Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Coriolanus

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lucrând cu Ducu - Coriolanus


ianuarie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Eu cred foarte mult în întâlniri. Poate vorba "eşti suma întâlnirilor pe care le ai" nu este foarte departe de adevăr. Cred că întâlnirea cu domnul Ducu Darie a fost, pentru mine, una dintre cele mai importante întâlniri pe care le-am avut şi pe care o să le am.

În cei aproape doi ani în care am repetat la Coriolanus am învăţat extrem de multe lucruri, atât profesionale cât şi pur şi simplu umane, şi practic mi-am mai făcut o "şcoală", pe lângă învăţăturile pe care le-am deprins şi încă le deprind din anii de facultate. O şcoală de teatru, teatru în cea mai pură formă a lui, teatru de calitate, teatru grandios, teatru adevărat. O şcoală pe care nu ţi-o oferă din păcate nimeni, pe care trebuie să o "furi" cum poţi, atât de necesară pentru a completa puţinii ani de studiu pe care îi avem la dispoziţie pentru aprofundarea unei arte atât de complexe.

Am văzut multe în aceşti ani. Am văzut actori din diferite şcoli aducându-şi aportul, punând umărul şi construind înspre o creaţie comună. Am văzut muncă. Multă. Extrem de multă. Am văzut actori mari, mari de tot, la lucru. Construind, desfăcând, strângând, discutând, încercând, creând. Am văzut actori lucrând în plin la fiecare repetiţie. Actori cu tehnică atât de bună încât nu-ţi dădeai seama când făceau la plin sau când marcau. Am văzut un regizor care muncea zi de zi pentru a-şi aduce la viaţă viziunea pe care o avea în minte şi suflet, care ştia să se raporteze perfect la fiecare actor şi membru al echipei în parte. Am văzut maşinişti, luminişti, asistenţi, costumieri, garderobieri, sufleori care îşi aduceau fiecare aportul la realizarea acestei viziuni. Am văzut lacrimi, zâmbete, râsete, nervi, frustrări, certuri, împăcări, dureri, accidentări, zgârieturi, julituri, lovituri, prietenii vechi de zeci de ani de zile, prietenii noi, proaspete, care au ţinut sau nu, oameni uimiţi, oameni obişnuindu-se cu uimirea, uimirea devenind rutină şi apoi din nou uimire, minciuni, actorie extraordinară, actorie mai puţin extraordinară, cioace, glume, drame, conflicte, dăruire, bucurie, loialitate, adevăr. Am văzut respect şi iubire pentru teatru. Am fost acolo şi am văzut. Şi am trăit. Şi pentru asta voi fi veşnic recunoscător.

Eu cred că domnul Ducu este primul om pe care l-am întâlnit cu geniu. Nu ştiu exact să pun în cuvinte ce înseamnă asta, ştiu că e subiectiv şi poate sună foarte pompos, dar la momentul de faţă chiar cred asta. Poate exagerez. Poate nu. Cu toate astea, în primul şi în primul rând om. Şi să fii om e mare lucru. Poate mai mare decât să fii geniu. Am avut onoarea să văd cum lucrează şi să lucrez cu un om extrem de darnic, care dă din învăţăturile, din poveştile, din cunoştinţele lui, din el, necondiţionat. Un om cu un simţ al umorului foarte ascuţit care ne face să râdem de fiecare dată în cele mai potrivite momente. Un om cu o experienţă de teatru şi de viaţă pe care nici nu pot să încep să o cuprind. Un actor extraordinar, care de multe ori îţi arată şi face mai bine ca tine, lucru captivant şi frustrant în acelaşi timp. Un om tânăr, de multe ori mai tânăr în suflet şi gândire ca noi, cei mai tineri din distribuţie. Un om cu blândeţe, candoare, şi visceral în acelaşi timp, care taie şi dezmiardă cu aceeaşi pasiune. Un om înţelept, înţelegător, răbdător, dispus să discute fiecare problemă în parte cu fiecare om implicat în spectacol. Un om care stârneşte hohote de râs cu poveşti spuse cu voce caldă şi care face linişte mormântală atunci când ridică glasul. Un om dedicat, dispus să facă orice sacrificiu pentru arta sa. Un om cu bune şi cu rele, ca toţi oamenii. Un om care respiră, mănâncă, bea, păşeşte, trăieşte teatru. Un om care iubeşte teatrul cu toată fiinţa lui. Un Om.

Înainte de primul spectacol am avut pentru prima oară sentimentul că fac parte din ceva ce va rămâne în istoria teatrului. E o senzaţie foarte greu de pus în cuvinte. Să ştii că ai fost acolo, că ai asistat, că ai participat, că ai muncit, că ţi-ai adus şi tu aportul tău, cât o fi el, la un lucru de o asemenea amploare, care va dăinui în timp. Este o onoare şi un privilegiu. A fost frumos. Va fi frumos. Tot ce pot să spun e: Mulţumesc!



 Toate articolele despre Coriolanus


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Vlad Brumaru


Alte articole

 Cu scârbă, cu frică, cu disperare. Punct şi de la capăt - Coriolanus, Bogdan Burileanu
 Cuvinte bastarde - Coriolanus, Octavian Neculai
 Am văzut Coriolanus, Mihai Brezeanu
 Trei paşi până la premieră. Ultimul pas - Coriolanus, Octavian Neculai
 Trei paşi până la premieră. Al doilea pas: O zi din săptămână - Coriolanus, Octavian Neculai
 Toate articolele despre Coriolanus


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer