Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Aşteptându-l pe Godot

Gândeşte, Lucky, gândeşte! - Aşteptându-l pe Godot


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Lucky se sforţează din străfunduri ca să gândească. Întâi se aud un fel de zgomote. Gândirea e "neunsă" şi refuză să intre în cuvinte. Începe să se adune încet: "Dată fiind existenţa aşa cum ţâşneşte din recentele lucrări publice ale lui Poincon şi Wattmann ale unui Dumnezeu personal cuacuacuacua cu barba albă cuacua în afara timpului întinderii care din înălţimea divinei sale apatii, divinei sale atambii, a divinei sale afazii ne iubeşte cu câteva excepţii nu se ştie de ce dar asta va veni..." Lucky accelerează ritmul cuvintelor. Mai tare. Vorbeşte şi gândeşte îngrozitor de repede. Paroxistic. Tempoul gândirii e insuportabil. Pentru el şi pentru ceilalţi. Până când ei nu mai suportă. Îl opresc: îi scot pălăria. Căci gândirea stă în pălărie. Mimetică şi sterilă.

Cam aşa decurge secvenţa climax a producţiei Aşteptându-l pe Godot, pe textul lui Beckett, la Teatrul "Tamasi Aron" de la Sf. Gheorghe, în regia lui Tompa Gabor. Care pune între paranteze sutele de lecturi de până acum ale acestui text pentru a merge la sensurile prime. Fără giumbuşlucuri regizorale. Tompa Gabor concepe un spectacol al schimburilor interumane înţepenite. Iar miza e actoria. Şi, ca de fiecare dată când e vorba de trupa maghiară de la Sf. Gheorghe, actoria e excelentă.

Până ce ritmul gândirii lui Lucky să devină insuportabil, ceilalţi dorm. Fluxurile mentale sunt atrofiate. Comunicarea se manifestă doar la nivelul impulsurilor. Invocă gândirea, apoi îi fură somnul. Îl aşteaptă pe Dumnezeu, dar nu-l ascultă pe băiatul care le dă detalii, la televizor, despre venirea lui Godot. Nu au răbdare decât pentru sferturi de raţionament prost asamblate. Nu sunt pe recepţie decât pentru confirmarea a ceea ce ştiu deja. Pozzo vorbeşte şi vorbeşte, îndrăgostit de propriul său discurs (de la Neînţelegerea încoace regizorul e maestru în a crea identificarea ambiguă a vreunui personaj cu Dumnezeu, pentru ca mai apoi s-o nege). Nimeni nu-l ascultă. Pentru că nici unul nu e racordat la frecvenţa adevărului. Mai mult: pe scenă se văd maldăre de pantofi, un televizor, nişte obloane prin care răzbate o lumină albastră şi, la sfârşitul fiecărui act, o lună imensă. Şi, bineînţeles, o arătare de copac. Acesta e tot decorul lui Andrei Both (model de simplitate, expresivitate şi adecvare la intenţia regizorală). Aşadar pentru ce se tânguieşte Estragon că nu are pantofi, când pe scenă zac sute? Doar că el nu le vede. Cum nu l-ar putea vedea nici pe Godot. Pare într-o permanentă confuzie. Are ochii astupaţi pentru lucrurile pe care le caută. Toţi senzorii cu care ar putea percepe ceea ce invocă îi sunt inhibaţi. Cei doi trăiesc într-o mecanică a repetiţiei deliberate pentru care dansul lui Lucky are funcţie de mise-en-abîme. Căci pentru scurt timp Lucky dansează. Se scutură de câteva ori, apoi recade în amorţire. Din nou. Ochii iluminaţi spre transcendent, "câteva scuturături", catalepsie. Exact ca dinamica pulsională care îi conduce pe cei doi vagabonzi: preocupare inconsecventă pentru Dumnezeu, apoi dezinteres, din nou foame de El, din nou derapaj. Afectele cresc şi descresc, de la prietenie la ură. Urmează cheful cotropitor de sinucidere. Apoi împăcarea. Iar şi iar. O mecanică ciclotimică a existenţei dominate de impulsuri. Fără saltul către efortul mental.

Şi, deşi regizorul pare că intenţionează, rămânând la sensurile prime ale textului, o lectură onestă, centrată pe tema lui Deus absconditus şi dând impresia că nu mecanica, nici situaţiile stereotipe nu-l interesează, ajunge, totuşi, la meta-discursul despre absurd. În scena despărţirii şi reîmpăcării, cei doi performează a suta oară, asumat, acelaşi joc în care îşi exhibă impulsurile contradictorii. Nevoia "Dumnezeului personal" e mare, dar chestiunea se pune în termenii obişnuinţelor confuze de a gândi problema, a desfăşurării cognitive greşite, cu raţionamente sterile prin înşiruirea de judecăţi pre-formate. Cei doi îl caută pe Dumnezeu în gol. Regizorul construieşte un decalaj imens între ei: dacă Estragon (Palffy Tibor, un actor pentru a cărui ştiinţă a interpretării, mobilitate şi capacitatea corpului de a exprima orice nuanţă ar fi necesară o înşiruire de superlative) e inocent, lipsit de griji, un copil care trăieşte după filosofia lăsatului la voia întâmplării şi a impulsului, Vladimir (Vata Lorand într-o creaţie bine diversificată, când lucid, când ludic, dar tot timpul plin de îngăduinţă şi iubire faţă de prietenul său) e cel inteligent, înclinat să problematizeze. El îl caută pe Dumnezeu în lipsa oricărui fir conducător sau feed back. Dirijează blând, din umbră, totul: secretul sinuciderii amânate, mobilitatea pulsională a lui Estragon, chiar gândirea strâmbă a lui Lucky, cel plin de răutate şi supunere, cu respectul său suveran pentru stăpân (Levente Nemes într-o interpretare plină de forţă), câtă vreme acesta îl lasă să-i lovească pe ceilalţi ori de câte ori se iveşte ocazia. O menţiune specială merită interpretarea extraordinară a lui Peter Hilda, actriţă care construieşte liniile esenţiale ale personajului căzut în subuman doar prin expresia corpului, iar cruzimea şi răceala prin (i)mobilitatea facială.

Spectacolul lui Tompa Gabor are o limpezime de invidiat, imaginea e redusă, muzica nu se aude până la final, rămânând osaturii semantice să ocupe prim-planul. O lectură esenţializată şi cu atât mai convingătoare.



 Toate articolele despre Aşteptându-l pe Godot


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cristina Rusiecki


Alte articole

 Cine n-are Godot să-şi facă (analiză fără pretenţii de a fi contrastivă) - Aşteptându-l pe Godot, Monica Grecea
 Pantofii din lună - Aşteptîndu-l pe Godot, Mihaela Michailov
 Un spectacol de o ingenuitate provocatoare - Aşteptându-l pe Godot, Ion Parhon


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer