în ultimii ani fermecătoarea Juliette Binoche.

Isabelle este o femeie în jur de 50 de ani, divorţată, cu o fată de 10 ani (care este aproape inexistentă în film). Nu educaţia fiicei sau problemele ei o interesează pe regizoare, ca urmare atenţia în portretizarea personajului principal feminin nu se centrează pe mamă, ci pe femeie. Frumoasă, senzuală, îmbrăcată sexy, cu fuste scurte, geci de piele şi cizme deasupra genunchilor, a ajuns într-un punct al vieţii în care caută aproape cu disperare să aibă o relaţie. Este o pictoriţă care pare mulţumită de viaţa ei profesională şi nu are probleme de natură financiară. Lumea în care se învîrte îi oferă şi satisfacţii intelectuale şi confort burghez. Nici măcar bărbaţii nu lipsesc din viaţa ei; ce lipseşte însă, şi caută frenetic, este Iubirea. Aceea ideală, cu majusculă. S-ar zice că are suficientă experienţă să nu mai viseze la Prinţul pe cal alb, dar ea se încăpăţînează să îşi proiecteze în minte o figură masculină, aureolată poate nu neapărat de perfecţiune, dar măcar de afecţiune şi protecţie.

În această căutare a Pocalului cu Iubire, Juliette Binoche ne ia de mînă şi ne duce cu ea printr-un întreg repertoriu de emoţii. E cînd îndrăgostită, cuceritoare şi exaltată, cînd respinsă, dezamăgită şi derutată. Acest joc de-a rîsu'-plînsu' nu este o metaforă, lacrimile chiar se contopesc cu zîmbetele. Chipul ei transmite stările pe care le traversează şi îşi schimbă uneori expresia de un minut la altul. Ca o constantă a fluctuaţiilor sentimentale, o vedem mereu radioasă. Ochii ei emană lumină, chiar şi atunci când trădează nefericire.

Se vorbeşte mult despre dragoste, se şi face dragoste în Un beau soleil intérieur, dar atunci cînd ajunge seara singură acasă, Isabelle se întreabă ce naiba face cu viaţa ei şi plînge cu năduf noapte de noapte. Amanţii ei sînt tipologii diferite şi în acelaşi timp identice: bărbaţi cu care pur şi simplu nu se leagă nimic profund şi de durată. Bancherul însurat şi meschin, actorul nehotărît şi instabil emoţional, vecinul neinteresant care îi face avansuri, fostul soţ care e la fel de singur şi deprimat ca ea. Cu nici unul nu reuşeşte să treacă nivelul unei legături formale şi să se simtă pe deplin mulţumită. Are senzaţia că dragostea ţine de trecut. Aventurile în care se aruncă acum, îmbrăţişările zgîrcite sau partidele de sex, mai mult sau mai puţin reuşite, nu îi oferă împlinire.

Este în film o scenă în care se aude piesa cîntată de Etta James, At Last. Isabelle începe să se unduiască în ritmul muzicii, singură, pe un ring de dans. Un necunoscut o priveşte, vine către ea, iar cei doi dansează. Trei minute în care Juliette Binoche comprimă toate emoţiile profund feminine pe care le-a experimentat în drumul spre găsirea unui partener: la început e contrariată de străinul care o ia în braţe, apoi se apropie timid, încet-încet se lasă pradă senzaţiilor, pentru ca în cele din urmă să uite de ea şi să trăiască intens momentul de graţie şi strălucire pe care i-l oferă căldura celuilalt trup.

Această scenă are o contrapondere similară, în cheie parodică, petrecută în timpul unei excursii la ţară cu ocazia unui festival de artă contemporană. Nevoia de a analiza, de a diseca verbal ceea ce vezi şi ceea ce ţi se întîmplă este ironizată prin intermediul unui grup de oameni veniţi de la oraş. Ei nu contenesc să se mire de minunăţiile naturii ca în faţa unei opere de artă. Isabelle se ţine deoparte de exclamaţiile lor admirative, însă pînă la urmă îşi pierde răbdarea: începe să strige la ei, criticîndu-le snobismul şi maniera păguboasă de a trece bucuriile cele mai simple prin filtrul raţiunii.

În fond, prea multă gîndire strică. Cam asta ar putea fi cheia de interpretare a întregului film, căci nu întîmplător ultima scenă îi are protagonist pe Gérard Depardieu, în rolul unui psiholog-medium-şarlatan. El vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte (la un moment dat începe să curgă genericul de final, scena continuă şi te gîndeşti: ok, filmul e gata, el de ce mai vorbeşte?), Isabelle ascultă şi pe baza "analizei" pozelor cu foşti şi actuali iubiţi îi prezice viitorul amoros. Discursul lui, voit dezlînat, punctează nişte sfaturi de duzină: ca să găseşti iubirea adevărată trebuie să încerci să fii open, să trăieşti ce ai de trăit şi să îţi descoperi soarele interior. Orice ar însemna asta. Excelentă satiră la adresa celor care deţin soluţii-minune şi ne spun exact cum trebuie făcut.

În ciuda imperfecţiunilor, clişeelor şi truismelor, în ciuda faptului că, luat ad litteram, Un beau soleil intérieur ar putea fi perceput ca un film trist şi definit ca un lung şir de eşecuri sentimentale, nu este deloc aşa. Stop-cadrul de final pe zîmbetul larg al actriţei Juliette Binoche îţi dă o nedefinită stare de bine. La urma urmei, e adevărat că iubitul perfect după care tînjea Isabelle nu există, însă frumuseţea vieţii stă uneori tocmai în imperfecţiunile ei.




 Toate articolele despre Un beau soleil intérieur


3 comentarii

  • Bine vazut...
    Bogdan Burileanu, 27.02.2018, 16:29

    ... bine simtit... bine explicat. Ochi si suflet de femeie!

  • O invitație implicită la film
    Valentina, 02.03.2018, 14:48

    Comentariul este superb și cred că filmul este pe măsură. Sau invers - filmul este superb și cronica nu putea fi decât superbă. Actorii sunt niște „monștri sacri” ai cinematografiei franceze, dar și internaționale, așa că există toate premisele pentru a ne motiva să mergem la cinema. Sunt convinsă că acest film croit cu finețe ne va îmbogăți sufletește și că lumina pe care o va degaja se va răsfrânge și asupra noastră și chiar ne va invita la o reflecție pe temă dată : Iubirea, neapărat cu majusculă, posibilă chiar și la 50 de ani...


  • GOANA DUPĂ PERFECȚIUNE?
    ARGENTINA FIRUȚĂ, 07.03.2018, 10:46

    CRONICA filmului este superbă și arată empatia autoarei pentru personajul principal. Cu atât mai mult cu cât este interpretat de Juliette Binoche, o actriță foarte specială, de talie internațională, așa cum am revăzut-o de curând în Ciocolată cu dragoste sau Lecții de viață... Cred însă că este importantă promovarea unor astfel de filme, îcare să reamintească fiecărei generații că și firescul, „banalul” pot fi tratate cu sensibilitate, amintind că dincolo de performanță - fie ea profesională sau politică, de vanitate și orgolii -, rămânem simple ființe umane, dornice de iubire. O relație nu trebuie să fie neapărat „perfectă” ca să aprindă acea „lumină interioară”.


Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer