Ciuda - Moartea domnului Lăzărescu

Cînd am citit articolul "Moartea Domnului Cristi Puiu" (apărut în nr. 32 al "Săptămînii financiare"), mi-a venit rău şi, în acelaşi timp, o idee. Găsisem fără prea mult efort o intrare furtunoasă în Enţiclopedia de săptămîna asta şi aflasem care e clubul de paraziţi intelectuali care mi se potriveşte: Clubul "Sobor de snobi care să tămîieze" cel mai nou film al lui Cristi Puiu. Totuşi protestez, întrucît mi-aş dori foarte mult să tămîiez şi primul film, Marfa şi banii, şi, dacă se poate, chiar Un cartuş de kent şi un pachet de cafea!

Simpaticul domn care a scris articolul (spre tristeţea lui, nu-i voi pomeni numele, pentru că n-are rost) îi doreşte tot binele din lume lui Cristi Puiu - a se vedea mai ales din titlu şi, pe lîngă asta, urmăreşte scoaterea la iveală a "mizeriei" care ar fi, de fapt, Moartea domnului Lăzărescu. Filmul e îngrozitor, opera e o făcătură, "operatorul bîţîie camera în ultimul hal (cică şi asta e artă!!!), mai rău decît un ageamiu în ale filmatului" şi e clar că regizorului nu i-a "murit nimeni drag din cauza unor măcelari numiţi doctori în România". Nu ştiu de ce mă mai obosesc să scriu, cînd ar fi mult mai simplu să dau copy / paste şi să vă arăt articolul în toată frumuseţea generozităţii sale umane. Însă mi-e greu să înţeleg cum se pot îngrămădi, meschin, în atît de puţine rînduri, atîta ciudă şi rea-voinţă. A-l numi pe regizor "impostor" şi a declara că i-ai face "cu mare plăcere «toaleta» şi l-ai lăsat neterminat" sînt nişte semne clare de întunecare a minţii şi de dispariţie completă a bunului-simţ, din raţiuni de ciudă - gelozie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. şi fam.) parapon, (înv. şi reg., în Bucov.) băsău, (înv. şi reg.) măraz, scîrbă, (reg.) pildă, zăcăşeală, zăcăşie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dîcă, (Ban. şi Olt.) inat, (Mold.) poxie etc. (sursa: Dicţionar de sinonime, Luiza şi Mircea Seche, Editura Litera Internaţional, 2002).

Jurnalistul înciudat cred că e "incult în cap", formulă memorabilă pe care singur o pune în pagină. Expresia e, de altfel, unica demnă de reţinut din toate rîndurile scîrbite ale Morţii..., o moarte de sens, de idee şi de cultură cinematografică.