Pantofii din lună - Aşteptîndu-l pe Godot

Repetiţia provoacă aşteptarea şi o încalţă în pantofi scîlciaţi. Tompa Gábor personalizează şi umanizează aşteptarea, o transformă într-un cumul de gesturi şi atitudini fireşti, îi găseşte cheia de acces prin lucruri mărunte şi banale. Nu vedem un eseu teatral despre aşteptare, nimic filosofic sau generic.

Dimpotrivă, Aşteptîndu-l pe Godot este spectacolul încălţatului şi descălţatului, al mărunţişurilor care încadrează ca o ramă invizibilă aşteptarea. Al pactului cu timpii concreţi în care aşteptarea devine cea mai la îndemînă jonglerie. Al zecilor de pantofi pe care îi laşi în urma ta sau care sînt la cîţiva metri în faţă. Al accesoriilor existenţei: pantof, pălărie, morcov, ridiche, oase şi al inversării subite a rolurilor puterii. Al mersului înainte şi înapoi, uneori aparent fără nici un sens. Al zgomotului şi furiei că trebuie să aştepţi sau al liniştii că dai un sens vieţii aşteptînd. Este spectacolul orizontului de aşteptare, al exercitării exerciţiului de a aştepta. Al momentelor cînd te joci ca să-ţi treacă timpul (momentul de clovnerie în care pălăriile sînt date din ce în ce mai repede de la unul la altul) sau cînd înjuri. Tompa găseşte veriga concretă a lanţului aşteptării şi exemplifică un continuum de aşteptări, pe care verbul la gerunziu îl presupune. Aşteptarea nu e un dat în spectacolul lui Tompa, e un proces, este un work in progress, o practică reluată la nesfîrşit. Tompa dezgheaţă starea de aşteptare formală şi o coboară în cele mai nesemnificative acţiuni. Regizorul verb-activează aşteptările. Aşteptarea aplicată pe contextul ei e esenţială.

Cea mai puternică prezenţă scenică este Lucky, interpretat de Péter Hilda, o actriţă cu o forţă extraordinară de a-şi marca fizic personajele (Julieta, Emilia - Othello etc.). Ochii luminoşi şi învinşi, cu pupile mărite care ţintesc golul, mimica împietrită, chipul livid ca un bulgăre de ceară, de o stranietate halucinantă, o fac să pară un personaj din filmele lui Lynch. E ca un cîine de casă care muşcă şi se dezlănţuie frenetic. E un automat postuman.

Bufonul clasic devine hamalul unui delir agonizant. Tot monologul lui Lucky este de o virtuozitate delirantă uluitoare. Lucky este învinsul bufoneriei amputate şi amuţite. Chipul actriţei, alb şi îngheţat, ca o mască mortuară, joacă la propriu umilinţa şi decăderea. Lucky e clovnul morţii.

Estragon şi Vladimir (Pálffy Tibor şi Váta Loránd îşi construiesc foarte riguros rolurile pe reacţie şi contrareacţie la jocul celuilalt) îşi pierd răbdarea, se enervează, se joacă de-a puterea aşteptării, se rotesc în jurul ei sau iau distanţă, o întind ca pe un elastic sau încearcă să o uite, o mimează şi o subminează. Însă nu renunţă nici o clipă la bagajul ei. Tompa umple aşteptarea, îi dă greutate, dar nu o face să pară grea. La Tompa, aşteptarea devine cea mai normală acţiune la care pot recurge doi oameni cărora nu li se întîmplă nimic. E pista obişnuinţei, regulamentul intern al acestor practicieni ai statului pe loc, care îi exersează la nesfîrşit gimnastica, pînă cînd aşteptarea capătă o musculatură flexibilă.

Pierderea memoriei, revenirea în acelaşi loc, discuţiile interminabile legate de Godot sînt cadrele derulării mecanice a acţiunii. Cele două cupluri (Pozzo-Lucky şi Vladimir-Estragon) sînt variante ale script-ului repetiţiei. Pentru fiecare dintre personaje, însoţirea cu celălalt e o formă de supravieţuire într-un scenariu ciclic. Tompa reuşeşte să facă din timp şi spaţiu nişte straturi orizontale.

Decorul lui Andrei Both este un deşert de pantofi albiţi de praf, ca un cimitir de resturi umane. Suprapunerea lunii de un auriu intens cu albastrul caloriferelor din fundal, într-o alternanţă complementară, deschide perspectiva aşteptării. În acest ambient fără spaţiu şi timp, pe ecranul unui televizor încercuit de pantofi, apare figura unui copil care anunţă amînarea sosirii lui Godot. Exact ca o reclamă care întreţine gustul aşteptării.

Lumea de dincolo îşi anunţă venirea. Numai că nu se ştie cînd. Între timp se aşteaptă, în faţa unui ecran cu diagonala posibilităţii la vedere.