Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Realitatea virtuală sub microscop - Intimacy in the digital age la BIEFF, 2018


martie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Intimacy in the digital age este prima temă din cadrul Festivalului de Film Experimental BIEFF, 2018, pe care am văzut-o. Primul lucru care poate fi spus despre proiecţiile din cadrul acestei teme generoase este legat de omogenitatea lor. Cu excepţia filmului Our Skin în regia lui João Queiroga, toate celelalte proiecţii par desprinse din universul Black Mirror acolo unde viaţa digitală schimbă regulile interacţiunii umane, deseori conducând relaţiile interumane în zone ale abisului.

Voi începe cu protecţia care mi-a plăcut cel mai mult, Information Skies în regia lui Daniel van der Velden şi Vinca Kruk sau, mai simplu spus, Metahaven. Un hibrid între animaţie, film şi experiment, Information Skies descrie o lume post-apocaliptică în care realitatea virtuală înseamnă moarte. O voce feminină fără inflexiuni însoţeşte spectatorul pe toată durata filmului, purtând un monolog despre graniţa dintre real şi imaginar, în timp ce pe ecran se succed imagini cu peisaje naturale încremenite şi întunecate, desene manga şi filtre ale unor aplicaţii precum Snapchat. La nivel vizual, Metahaven propune un experiment grafic foarte îndrăzneţ şi care, în contextul filmului, devine o modalitate mai puternică de comunicare a mesajului decât vocea care îşi spune povestea. Animaţiile manga reprezintă o metaforă a individului în contextul unei realităţi virtuale care ameninţă o inversare de roluri - VR-ul devine tangibil, umanul trece pe locul din spate şi se transformă în animaţie. Monologul femeii este construit ca un soi de depoziţie în faţa spectatorului-judecător căruia îi lipseşte experienţa pentru a putea înţelege pe deplin efectele imersiunii complete în lumea virtuală. Crima devine joc, umanul devine avatar, iar universul intim al gândirii devine un cod secvenţial. Pe lângă arta vizuală rezultată din combinarea cu succes a unor procedee artistice aparent incompatibile, Information Skies excelează şi la nivel auditiv. Muzica de fundal, vocea monotonă a femeii precum şi celelalte efecte sonore dau senzaţia unui univers dezolant din care viaţa a fost alungată pentru a face loc creaţiei digitale.

Asemănătoare la nivel de subiect cu Information Skies este proiecţia Binary Love, în regia lui Ewan Golder. De data aceasta însă, digitalul acaparează singura realitate virtuală pe care omenirea a cunoscut-o de la începuturi - aceea a visului. Binary Love propune un univers în care există o aplicaţie de tipul Tinder, dar pentru momentele în care oamenii visează. În funcţie de personalitate şi de modul în care funcţionează subconştientul lor, utilizatorii aplicaţiei sunt conectaţi cu alţi utilizatori cu care au ceva în comun. Dintr-un punct de vedere, filmul lui Ewan Golder duce distopia la un nivel mai avansat, acela unde realitatea virtuală se insinuează într-unul dintre cele mai intime şi solitare acte umane - visul.


Şi, discutând despre vis şi fantezie, trebuie să menţionez şi pelicula Super Taboo în regia lui Su Hui-Yu. Deşi previzibilă la nivel vizual, această proiecţie este interesantă prin experimentul pe care îl propune, acela de a explora erotismul prin zone distincte ale limbajului. La nivel verbal, un bărbat citeşte cu voce tare o nuvelă erotică într-o pădure. În momentul în care termină lectura, cadrul se mută încet, revelând imagini pornografice statice care explorează cele mai des întâlnite fantezii în lumea pornografiei. Ulterior, spectatorul este purtat într-o a treia zonă a limbajului, de data aceasta una subconştientă. Prin mişcarea pe care o descrie camera, imaginile devin din ce în ce mai abstracte, se unduiesc, se contractă şi se dilată, sugestia sexuală devenind din ce în ce mai evidentă. Inovaţia vine în urma acestui joc de imagine în care spectatorul este expus sugestiilor sexuale atât la nivel conştient cât şi subconştient.

Hotaru, în regia lui William Laboury, pune în discuţie problematica memoriei şi a adevărului. Martha, o adolescentă care suferă de hipermnezie este aleasă pentru a face parte dintr-un experiment şi este trimisă în spaţiu pentru a oferi informaţie despre Pământ potenţialelor civilizaţii extraterestre. Întrucât condiţia Marthei o face să îşi amintească fiecare detaliu şi fiecare imagine văzută, este considerată ideală pentru acest experiment. Problema intervine în momentul în care umanitatea proprie o împiedică să mai fie obiectivă. Dintr-un punct de vedere, Hotaru ar putea fi considerat o metaforă pentru inteligenţa artificială, propunând un răspuns interesant la întrebarea unde este graniţa dintre uman şi ne-uman. Din punctul de vedere al lui William Laboury, momentul în care umanul începe să se manifeste este momentul în care subiectivitatea interferează cu scopul - atunci când amintirea tuturor apusurilor de soare de pe Pământ devine mai puţin importantă decât amintirea unei persoane.


Ultima proiecţie din cadrul acestei teme, Our Skin, în regia lui João Queiroga este diferită atât la nivel tematic, cât şi la nivel vizual. Spre deosebire de viziunile distopice ale proiecţiilor anterioare, filmul lui João Queiroga este despre partea frumoasă a interacţiunii virtuale. Nu regăsim elemente de tip SF şi nici imagini apocaliptice. Întreaga proiecţie prezintă o conversaţie telefonică între doi necunoscuţi care ajung să îşi împărtăşească temerile şi să se încurajeze reciproc. Începând cu un flirt şi ajungând la subiecte dureroase precum trauma de a fi fost soldat într-un război sau aceea de a simţi că propriul corp nu reprezintă cine eşti cu adevărat, cei doi necunoscuţi se apropie în mod surprinzător şi ajung în zone foarte intime datorită spaţiului virtual în care se regăsesc.


Ca o concluzie generală, în cadrul temei Intimacy in the digital age am văzut experimente curajoase, care conturează un portret al umanului pe fundalul realităţii digitale. Proiecţiile pe care le-am văzut mai pot fi urmărite vineri, 30 martie 2018, şi sunt recomandate tuturor celor care îşi doresc provocarea de a discuta despre intimitate în contextul în care avatarurile noastre virtuale capătă din ce în ce mai multă consistenţă reală.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2018


0 comentarii

Spacer Spacer