Firavitatea dintre realitate şi aparenţă - Ţinutul din miezul verii la Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2019

În a treia zi a Festivalului Internaţional de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2019 (21 mai 2019), Teatrul Mic i-a putut încânta pe spectatorii adunaţi în sala Casei de Cultură cu spectacolul montat de Vlad Massaci, Ţinutul din miezul verii. La baza acestuia stă textul dramaturgului şi actorului american Tracy Letts, ce a câştigat în anul 2008 premiul Pulitzer pentru acest text, şi a mai primit, pentru alte texte, încă două nominalizări la prestigioasa distincţie. Reprezentaţia teatrului bucureştean se bucură de o construcţie plurivalentă, fiecare structură constitutivă îşi găseşte un echilibru prin rafinamentul cu care se autosusţine şi le sprijină pe restul. Vorbim despre un text impecabil, despre o viziune scenică de mare impact, dar şi de o distribuţie care reuşeşte să pătrundă visceral în profunzimile spectatorului.

Spectacolul creionează povestea a trei surori care, întoarse acasă ca urmare a dispariţiei tatălui, descoperă o mamă alienată, desensibilizată într-un cămin înstrăinat şi neprimitor. Nici moartea ulterioară a tatălui nu o mută pe mamă într-un registru mai suportabil pentru propriile fiice, ba chiar le asmute una asupra celeilalte, hrănindu-se de pe urma urii şi a neînţelegerii dintre ele. Dar adevărata tragedie zace de fapt în ceea ce provoacă întâlnirea tuturor sub acelaşi acoperiş: dezvăluirea unei structuri atât de putrede şi de ramificate în sânul familiei încât este pe punctul de a ceda în orice moment. Casa reprezintă de fapt tot ceea ce este mai rău pentru personaje, un axis mundi al vieţilor anterioare pe care fiecare încearcă să le uite, dar spre care sunt trase înapoi prin frânghii familiale subtile. Mai mult de atât, casa este un loc al dezvelirii totale, în care hibele relaţionale şi afective dintre personaje ies la iveală, dezvăluind un hău care se cască tot mai mult între generaţii şi care provoacă ruperea mentalităţilor şi, în fapt, a oricărui sentiment autentic de apartenenţă.

Actriţa Rodica Negrea este cea care însufleţeşte personajul mamei şi oferă o interpretare puternică, plină de vigoare şi care reuşeşte să capteze o imagine concretă a protagonistei creionate de Letts şi să o umple apoi de nuanţe. Ea este, de fapt, pilonul spectacolului şi cea în care Vlad Massaci pare să îşi pună baza pentru a oferi o experienţă reală şi tulburătoare, în care bariera dintre realitate şi aparenţă este spulberată într-o clipă. Un alt punct tare este şi actriţa Andreea Grămoşteanu, care o interpretează pe fiica Barbara, o reflexie aproximativă a mamei, dar care este suficient de lucidă să realizeze că se află în plin proces de metamorfozare în propriul părinte şi suficient de înţeleaptă pentru a ştii să se retragă. Mama nu poate exista autonom de căminul ei, de sursa principală de putere, prin care se alimentează în mod hulpav cu emoţiile şi trăirile negative ale celorlalţi. Tocmai de aceea nu ar trebui să mire pe nimeni că odată ce personajele au trecut pragul, ies la iveală cele mai negre şi ascunse secrete ale lor, fie că vorbim de infidelităţi, de incest, de trădări, ori de corupţie morală.

Iuliana Vîlsan este cea care semnează scenografia spectacolului şi care construieşte încă de la început atmosfera propice pentru greutatea spectacolului, schiţând un decor care sugerează această nebunie incipientă care pluteşte în aer şi care este în orice moment pregătit să explodeze. De altfel, viziunea ei creatoare are un merit însemnat în ceea ce priveşte senzaţia de nelinişte pe care o insuflă reprezentaţia pe tot parcursul ei, scena devenind un loc înfiorător prin energia pe care o poartă şi prin amintirile care sunt inserate peste tot. Senzaţie de stinghereală este dublată şi de muzica lui Bibi Vongenhr, care conturează la rândul său o serie de imagini care se năruie înaintea personajelor şi a publicului, lăsând în urmă doar imaginea reală şi crudă pe care fiecare a încercat să o ascundă. Alternanţa de lumini este şi ea importantă deoarece creează mici universuri, mici conexiuni între personaje, dar care se demonstrează ulterior nu doar că sunt la fel de viciate, ci şi că sunt la fel de fragile precum întreaga structură internă a familiei.

Vlad Massaci este cel care, prin semnătura spectacolului, îşi demonstrează abilitatea de a prelua complet controlul asupra protagoniştilor săi, alegând să-l descoasă pe fiecare până la cele mai fundamentale frici şi îngrijorări. Ceea ce face acesta, alături de dramaturg, desigur, este de fapt să-şi reducă eroii până la cele mai simple şi sincere forme ale lor, iar apoi să îi folosească, precum un demiurg, într-un joc al dezrădăcinării şi al dezvăluirii unor lumi subterane în care fiecare trăieşte ferit de privirea celorlalţi. Interacţiunile între personaje sunt astfel intenţionat forţate, nenaturale, marcate de o vulgaritate ce ţine de conţinutul afectiv pe care se fundamentează fiecare personaj, tocmai pentru că tot ceea ce vedem pe scenă este revelat într-o manieră brutală, nimeni nerenunţând la vălul pus asupra lor de bunăvoie. Aici rezidă şi calitatea mare pe care regizorul o imprimă spectacolului său, deoarece reuşeşte să ofere contur unor personaje credibile, dar totodată să dezvăluie mecanicizarea de care suferă odată aflate în căminul copilăriei, aşijderea unor marionete în mâna păpuşarului, care este mama.

Ţinutul din miezul verii este un spectacol de impact care reuşeşte să îşi ţină privitorii surescitaţi pe tot parcursul său de trei ore. De altfel, este într-atât de captivant şi de fascinant încât timpul pare că se scurge cu o altă viteză, iar la final te trezeşti mirat că totul a trecut atât de repede. Spectacolul impresionează printr-o suită de emoţii care se succed în mod repetat şi prin complexitatea tonurilor şi a nuanţelor pe care Vlad Massaci alege să le folosească în asamblarea reprezentaţiei. Deloc uşor de digerat, spectacolul celor de la Teatrul Mic este o recomandare necesară prin rigoarea şi totodată efervescenţa pe care textul, scenografia şi actorii o oferă într-o prestaţie cu adevărat impresionantă.

Ţinutul din miezul verii
de Tracy Letts
Regia: Vlad Massaci
Distribuţia: Rodica Negrea, Andreea Grămoşteanu, Valentina Popa, Diana Cavallioti, Dana Dembinski-Medeleanu, Silvana Mihai, Mihai Călin, Claudiu Istodor, Ionuţ Vişan, Cuzin Toma, Cezar Grumăzescu, Viorica Mureşanu
Scenografia şi costumele: Iuliana Vâlsan / Light design: Iuliana Vâlsan / Muzică şi ilustraţie muzicală: Bibi Vongehr.