Împărăția mea pentru încă puțină viață - Regele moare la Festivalul Internațional de Teatru Povești, Alba Iulia, și la FNT, 2018

La o zi distanță după ce Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț au câștigat premiile pentru cel mai bun actor, respectiv cea mai bună actriță în rol principal în cadrul galei UNITER 2018, cei doi au adus la viață personajele cărora le datorează aceste distincții, pe scena din Alba Iulia. Regele moare este un spectacol de o calitate incontestabilă, care creionează cu multă iscusință sentimentele contradictorii și alternante prin care fiecare om trece în ultimele momente ale vieții, când simte că moartea este aproape și inevitabilă. Produs de Teatrul Național din București, spectacolul este dirijat de către Andrei și Andreea Grosu, pe textul dramaturgului Eugen Ionescu.

În centrul atenției se află regele Bérenger (Victor Rebengiuc), un monarh care este pe patul de moarte și care și-a pierdut puterea decizională. De la statutul său apropiat de cel al unui demiurg, ajunge la condiția unui bătrânel neputincios și învins de timp. El este simultan un personaj puternic și vulnerabil, pentru că fragilitatea pe care o resimte odată cu realizarea efemerității sale imediate este cea care îl trântește la pământ și îl transformă într-un individ necăjit și demn de milă, dar este și cea care îl plasează într-o stare de candoare și de înțelepciune.

În jurul său se află cele două soții, reginele Marguerite și Marie. În contextul morții lui Bérenger, cele două pot reprezenta de fapt dedublarea unei singure persoane. Marguerite (Mariana Mihuț) este latura tranșantă, care realizează că nu mai există nicio șansă și care încearcă să-și aducă soțul la aceeași concluzie, astfel încât să părăsească scena în picioare, ca un domn, și nu în patru labe, ca un câine. Pe de altă parte, Marie (Ana Ciontea) este vocea nesigură a soției lui Bérenger, care nu poate accepta finitudinea și care îl încurajează în mod constant, cântându-i în continuare iubirea. Cu toate acestea, ea reprezintă și latura egoistă, pentru că mereu se aduce în discuție "amintește-ți de mine", "păstrează-mă în minte". În fapt ea face mai mult rău, pentru că accentuează instabilitatea emoțională prin care personajul lui Victor Rebengiuc trece, prin toate îndemnurile sale și rememorări ale clipelor din trecut.

Cu toate că piesa lui Ionescu numește personajele sale rege și regine, decorul a fost ales într-un registru mai familiar, astfel încât spectatorul să se poată recunoaște și pentru ca propriile frământări să devină mai ușor recognoscibile. Având în vedere că acțiunea nu este plasată în vreun palat somptuos, ci într-o cămăruță simplă, regele primește încă o semnificație. Bérenger, care numai a rege nu arată, ci mai curând a bătrânel în delir, ridică o întrebare interesantă care mai apoi primește un răspuns legat de natura umană: de ce și-ar dori o persoană oarecare să fie rege. Lăsând la o parte orice motivații materiale sau financiare, răspunsul se conturează destul de limpede: regii rămân în memoria colectivă mult după ce existența lor materială se disipă.

Astfel, regele scoate la iveală latura egocentristă a omului, de multe ori latentă, care izbucnește într-o asemenea situație în interiorul muribundului, dorindu-și ca lumea întreagă să se termine odată cu trecerea sa în neființă. O astfel de dorință se materializează întotdeauna: o lume se năruie, însă aceasta este universul propriu al persoanei care se desprinde. Totuși, dacă e să moară, omul își dorește să rămână în amintirea celorlalți, ca o formă de a răzbi moartea. Iar regele Bérenger exacerbează această dorință umană, el este monarhul aflat la capătul drumului, care își dorește ca titlul său să îl păstreze în viață, să îi ducă numele mai departe, ori chiar să îi confere un statut privilegiat, acela al unui nemuritor.

Spectacolul urmărește fără grabă fiecare etapă prin care Bérenger trece. De la agonie, la disperare, la resemnare, la candoare și la spaimă pură, eroul cunoaște fiecare treaptă care îl apropie de final. Apariție memorabilă pe scenă, Victor Rebengiuc face un rol de zile mari, oferind privitorilor toată măiestria, forța și vigoarea sa actoricească, demonstrând că la venerabila vârstă de 85 de ani, nu și-a spus ultimul cuvânt și că mai are lucruri de arătat. Alături de el, actrița Mariana Mihuț și-a arătat pe scenă adevărata față, așa cum însăși dânsa declara, arătând la rândul ei de ce este una dintre cele mai bune actrițe române și conturând o personalitate puternică, bine înfiptă, pasionată de vocația ei, dar căreia nu îi lipsește nici sensibilitatea. Caracteristică prin care oferă rolului său o suplețe deosebită.

Ceilalți actori au de asemenea prestații remarcabile, bazate pe calități precum naturalețea lui Șerban Pavlu, vitalitatea lui Richard Bovnoczki, duioșia Florentinei Țilea, ori emoția pe care o transmite Ana Ciontea.

Regele moare este, așadar, un spectacol de zile mari, o demonstrație de forță din partea unor actori uriași, dar și o reușită remarcabilă din partea lui Andrei și a Andreei Grosu. Este o pledoarie emoționantă legată de ultimele clipe de viață și de privirea înfiorătoare aruncată către hăul etern. Este o experiență a morții privită în același timp cu luciditate și cu nesiguranță, provocate de o minte nepregătită să cuprindă imensitatea unui astfel de fenomen.

Regia: Andrei și Andreea Grosu
Dramaturgia: Eugen Ionescu (traducere de Vlad Russo și Vlad Zografi)
Distribuția: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Ana Ciontea, Șerban Pavlu, Florentina Țilea, Richard Bovnoczki
Scenografia: Vladimir Turturica
Light designer: Chris Jaeger